Leul "greu" şi "noua Românie" (II)

urmare din numărul 22

Marea noutate pe care a adus-o 1990, primul an al trecerii la economia de piaţă, faţă de 1989, ultimul an al comunis-mului, a fost că noi am început să trecem de la o societate organizată social după funcţii şi statuturi - cine erai, cu ce te ocupai, cît de aproape erai de vîrful statului etc. - la o societate organizată după un principiu mult mai simplu, care întreba doar cîţi bani ai? Aparent paradoxal, pentru ca averea să devină, treptat, mai importantă decît funcţiile şi statutul social, statul român - şi BNR inclusiv - au trebuit să arunce bani pe piaţă. Strategia, nemărturisită a BNR şi a guvernelor a fost de a "acoperi" cu bani toate funcţiile şi, apoi, pentru a arăta că ele nu sunt importante, de a da şi mai mulţi bani pentru cei care adunau averi în loc de poziţii sociale.

De acest fenomen nu sînt pe deplin conştienţi nici Banca Naţională, care gestionează leul, nici guvernele, care au ges-tionat, deopotrivă, economia şi societatea. Şi cred că este cazul să afle că, dincolo de aspectele tehnice ale inflaţiei şi evoluţiei cursului de schimb, aspecte pe care le-au stăpînit fără probleme, au existat aspectele restructurării sociale ale societăţii româneşti, în tranziţie de la o economie planificată la o economie de piaţă, pe care, de cele mai multe ori, le-au ignorat.

Motivul pentru care le aducem acum în discuţie este că ele funcţionează în continuare şi că, prin decizia de a introduce leul "greu" în locul actualului leu "uşor", atît BNR, cît şi guvernul Năstase fac mult mai mult decît îşi închipuie pe baza cunoştinţelor tehnice pe care le au despre masa monetară, cursul de schimb, preţuri, salarii şi venituri ale gospodăriilor, exporturi şi "mîna invizibilă a pieţei", inventată de Adam Smith acum două secole şi mai bine.

Ceea ce au făcut pînă acum şi ceea ce vor face în continuare este o restructurare esenţială a societăţii româneşti.

Cea mai populară interpretare a "leului greu" este că, la urma urmei, doar vom înlocui actuala unitate de măsură a preţurilor cu o unitate de 1000 sau de 10.000 de ori mai mare. O simplă convenţie cu privire la unde se pune virgula într-un sis-tem de măsurare. Ca şi cum, pînă acum am fi măsurat dis-tanţa dintre două localităţi în centimetri şi, dintr-odată, ne hotărîm să o măsurăm în km.

Nimic nu se schimbă printr-o asemenea modificare a unităţii de măsură. Distanţele rămîn aceleaşi, preţurile rămîn aceleaşi, salariile rămîn aceleaşi, depozitele bancare şi creditele rămîn aceleaşi, doar că, în loc ca toate acestea să fie scrise şi socotite cu multe cifre, vor fi scrise şi socotite cu mai puţine.

Un salariu net de 3,5 milioane de lei, va fi socotit, după introducerea "leului greu" fie ca un salariu de 3.500 de "lei noi", fie ca un salariu de 350 de "lei noi", în funcţie de cîte zerouri va "şterge" noua legislaţie.

Aparent, singurul lucru care se modifică este o convenţie aritmetică. În realitate, vom trece dintr-o societate în alta.

În primul rînd, vom trece la o societate cu preţuri mult mai stabile, mai ales la preţurile vîn-zării cu amănuntul. Mai mult încă, cu cît produsele au, acum, preţuri mai mici, cu atît ele vor fi mai stabile, în schimb, cînd vor creşte, vor creşte cu valori mai mari şi, evident, mai vizibile. Preţurile vor căpăta o imagine de soliditate care va acţiona asupra realităţii: de exemplu, preţurile în lei ale dolarului sau ale euro, care acum oscilează cu 1-2% zilnic, vor căpăta o imagine mult mai solidă cînd publicul va remarca că cifra în lei nu se modifică cîte un an de zile, singurele modificări fiind la nivelul diviziunilor denumite "bani".

În al doilea rînd, vom trece la o societate în care comparaţiile cu lumea dezvoltată vor fi mult mai directe şi mai sugestive, deoarece se exprimă acum în acelaşi ordin de mărime.

Un impact puţin luat în calcul va fi cel al expansiunii rapide a automatelor alimentate cu monede, puţin utilizate pînă acum şi care vor concura mulţimea de chioşcuri şi ghişee care domină în prezent comerţul stradal, distribuţia de bilete etc.

Dar cel mai important efect al denominării va fi de a fixa diferenţele existente între diferitele civilizaţii care se suprapun acum în România. Vom avea o civilizaţie a monedei şi a trocului în rural, o civilizaţiei care amestecă monede multe cu bacnote puţine în oraşe şi o civilizaţie a bancnotei în centrele marilor oraşe. Aceste civilizaţii diferite utilizau pînă acum monede diferite: mii şi zeci de mii de lei în rural şi oraşele mici, sute de mii şi milioane de lei în oraşele mari, dolari şi euro în zonele cu venituri mari şi preţuri la fel de mari din centrele metropolitane. Denominarea şi "leul greu" vor fixa şi, mai ales, vor legitima diferenţierile după avere deja achiziţionate în societatea românească. Ele nu se vor mai măsura de acum încolo după mărimea locuinţei şi marca autoturismului, ci după numărul de cifre - uşor de înţeles şi de intepretat - ale contului bancar.

În sfîrşit, dar cîtuşi de puţin în ultimul rînd, denominarea este un semnal clar dat întregii societăţi - alături de reducerea inflaţiei - că vremea banilor cîştigaţi uşor a trecut. Leul "greu", care este doar o convenţie aritmetică, va deveni "tare" doar dacă se va cîştiga cu multă muncă cinstită. Atunci el va fi preţuit şi, odată cu el, şi munca pe care o înglobează.