LIGA STUDENŢILOR DIN IAŞI, DESPRE DEMITEREA LUI BJOZA: "Gestul premierului vine la solicitarea unor consilieri din cadrul PNL şi al Administraţiei Prezidenţiale care doresc să impună un monopol politic"

A.P.
Miscellanea / 17 martie 2021

"Gestul premierului vine la solicitarea unor consilieri din cadrul PNL şi al Administraţiei Prezidenţiale care doresc să impună un monopol politic"

Liga Studenţilor din Iaşi afirmă că gestul premierului Florin Cîţu privind demiterea lui Octav Bjoza din funcţia de subsecretar de stat "vine la solicitarea unor consilieri din cadrul Partidului Naţional Liberal (PNL) şi al Administraţiei Prezidenţiale care doresc să impună un monopol politic şi personal asupra memoriei rezistenţei anticomuniste". Studenţii solicită repunerea lui Bjoza în funcţie şi fac apel la societatea civilă să se solidarizeze şi să ia apărarea foştilor deţinuţi politici şi luptători anticomunişti, potrivit News.ro.

Liga Studenţilor din Iaşi îl critică, într-un comunicat de presă transmis miercuri, pe prim-ministrul Florin Cîţu pentru demiterea lui Octav Bjoza din funcţia de subsecretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi condamnă "implicarea consilierilor Administraţiei Prezidenţiale în dirijarea, controlarea şi influenţarea" activităţii din instituţiile publice care se ocupă de analiza represiunii comuniste şi memoria rezistenţei anticomuniste.

"Gestul premierului Florin Cîţu vine la solicitarea unor consilieri din cadrul Partidului Naţional Liberal (PNL) şi al Administraţiei Prezidenţiale care doresc să impună un monopol politic şi personal asupra memoriei rezistenţei anticomuniste şi care au fost deranjaţi de faptul că domnul Bjoza s-a exprimat public împotriva discriminării create în rândul foştilor deţinuţi politici de către Legea 232/2020", afirmă Liga Studenţilor din Iaşi.

Potrivit sursei citate, actul normativ prevede ca urmaşii foştilor deţinuţi pentru care organele de anchetă au consemnat la dosar "activitate fascistă" sau "activitate legionară" să nu mai primească compensaţii financiare pentru suferinţele cauzate de represiunea comunistă împotriva părinţilor şi familiilor lor.

"Este de-a dreptul ruşinos că, la 31 de ani de la căderea regimului comunist, autorităţile statului îi condamnă a doua oară pe cei care, opunându-se comunismului, au ajuns să fie condamnaţi pentru fapte care doar au fost consemnate ca «legionare» sau «fasciste» de către Securitate, cu scopul vădit al arestării, fără să existe reglementări clare cu privire la ceea ce ar reprezenta astfel de fapte. Cei condamnaţi în mod abuziv drept criminali de război, fascişti, agenţi imperialişti, nu au avut parte de un proces echitabil şi nu au fost judecaţi în baza dreptului penal internaţional, ci în baza unei legislaţii impuse de către URSS cu scopul eliminării opozanţilor politici. De asemenea, întărim faptul că domnul Octav Bjoza nici nu a negat şi nici nu a relativizat Holocaustul, iar cu atât mai mult nu a incitat la ură împotriva evreilor aşa cum îl acuză, în mod total calomnios, reprezentanţii Guvernului", susţin reprezentanţii studenţilor ieşeni.

Aceştia arată că, în România, anchetarea, acuzarea şi judecarea persoanelor suspectate de crime de război s-a făcut în afara prevederilor Acordurilor şi Cartei de la Londra din 8 august 1945, întrucât legile în baza cărora au fost acuzate aceste persoane au fost promulgate înainte de august 1945, în contextul ocupaţiei militare URSS şi fără participarea anglo-americanilor. Prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, România se obliga "să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestarea şi judecarea persoanelor vinovate de crime de război". Astfel, de jure, comandamentul sovietic era îndrituit ca singurul reprezentant al forţelor aliate în România. Acest fapt a fost o totală excepţie în Europa postbelică, unde anglo-americanii s-au implicat direct în procesele foştilor combatanţi suspectaţi de crime de război. În acest fel s-a dat naştere unor situaţii disproporţionate, cum ar fi cea dintre România, care a dat o legislaţie şi o jurisprudenţă total abuzivă în acest sens, şi Ungaria, al cărei lider fascist şi antisemit, Miklos Horthy, a fost scăpat de anchetare de către americani. Un alt exemplu este Finlanda, care a avut independenţă în organizarea tribunalelor după război, unde pedeapsa maximă acordată a fost de 10 ani de temniţă grea, pe când în România pedeapsa cea mai mare a fost cea cu moartea, urmată de închisoarea pe viaţă şi 25 de ani de muncă silnică.

Potrivit sursei citate, condamnarea "criminalilor de război" în România s-a făcut iniţial prin decretul-lege nr. 50 din 18 ianuarie 1945, urmând a fi dat un al doilea decret-lege cu nr. 51 pentru "crime de dezastrul ţării". Prevederile acestor acte normative erau destul de largi, ieşind cu mult din spectul uzanţei internaţionale în ceea ce priveşte condamnarea crimelor de război. Scopul real era cel de a elimina toţi adversarii Partidului Comunist Român, adică aproape pe toţi cei care fuseseră încadraţi în aparatul de stat înainte de 23 august 1944 sau care susţinuseră războiul împotriva URSS (militari, preoţi, intelectuali, tineri etc.). Cele două decrete au fost unite în Legea 312 din 24 aprilie 1945.

Convenţia de la Londra din 8 august 1945 a stabilit cadrul juridic de drept internaţional pentru ceea ce înseamnă "încălcări ale legilor ori cutumelor de război" şi că acestea se referă strict la "crime, tratamente neomenoase sau deportări în vederea exploatării spre muncă forţată sau pentru orice alt folos al populaţiei civile din acel teritoriu sau dintr-un teritoriu ocupat, omorârea sau tratamentele neomenoase aplicate prizonierilor de război sau persoanelor aflate [în ambarcaţiuni] pe mare, uciderea de ostatici, jefuirea proprietăţii publice sau private, distrugerea fără măsură a municipiilor, oraşelor sau satelor, ori provocarea de distrugeri nejustificate de vreo necesitate militară." (art. 6, lit.b).

"În schimb, în România, în mod abuziv, au fost considerate drept crime de război şi fapte precum susţinerea eforturilor Armatei Române prin scris sau viu grai, ori fuga în exil în Occident şi solicitarea de azil politic, care nu au fost incriminate în dreptul penal internaţional. Astfel, mulţi opozanţi ai regimului comunist au ajuns să fie condamnaţi pentru aşa-zise «crime» asimilate crimelor de război, doar pentru a elimina sentimentele anticomuniste din rândul populaţiei româneşti. Mai mult, mulţi foşti deţinuţi care au fost condamnaţi pentru alte fapte, precum «uneltire împotriva orânduirii sociale», au trecute pe dosar sau pe fişa matricolă penală iniţialele C.R., de la criminal de război, doar pentru atitudinea lor anticomunistă", arată Liga Studenţilor din Iaşi.

Reprezentanţii studenţilor adaugă că "apartenenţa la o organizaţie, oricare ar fi ea, nu poate constitui prezumţia că un membru sau simpatizant al acesteia ar fi săvârşit o faptă incriminată penal, răspunderea penală fiind eminamente individuală, nu colectivă".

"Procesele erau un adevărat simulacru, fiind judecate atât de către Tribunalele Poporului, instanţe politizate prin faptul că în completele de judecată şi în acuzare făceau parte persoane fără studii juridice, delegate de către partidele de guvernământ (în special de comunişti), care aveau putere deplină, putând emite mandate de arestare, cât şi de tribunalele militare care erau controlate de facto de Armata Roşie. Funcţionarii publici, inclusiv militarii până la gradul de căpitan, erau obligaţi să urmeze ordinele şi să ofere asistenţă acestor acuzatori publici. În sistemul de justiţie impus de către regimul comunist nu exista un minim respect în privinţa drepturilor procesuale, acuzaţii neputând să se apere corespunzător şi nici să aducă probe pentru a-şi putea susţine nevinovăţia care, în orice proces, se prezumă, fiind un drept fundamental", mai arată sursa citată.

Curtea Internaţională de Justiţie a constatat că în cadrul acestor procese-simulacru au fost încălcate drepturile fundamentale ale omului (cazul 8/1949, Interpretarea Tratatelor de Pace cu Bulgaria, Ungaria şi România), autorităţile sovietice impunând practic eliminarea cetăţenilor anti-comunişti, indiferent de opţiunea lor politică, termenul de "fascist" fiind utilizat în terminologia juridică comunistă pentru a desemna orice opozant anticomunist.

Octav Bjoza este, din decembrie 2020, membru senior de onoare al Ligii Studenţilor (LS Iaşi).

"În momentul de faţă PNL încearcă să impună un monopol nefast asupra memoriei rezistenţei anticomuniste care are ca scop nu doar acordarea unor sinecuri unor persoane fidele partidului, ci inclusiv influenţarea ideologică a istoriei recente. Gestul de demitere «noaptea ca hoţii» a domnului Bjoza reprezintă nu doar o gravă jignire adusă foştilor deţinuţi politici şi opozanţi ai regimului comunist care mai sunt în viaţă, ci călcarea în picioare a memoriei tuturor celor care şi-au sacrificat familia, tinereţea, poziţia socială, cariera, averea şi chiar viaţa pentru demnitatea şi libertatea poporului român. «Urmaşii brătienilor» batjocoresc prin acest gest memoria fruntaşilor liberali Gheorghe Brătianu şi Dinu Brătianu, morţi în închisoarea de la Sighet şi consideraţi «imperialişti» şi «fascişti» de către comunişti, dar şi pe cea a tinerilor liberali din anii 40 care au reînfiinţat PNL după 1990, precum Radu Câmpeanu, Dan Amedeo Lăzărescu şi Mircea Ionescu-Quintus, care au suferit la rândul lor în închisorile comuniste", afirmă Silvian-Emanuel Man, preşedinte de onoare Liga Studenţilor (LS Iaşi).

Acesta adaugă că "domnii Cîţu şi Muraru, alături de consilierii şi acoliţii lor, trebuie să îşi ceară scuze pentru ofensa adusă victimelor regimului comunist şi să facă toate diligenţele necesare pentru repunerea domnului Bjoza în funcţia de subsecretar de stat, poziţie din care a apărat cu tenacitate şi curaj drepturile şi memoria tuturor celor care s-au opus nu doar comunismului, ci totalitarismului în general".

"Pentru Liga Studenţilor (LS IAŞI) preocuparea pentru istoria şi memoria rezistenţei anticomuniste reprezintă un pilon central al activităţii, organizaţia susţinând constant Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) în toate demersurile de conservare şi promovare a memoriei tuturor opozanţilor regimului şi ideologiei comuniste, dar şi de apărare a drepturilor şi demnităţii acestora", susţine Silvian-Emanuel Man.

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România Octav Bjoza a fost demis luni din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989. "A pune în discuţie dimensiunile Holocaustului şi a încerca să pui pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci şi un gest periculos pentru valorile democratice",şi-a argumentat premierul Florin Cîţu decizia, referindu-se la un comunicat emis de asociaţia condusă de Bjoza referitor la Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparaţii materiale copiilor foştilor deţinuţi politici, deportaţi, prizonieri şi la propunerea ca prevederile legii să nu se aplice "persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, precum şi copiilor acestora".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pe studentii astia din Iasi cine i-a informat, Tudorel?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb