Legată la ochi sau nu, Justiţia face politică!

Fie că ne place sau nu, fie că o face comandat sau cu mandat, urmînd logica inerentă a faptelor penale, fie că unii dintre corifeii instituţiilor justiţiei noastre au ambiţii şi agende politice, fie nu, în România, Justiţia face politică! Faptul rămîne, iar el are consecinţe importante pentru cum funcţionează şi încotro se îndreaptă atît justiţia cît şi politica de la noi.

Puţine instituţii ale vremurilor post-decembriste se pot plînge mai cu temei de "greaua moştenire" cu care au plecat în spinare în 1989. Teoretic, pe un drum nou şi într-o lume foarte diferită. Practic...! Justiţia comunismului din România, cu toate verigile ei, de la sesizare şi instrumentarea judiciară a cazurilor, pînă la hotărîrile din sala de judecată şi legile pe care se sprijineau, a fost construită, menită şi a funcţionat ca o unealtă tăioasă, puternică şi deloc oarbă, în sprijinul unui regim de opresiune, cu intense şi deloc rare crize dictatoriale. În faza iniţială, noii deţinători ai puterii, aleşi, mandataţi şi nu puţini dintre ei pregătiţi de Moscova pentru misiunea lor, au pus repede la lucru instrumentele "justiţiei noi, revoluţionare" pentru a trimite în lagăre şi închisori de exterminare, ori direct pe lumea cealaltă tot ceea ce însemna opoziţie politică, moştenire a regimului politic interbelic şi tot ceea ce s-ar fi putut constitui într-un pilon, cît de slab, al unei neo-rezistenţe anti-regim. Stă mărturie rolul important al "justiţiei" în mecanismul represiunii faţă de slabele forme de protest ale mişcărilor studenţeşti din România anilor 1956 şi ulterior 1969-1970, ori participarea justiţiei la represiunile asupra protestelor muncitoreşti, dintre care cele de la Braşov, 1987, rămîn cele mai semnificative, politic. Este o justiţie în care arestarea sau simpla deschidere a unui dosar penal, dacă el are cît de cît conotaţii politice, echivalează cu condamnarea; una în care mecanismul acuzării şi instrumentării cauzei este atotputernic şi cu totul în afara controlului normelor de drept; una în care tribunalele şi judecătorii fac doar figuraţie, pentru că deciziile finale sunt deja scrise în rechizitorii, iar legile pe care se sprijină sunt astfel alcătuite încît acuzatul să nu aibă nici cea mai mică şansă de a scăpa condamnării. Acest fel de justiţie s-a practicat şi tot acest fel de justiţie s-a învăţat în înaltele şcoli de drept ale regimului comunist din România anilor 1948-1989. Reforma Justiţiei "lumii noi", post-decembriste, începe cu aceste personaje, iar unde aveau ele să ducă lucrurile a fost clar, pentru cine a avut ochi să vadă, din momentul emblematic al "procesului" cuplului de "amatori" ai dictaturii, Nicolae-Elena Ceauşescu! Aşa se face că după două decenii şi jumătate de "reforme", de îndrumări şi control instituţional din partea UE, după nenumărate schimbări şi revizuiri ale legilor fundamentale, Constituţie, Cod Civil, Cod Penal, Cod Comercial, vedetele politice şi mediatice ale Justiţiei noastre nu sunt judecăţile subtile şi perfect aşezate pe Lege, Logica argumentelor juridice şi Dreptate ale Judecătorilor, nici eforturile lor de a scoate la lumină Probele şi valoarea lor de adevăr juridic în cazurile de mare complexitate, nici judicioasa folosire a Instrumentelor de judecată pentru a face lumină în cazuri cu impact politic major, ci înregistrările, acuzaţiile şi cătuşele procurorilor, larg manipulate mediatic, mult înainte ca dosarul să fi ajuns în instanţă! Asemenea unui cowboy urcat în scara şeii sale strălucitoare, Justiţia noastră se învîrte în mijlocul cirezii politice din care alege cine şi cînd va fi trimis la abator şi cine va fi lăsat să mai pască pe verzile pajişti ale libertăţii. Cum şi pe ce criterii sunt făcute aceste alegeri, este o discuţie care nu prea îşi face loc în presa din România! Iar, dacă mai are cineve nevoie de "probe", atunci să privească corelaţia dintre apropierea scandenţelor electorale şi "atenţia" acordată de justiţie anumitor personaje, cu greutate politică. Sunt alegeri locale: primarii şi consilierii au devenit "dosare de mare interes". Motive şi chiar fapte sunt, Slavă Domnului, mai multe decît ar avea nevoie chiar şi o justiţie oarbă, nu doar una legată la ochi! Cu scadenţa electorală la uşă, Primarul Bucureştilor, cei mai mulţi dintre primarii de sectoare, primari şi consilieri de prin toată ţara au intrat în moara de măcinat politică a Justiţiei din România. Nimeni nu spune că pentru cauze ori fapte imaginare! Dar, nici nu poate cineva să treacă cu vederea faptul că pentru a descoperi activităţile "mai puţin ortodoxe" ale unui primar, N. Onţanu, în 2016, este folosit un denunţ din 2007 (!!!), ori că procurorii au descoperit abuzurile în serviciu ale Elenei Udrea şi Alinei Bica, doar după ce Traian Băsescu şi-a încheiat mandatul la Cotroceni, că oamenii grei ai regimului Băsescu, D. Nicolae, D. Cocoş, G. Sandu şi Ghe. Ştefan, care şi-au recunoscut faptele, de la care s-au confiscat milioane de euro, abia acum au ajuns să-şi audă sentinţele la completul Curţii Supreme. Evident, pentru a completa tabloul, oricine poate observa că dislocarea politică a lui V. Ponta şi şubrezirea din temelie a mandatului lui Dragnea în fruntea PSD-ului sunt legate direct şi nemijlocit de dosare şi acţiuni în justiţie. Şi, fie vorba între noi, din perspectiva săpăturilor subterane ale justiţiei, nici I. Iliescu, nici T. Băsescu şi nici chiar Klaus Iohannis nu se simt neapărat prea bine!

Cei care se entuziasmează, salută şi susţin cu toate puterile hărnicia treierătoare a Justiţiei nostre pe tarlaua Politicii îşi bazează poziţia pe următorul argument: între două rele, corupţie politică şi jusţiţie politică, cel mai mic este cel de pe urmă, iar alegerea este justificată şi imperios necesară.

Tot ceea ce se poate, dar scepticismul meu, bine antrenat, mă obligă să constat că rezultatele remarcabile ale justiţiei politice în combaterea corupţiei politice nu au determinat nici curăţirea "clasei politice" şi nici măcar semne încurajatoare că partidele sau instituţiile publice de la noi sunt interesate să devină, ele însele, prima şi cea mai importantă stavilă în calea coruţiei; dimpotrivă, ceea ce se vede este faptul, mai mult decît îngrijorător pentru viitorul nostru şi al justiţiei din România, acela că partidele şi instituţiile puterii s-au radicalizat în efortul lor de a lua sub controlul propriu Justiţia şi oamenii săi cheie!!! Adică, opusul a ceea ce ar fi o evoluţie spre normalitate.