Licitaţia pentru pista aeroportului Braşov-Ghimbav a fost contestată

Ovidiu VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 9 august 2012

Licitaţia pentru pista aeroportului Braşov-Ghimbav a fost contestată

Societatea Comercială de Construcţii Napoca SA a contestat licitaţia realizată de Consiliul Judeţean Braşov pentru realizarea pistei Aeroportului Internaţional Braşov - Ghimbav, motivând că preţul oferit de compania Vectra Service SA, cea care a fost desemnată câştigătoare, este prea mic. În plus, spun cei de la Napoca, Vectra nu ar avea ex­perienţă în proiecte similare.

Mihai Pascu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a declarat că instituţia a trimis deja punctul său de vedere la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor. "Noi am solicitat justificarea preţului oferit de câştigător, iar acesta ne-a demonstrat că preţul oferit este unul real", a precizat Pascu. De asemenea, acesta a mai spus că documentele prezentate de compania câştigătoare demonstrau că aceasta avea "experienţă mai mare decât am solicitat noi".

Compania SCC Napoca a participat la licitaţie în asociere cu firmele ICCO Energ şi Transproiect SA 2001.

Vectra Service a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia suprafeţelor de mişcare aeroportuare. Vectra a oferit cel mai mic preţ din licitaţie, 12,767 milioane de euro fără TVA, dar compania care a depus oferta cea mai mică - Electrica Serv SRL - a fost descalificată pentru că nu a depus la registratura Consiliului Judeţean Braşov toată documentaţia necesară atestării că are dreptul de a participa la licitaţie.

"Toate cele patru oferte rămase în cursă au avut aceleaşi date din punct de vedere tehnic - termenul de execuţie de 12 luni şi garanţia pentru lucrări de nouă ani de la finalizarea construcţiei. În aceste condiţii, am decis câştigătorul după cel mai mic preţ oferit, iar acesta este cel oferit de firma Vectra Service SRL", anunţa atunci Mihai Pascu.

Consiliul Judeţean Braşov evaluase lucrările la proiectarea şi construcţia pistei la 17,7 milioane de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb