Fostul premier Petre Roman, Cornel Dinu, Mitică Dragomir, Anghel Iordănescu şi Elisabeta Lipă se numără printre candidaţii propuşi de PSD pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Lista de candidaturi a fost depusă luni de Gabriela Firea, care a mers la Biroul Electoral însoţită de toţi candidaţii, conform Hotnews.
Pe lista de candidaturi PSD pentru CGMB se află fostul premier Petre Roman, actriţa Monica Davidescu, Elisabeta Lipa, Cornel Dinu, Dumitru Dragomir, Anghel Iordănescu, Daniel Pancu, regizorul Sorin Ilieşiu. Firea a mai spus că pe listă sunt şi cadre medicale, antreprenori, ingineri şi profesori.
"Ne dorim să nu mai fim în situaţia de acum patru ani, în care Bucureştiul era un oraş îngheţat. În Bucureşti nu se lucra pe niciun şantier, în Bucureşti totul era în paragină. Acum, chiar dacă mai sunt multe de făcut şi nu suntem noi cei care trebuie să ne lăudăm, dar spunem o realitate, de patru ani se munceşte în Bucureşti, sunt foarte multe proiecte pe care le-am dezvoltat", a susţinut Firea.
Petre Roman, care deschide lista PSD pentru CGMB, s-a recomandat drept "cel mai get-beget bucureştean".
"Vreau să mulţumesc Gabrielei Firea pentru onoarea pe care mi-a făcut-o. Bineînţeles că susţineam un nou mandat pentru Gabriela Firea pentru primar general, dar acum nu se mai pune problema să stau pe margine, să observ ce se întâmplă şi să dau sfaturi. Am decis să intru şi să fac ceva pentru bucureşteni. Aş vrea să vă spun că sunt, probabil, dacă nu mă înşel, cel mai get beget bucureştean", a susţinut Petre Roman.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.08.2020, 17:48)
lista i-a facut pandelica, asta e clar! mai lipseste jiji de pe ea.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.08.2020, 19:02)
Sa vina si Mutu, Tamas, Bumbescu si mai ales Piturca ca le are cu barbutul (e perfect pentru echipa Firea).
2. Când
(mesaj trimis de Tan în data de 17.08.2020, 22:49)
ai în echipă Dinamo, Steaua și Rapid, nu ai cum să pierzi! ;)
3. Pe Dinu
(mesaj trimis de sabin în data de 18.08.2020, 08:19)
si Petre Roman ii inteleg caci au cam ramas fara bani, dar Mitica si Puiu...?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de STATY în data de 18.08.2020, 08:48)
PETRE ROMAN , PANA MAI IERI , PARCA ERA LIBERAL !!! CE CAUTA CU ASTIA ???
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de pandele în data de 18.08.2020, 09:29)
P.Neulander este curvulitza politica vopsita....
4. fără titlu
(mesaj trimis de Obama în data de 18.08.2020, 09:24)
ma intreb ce o fi in capul ei.. dar pe de alta parte ma bucur, n-are cum sa nu piarda. si cu afisele alea electorale.. insuccesul e garantat. sa multumim stafului de campanie