"Legea privind reglementarea fondului funciar, absolut necesară"

ALEXANDRA CRĂCIUN
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 30 mai 2013

"Legea privind reglementarea fondului funciar, absolut necesară"

Interviu cu Lucian Mogoş, preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului

După ce şi-a asumat răspunderea pe legea retrocedărilor, Guvernul lucrează la un alt act legislativ privind reglementarea fondului funciar. Despre efectele noii legii asupra agriculturii am discutat cu preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului, Lucian Mogoş.

Reporter: În ultima perioadă a izbucnit un val de neîncredere în rândul asociaţiilor din agricultură cu privire la capacitatea statului de a gestiona vânzările de terenuri, după 2014. Ministrul agriculturii, domnul Daniel Constantin, vorbea de un proiect de lege pentru ca Agenţia Domeniilor Statului (ADS) să intervină pe piaţa funciară. Cum apreciaţi toate aceste schimbări?

Lucian Mogoş: Legea privind reglementarea pieţei fondului funciar în ţara noastră este absolut necesară şi, personal, consider că trebuia implementată mai demult.

Prin noua lege, care este în curs de proiectare, va fi reglementat regimul în care se poate vinde sau se poate cumpăra o suprafaţă agricolă, atât de cetăţeni români, cât şi de către străini.

Cred că după promulgarea acestei legi, toate lucrurile vor deveni mult mai transparente, mai clare, noua reglementare urmând să ducă la creşterea productivităţii în agricultură.

În plus, la ora actuală, terenul este în mare parte fragmentat, fărămiţat în fâşii foarte înguste şi este destul de dificil să obţii performanţă în agricultură cu astfel de terenuri.

Reporter: Aţi remarcat vreo tendinţă cu privire la entităţile care arendează sau concesionează terenuri? Sunt străinii mai interesaţi decât noi de terenurile agricole din ţara noastră?

Lucian Mogoş: Interes există deopotrivă, şi din partea străinilor, şi a românilor. În cazul străinilor, concesionarea sau arendarea terenurilor se face prin intermediul unei firme româneşti al cărei acţionariat poate fi, desigur, străin. Investitorii din alte ţări au devenit interesaţi de terenurile de la noi întrucât agricultura a devenit o afacere extrem de profitabilă.

Reporter: Care este suprafaţa de teren necontractată, actualmente, şi care ar fi principalul motiv pentru care aceasta nu a fost arendată sau concesionată?

Lucian Mogoş: În subordinea Agenţiei mai există aproximativ 40.000 de hectare necontractate la care întâmpinăm mici probleme, suprafeţele fiind foarte dispersate şi de calitate slabă.

Recent, am scos la arendare câteva mii de terenuri care au fost deja contractate de diverse firme.

Ne dorim ca, în cel mai scurt timp, să putem să cumpărăm sau să vindem terenuri, astel încât să comasăm aceste suprafeţe, lucru posibil prin modificarea legii.

Dacă această variantă nu va fi dusă la bun sfârşit, atunci tot ce poate face Agenţia este să continue procedurile de arendare, iar eu, personal, sunt de acord mai mult cu această formă de exploatare a suprafeţelor agricole, pentru evitarea concesiunii.

Avem cazuri de concesiuni de 20 de ani, timp în care piaţa agricolă s-a modificat foarte mult, preţul cerealelor a crescut, redevenţele care poate păreau foarte mari la momentul res-pectiv acum sunt infime, motiv pentru care am decis să mergem mai mult pe arendare, procedură ce oferă mai multe pârghii de control.

După cum afirma şi ministrul agriculturii, Daniel Constantin, ne chinuim şi ne luptăm să creştem valoarea revedenţelor, care atunci când au fost stabilite, poate chiar în urmă cu 15 ani, păreau mari întrucât sectorul agricol nu conta atât de mult ca în prezent.

Actualmente, împreună cu Mins-terul Agriculturii lucrăm la un proiect de lege care, direct sau indicret, să ne permită să creştem valoarea redevenţelor.

Reporter: Care este procentul de teren agricol concesionat sau arendat, din patrimoniul ADS, şi care este valoarea creanţelor pe care Agenţia le obţine anual?

Lucian Mogoş: În prezent, pes-te 80% din suprafaţa aflată sub controlul Agenţiei este contractată prin concesiune, arendă sau alte forme privind exploatarea terenurilor agricole.

În linii mari, anual, suma pe care Agenţia o primeşte ca urmare a creanţelor obţinute se ridică la circa 35 de milioane de euro.

Reporter: Există anumite suspiciuni cu privire la noul contract de concesiune a celor peste 56.000 de hectare de teren agricol din Insula Mare a Brăilei, care a fost încheiat în august 2012. Se vorbeste despre un prejudiciu de milioane de euro adus statului. Care este poziţia oficială a ADS-ului cu privire la aces-te acuzaţii?

Lucian Mogoş: Contractul din Insula Mare a Brăilei a fost unul de atribuire directă pe care Agenţia a fost obligată să îl încheie în urma unei hotărârii judecătoreşti irevocabile a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie.

A existat o firmă (n.r. "TCE 3 Brazi" SRL Piatra Neamţ, deţinută de omul de afaceri Culiţă Tărâţă) care a arendat terenul până anul trecut, însă, ca urmare a hotărârii judecătoreşti, Agenţia a fost nevoită să dea curs acestei decizii (n.r. ICCJ a dispus, în 2012, ca 56.000 de hectare din Insula Mare a Brăilei să concesionate prin atribuire directă, pe o perioada de 49 de ani, firmei "Agricost" SRL Iaşi, controlată de Constantin Duluţe şi de olandezul Lijckle Kuipers).

Realitatea pe care eu o pot dovedi cu documente arată că, după încheierea acestui contract, raportându-mă la ce încasa statul anterior încheierii lui, bugetul de stat primeşte, anual, aproximativ 2 milioane de euro.

Reporter: Care sunt piederile pe care ADS le-a suferit ca urmare a faptului ca multe dintre firmele cesionare au intrat în insolvenţă, neputând să-şi mai achite datoriile?

Lucian Mogoş: Există firme care au intrat în insolvenţă, au falimentat sau au fost lichidate, iar noi, în conformitate cu prevederile legii, ne înscriem la masa credală, însă este destul de greu de previzionat în ce măsură aceste debite vor fi recuperate.

Actualmente, agenţia este înscrisă la masa credală cu 101 milioane de lei. Aceste sume nu pot fi considerate pierderi în totalitate, deoarece ele vor fi recuperate, la un moment dat, într-o anumită proporţie, care va fi stabilită de instanţele judecătoreşti.

Reporter: Agenţia va juca un rol foarte important şi în procesul retrocedărilor. Există, însă, un scepticism manifestat de foştii proprietari şi faţă de lege şi faţă de modul în care terenurile vor fi restituite...

Lucian Mogoş: Legea retrocedărilor era absolut necesară, şi nu cred că există vreo lege care să mulţumescă pe absolut toată lumea, dar cred că cea mai mare parte a românilor apreciază şi înţeleg câteva aspecte esenţiale cu privire la restituirea imobilelor sau a terenurilor.

În primul rând, se spune clar că cei care cumpără drepturi litigioase, acei samsari, nu mai primesc teren fizic, iar lucrul acesta este esenţial, fiind prima lege, în ultimii douăzeci de ani, care îi protejează pe adevăraţii proprietari, cei cărora le revin de drept aceste terenuri sau imobile.

În al doilea rând, s-a luat în calcul cu succes reintroducerea acelor suprafeţe care, până în prezent erau alocate, sub diverse forme, unor institute sau staţiuni de cercetare, în circuitul foarte corect al retrocedărilor. Aceste institute ţin blocate mii de hectare de teren, în condiţiile în care cercetarea poate fi făcută şi pe o suprafaţă de câteva sute de hectare. Totodată, multe staţiuni de cercetare, mai ales cele pomicole, mai există doar pe hârtie şi, astfel, terenul multor oameni care sunt în drept proprietarii acelor suprafeţe este blocat. Aceşti beneficiari de terenuri vin şi pun presiune pe bugetul de stat prin revendicarea dreptului de proprietate asupra respectivelor suprafeţe care fac parte din recuzita institutelor de cercetare. Prin noua lege a retrocedărilor, această situaţie va fi reparată.

În cazul imposibilităţii restituirii unor anumite proprietăţi, există varianta acordării unor puncte sau constituirea fondului naţional de terenuri. Trebuie subliniat că terenurile care vor face parte din fondul naţional vor fi restituite foştilor proprietari prin licitaţie, îndepărtând, în acest mod, orice suspiciuni cu privire la existenţa unor aranjamente de culise. Practic, licitaţiile publice pentru terenurile din fondul naţional se adresează doar deţinătorilor de puncte.

Legea retrocedărilor vine să umple acele goluri care nu au putut fi umplute timp de douăzeci de ani, după cum ne arată realitatea.

Cert este un singur lucru - trebuie să terminăm cu retrocedările şi în ţara noastră.

Reporter: Suspiciunile foştilor proprietari se referă şi la faptul că punctele pot fi vândute, astfel încât, la licitaţii, să poată participa, într-un fel sau altul, şi acei "sam-sari".

Lucian Mogoş: Multe din comentariile care s-au făcut pe marginea subiectului retrocedărilor mă determină să cred că mulţi nu au citit sau nu au înţeles prevederile acestei legi. Atât timp cât licitaţiile se desfăşoară prin conferinţă videoproiectată, având acces toţi cei care deţin astfel de puncte, nu exis-tă nicio modalitate de a face un aranjament.

Punctele sunt un bun propriu, iar cei care vor să le vândă desigur că pot apela şi la acestă soluţie. Dacă ei aleg să-şi vândă punctele, este dreptul lor, fiind strict o tranzacţie comercială în care nu avem dreptul să intervenim.

Reporter: Mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Jalnic! Pai de unde sa cunoasca domn doctor uman probleme de fond funciar care nu semneaza nici cererea de concediu. De ce nu spune dumnealui ca este primul care se impotriveste retrocedarilor prin faptul ca n-a mai semnat nici un protocol de predare primire catre comisiile locale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb