Legea societăţilor comerciale va fi modificată

Ziarul BURSA #Companii #Legislatie / 21 februarie 2006

Ministerul Justiţiei a iniţiat modificarea Legii nr. 31/1990 şi a altor acte normative incidente în vederea adaptării legislaţiei româneşti la standardele de guvernare corporativă recunoscute pe plan internaţional.

Astfel, vor fi făcute modificări privind statutul administratorilor şi structura Consiliului de Administraţie.

În ceea ce priveşte statutul administratorilor, proiectul are în vedere prevederi clare cu privire la durata mandatului administratorilor numiţi prin actul constitutiv şi a celor desemnaţi ulterior; regîndirea sistemului de garanţii ce trebuie constituite, potrivit legislaţiei în vigoare, de către administratori; posibilitatea stabilirii, prin actul constitutiv, a unor criterii adiţionale de eligibilitate a administratorilor (cu privire la profesionalismul şi independenţa acestora), în plus faţă de criteriile prevăzute deja de lege; criterii transparente de stabilire a remuneraţiei administratorilor; noi prevederi sau reformularea celor existente în materia conflictului de interese, în principal cu privire la clauza de neconcurenţă, cumulul de mandate, tranzacţii cu părţi implicate; norme specifice cu privire la puterea administratorilor de a reprezenta societatea în raporturile cu terţii; introducerea unor obligaţii de loialitate a administratorilor faţă de societate (exercitarea mandatului cu bună-credinţă şi diligenţă, în interesul prioritar al societăţii).

În compensaţie, Ministerul este de părere că trebuie luat în considerare principiul judecăţii de afaceri ("business judgment rule"), potrivit căruia administratorii, în măsura în care au acţionat cu bună credinţă, nu sînt răspunzători personal pentru o decizie de afaceri care se poate dovedi ulterior greşită; regîndirea reglementării în materia revocării, astfel încît să se asigure o mai largă autonomie administratorilor în exercitarea mandatului ce le-a fost încredinţat; clarificarea sistemului de reprezentare a administratorilor la întrunirile Consiliului de Administraţie.

Modificări vor fi făcute şi în Structura Consiliului de Administraţie: stabilirea unui număr minim de administratori pentru societăţile listate; distincţia între funcţiile executive şi non-executive ale administratorilor; delegarea funcţiei executive către un comitet executiv sau unor membri determinaţi ai Consiliului de Administraţie; organizarea funcţiei executive: clarificarea rolului directorului general şi a raporturilor dintre actualii "directori executivi" şi Consiliu; consolidarea poziţiei membrilor non-executivi ai Consiliului prin acordarea unor drepturi specifice: de a adresa întrebări, de a supraveghea controlul intern şi extern (prin cenzori şi auditori) - clarificarea rolului preşedintelui Consiliului: coordonator al Consiliului, director general sau ambele?

În cazul societăţilor listate vor fi avute în vedere criterii de independenţă pentru unii administratori non-executivi, ca şi înfiinţarea unor comitete în cadrul Consiliului (pentru audit, numiri sau remuneraţie).

Modificări ce se au în vedere în materia drepturilor acţionarilor

În acest domeniu modificările propuse vizează protecţia şi facilitarea exercitării drepturilor acţionarilor, precum şi asigurarea unui tratament echitabil al acestora. În acest scop, se are în vedere pe de o parte introducerea unor noi prevederi în Legea nr. 31/1990, iar pe de altă parte modernizarea normelor existente şi alinierea lor la cele mai bune practici în statele membre ale Uniunii Europene şi la nivel internaţional.

Principalele propuneri privesc: asigurarea unui tratament echitabil al tuturor acţionarilor; crearea condiţiilor pentru ca acţionarii să participe la adunările generale (îmbunătăţirea sistemului de notificare, noi termene de convocare, dreptul general al acţionarilor minoritari de a adăuga puncte pe ordinea de zi, publicarea propunerilor acţionarilor, dreptul de participare la adunările generale al deţinătorilor de acţiuni cu dividend prioritar fără drept de vot, votul în absenţă, votul electronic); lărgirea competenţelor adunării generale (numirea/revocarea auditorilor, stabilirea unor perioade mai scurte pentru efectuarea plăţii dividendelor); moderarea regulilor privitoare la excluderea dreptului de vot; revizuirea procedurilor de decizie (condiţiile de cvorum şi majoritate); consolidarea drepturilor acţionarilor minoritari (facilitarea convocării adunării generale la solicitarea acţionarilor minoritari; modernizarea regulilor cu privire la acţiunile "derivate", prin care acţionarii depun plîngere, în numele societăţii, împotriva administratorilor pentru acoperirea pierderilor, atunci cînd introducerea unei acţiuni directe a fost omisă; instituirea unei reguli cu privire la înlăturarea "valului corporativ", ceea ce ar permite ca în anumite cazuri, clar determinate, administratorii sau acţionarii majoritari să răspundă pentru datoriile societăţii; reforma dreptului de cesionare a acţiunilor şi de retragere din societate); micşorarea numărului minim legal de acţionari; limitarea dreptului creditorilor de a face opoziţie la hotărîrile adunărilor generale ale acţionarilor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb