Lexmark International Technology România a lansat, în cadrul evenimentului "A New Band in Town", noile linii de echipamente multifuncţionale pentru imprimare robustă, culori vibrante şi rezultate profesionale: Lexmark Genesis, Lexmark X792, Lexmark C792 şi seriile Lexmark X925 şi C925, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"De la designul lucios, vertical şi până la gama extinsă de SmartSolutions, Lexmark Genesis este cu adevărat un produs inovator, unic pe piaţa actuală de multifuncţionale inkjet. După instalarea rapidă şi uşoară, profesioniştii se vor putea bucura de previzualizare instantanee, de copii rapide şi de o viteză fără precedent în scanarea documentelor", a declarat Ciprian Lupan, Channel Manager, Lexmark International Technology România.