Lectura şi pedeapsa

Am să pornesc la drumul de astăzi cu o mărturisire: cînd scriu ceva, obligatoriu şi citesc, cel puţin în aceeaşi proporţie. Cu siguranţă este un lucru absolut normal, deşi istoria românilor reţine, cel puţin la nivel anecdotic, un caz - Elena Ceauşescu - în care autorul nu a citit niciodată cît a semnat şi, deci, se presupune că a scris. Aşa că nefiind vreun Ceauşes-cu sau urmaş mental, ca intelectual nu pot spune, citesc cel puţin ce scriu. Cititor pasionat al acestei rubrici, de fiecare dată mi se acerbă simţul posesiunii sau măcar cel al evaluării obiectelor de artă şi de colecţie care apar pe piaţă, fie ea sub formă de licitaţie, galerie sau expoziţie. În ultimul timp mi s-a consolidat certitudinea că şi alţi cititori ai acestei rubrici păţesc această transformare, că sume în lei sau euro le apar în privirile aruncate spre tablouri, sculpturi, bijuterii, porţelanuri sau tot felul de diverse aflate în oferta celor două case de licitaţie de la noi, prin galerii de antichităţi sau simple expoziţii de contemporani care îşi doresc să vîndă cît mai mult şi cît mai repede, sperînd să-şi recupereze măcar cheltuielile, iar tupeiştii chiar să plătească întreţinerea pe lunile de iarnă.

Recent, am redescoperit sentimentul evaluării în expoziţia cu 78 de lucrări a tot atîţia artişti chilieni, deschisă ieri la Muzeul Naţional din Palatul Regal. Sincer uimit de calitatea selecţiei itinerante prin Europa Centrală a expoziţiei din republica sud-americană nu am pus preţuri pe fiecare lucrare, ci am concluzionat că puţine ar fi cele pe care nu le-aş lua acasă, de ar fi de vînzare şi aş avea şi banii necesari.

La recent şi nedrept de incog-nito deschisă expoziţie de 75 de ani a lui Bogdan Stihi, picturile şi gravurile se pot chiar cumpăra, primele cu preţuri ce pleacă de la 600-700 de euro şi trec de mie, celelalte cu mai puţin. Este o ocazie rară pentru astfel de achiziţii pentru că pictorul, la fel de bun şi scriitor, deşi lucrează cu forţa şi inspiraţia maestrului la deplina maturitate, este evident obosit de tevatura presupusă de alcătuirea unei expoziţii.

Mai tînăr, dar nu mai puţin talentat, Călin Anton debarca din Cluj direct la Galeria Fundaţiei, susţinînd cu lucrări de mare valoare eforturile private ale lui Alexandru Baku de a ţine o astfel de expoziţie în chiar buricul tîrgului. Regăsim aici şi picturile pe care Călin Anton le-a oferit la preţuri exagerate la ShopArt doar pentru a nu se vinde şi a-i descompleta expoziţia în pregătire de la Galeria Baku. O dată ajunse aici, însă, se pare că puţine vor rămîne neachiziţionate. Ca la chilieni, puţine aş lăsa în pace, poate doar picturile de la începutul carierei lui Călin Anton, prezente în expoziţie, dar aflate în colecţia de mult suflet a părinţilor săi.

Dacă disponibilitatea de a cumpăra totul dintr-o expoziţie este aproape normală, fiind o posibilitate virtuală, ce te faci cu astfel de porniri la o licitaţie, cînd poţi cumpăra într-adevăr totul doar prin ridicări de mîini terminate la palma cu cartoane pe care sînt înscrise numere. Luînd, la întîmplare, situaţia licitaţiei Alis de duminica asta, aş putea spune că aş fi cumpărat toată oferta de pic-turi şi grafică, cu excepţia unor gravuri şi a unei reviste cu coperta ilustrată de Iser. Ceva îndoieli apar doar cînd vorbim de preţ, în rest, nu-i nici o problemă.

Preţul cel mai mare a fost de 400 de milioane de lei şi a fost plătit pentru un tablou apreciat la 145,5 milioane de lei. Acest Ciucurencu reprezentativ, din 1947, o reprezintă pe soţia artis-tului, pictoriţa Ana Asvadurova, şi provine din colecţia Vladimir Diaconu. Este primul Ciucurencu Alexandru apărut în licitaţii în acest an, dar nu primul Ciucurencu. La licitaţia Alis din 16 ianuarie a fost propusă o pictură realizată de "modelul" maestrului, Ana Asvadurova, un "Pictor la peisaj" care nu este exclus să-l reprezinte, într-o schimbare de roluri ce aureşte locul în istorie al aces-tei familii de pictori, chiar pe Alexandru Ciucurencu. Preţul de duminică este cel mai mare, cel puţin din ultimii doi-trei ani, obţinut pentru o pictură de Alexandru Ciucurencu.

Licitaţia Alis de duminică ne permite să-l alăturăm lui Ciucurencu pe unul dintre marii săi elevi şi prieteni, Constantin Piliuta. O lucrare de tinereţe a sa, din anii '50, cînd umbrele sumbre ale obsedantului deceniu îi ameninţau paleta şi semnătura nu-i devenise încă o cupă ridicată în cinstea privitorului, a pornit de la 39 de milioane şi s-a vîndut cu un preţ de aproape trei ori mai mare, 105 milioane, mai exact.

Revenim la cursul descres-cător al vînzărilor de la Alis-ul de duminica, asta cu o pictură de Corneliu Baba, o vază cu flori în care recunoaştem de-o manieră incredibilă pentru un astfel de subiect mîna maestrului. Propusă cu 103 milioane, pictura a avut destule resurse pentru a urca pînă la fix 150 de milioane de lei. În 2004, la licitaţiile Alis au fost propuse mai multe ilustraţii de carte sau grafică realizate de Corneliu Baba şi doar un singur ulei. Paradoxal, în acelaşi an au fost oferite în vîn-zările de la Operetă două picturi în ulei de Gheorghe Baba, pictor mai puţin cunoscut, din prima jumătate a secolului XX şi ultima a lui XIX şi mai puţin cunoscut părinte al fiului său, Corneliu.

Cu acelaşi preţ, 150 de milioa-ne, a fost vîndut un peisaj de toam-nă cu ţăranca încoronată cu un vas transportat pe cap, pictat de Arthur Verona în 1915, pentru care se cereau doar 33 de milioane. Mai multe şi mai elevate sînt femeile din pictura lui Nicolae Vermont, intitulată "Five o'clock" care a urcat niţel, de la 94 la 115 milioane de lei, şi vine pe următorul loc al clasamentului nostru de licitaţie. La numai 5 milioane de lei diferenţă se impune să vorbim de o compoziţie cu flori de Dimitrie Berea, care a realizat un salt semnificativ, de la 45 la 110 milioane de lei. Este nu numai cel mai mare salt, dar şi recordul de preţ pentru lucrările acestui pictor care apar extrem de rar în licitaţii, una, cel mult două pe an. Una dintre cele trei picturi anonime din licitaţie, cea reprezentînd "Negustori din Orient", a urcat de la 24,5 milioane la triplul acestui preţ, 75 de milioane. Scena este plină de detalii migăloase şi atmosfera de mercantilism oriental cum de mult nu am mai văzut prin licitaţii. Ieşim din anonimat cu o lucrare de Kimon Loghi, o neaşteaptată marină, poate singura a acestui artist, care a urcat în lumina licitaţiilor, propusă cu 19 milioane şi vîndută cu 60. Tot de la "Malul apei", dar una interioară, s-a inspirat Dem Iordache cînd a realizat pictura evaluată la 13 milioane dar adjudecată cu 50. Este un record pentru acest pictor de un talent evident dar care nu a fost răsfăţat de simezele licitaţiilor, cel mai mare preţ pentru o lucrare a sa fiind mia de euro obţinută la Monavissa, în iunie, pentru un "Peisaj dobrogean". O fi fost prea contemporan cu noi, cum evident a fost Ion Pacea, care a reuşit mia de euro chiar la licitaţia de duminică. "Flori albastre" - patologic ce ne dorim flori şi culori în această primăvară întîrziată rău de tot, ca adoptarea bugetului de stat, pe vremea Convenţiei - a intrat în licitaţie cu 24 de milioane şi s-a dat cu 40, deci chiar niţel mai mult de o mie de euroi, trăiască nea Mugurel!

Mai aproape de valoarea exactă în lei a miei de euro sînt cele 37 de milioane obţinute de "Biserica Saint Pierre din Brugge", pictura de Olga Greceanu pe care se cereau doar 25, sau chiar cele 36,210 milioane, preţ de pornire şi adjudecare, plătit pentru o scenă obişnuită cu apă şi copaci, care aduce ca noutate un cîrd de gîşte ce îi dau şi numele, totul în concepţia şi penelul lui Ivanyi Grunwald Bela. Dar odată ajunşi aici constatăm că nu am dat preţurile şi în lei noi, grei, ipotetici, viitori, în mugurei adică. Şi nu mai am nici un chef să recitesc articolul, că m-a apucat deja un chef nebun de achiziţii de obiecte de artă şi colecţie.