Liviu Dragnea, liderul PSD, a declarat astăzi că nu a avut emoţii în ziua în care s-a dat pronunţarea în dosarul «Referendumul», dar după aflarea sentinţei a avut un sentiment de nedreptate.
"Eu nu am tremurat în ziua aceea de vineri, am fost doar nervos şi supărat pe o nedreptate profundă care mi s-a făcut, nu numai mie, ci şi întregului partid şi democraţiei. Nu m-au îngenuncheat şi nu mă îngenunchează pentru că dreptatea şi oamenii sunt de partea noastră. S-a dorit ca eu să plec, să fug, iar PSD să intre într-o perioadă de lupte interne cu «Zoro» sau «Zgoro», ca să pierdem alegerile. Sunt puternic şi stăpân pe genunchii mei şi nu o să plec niciodată aşa cum nici dumneavoastră nu veţi pleca", a declarat Liviu Dragnea, la Piatra Neamţ, potrivit unor surse din media.
Ulterior, la conferinţa de presă, ldierul PSD a refuzat să mai facă alte comentarii despre număr doi în partid, Valeriu Zgonea.
"Cu tot respectul cuvenit nu mai vreau să vorbesc despre acest personaj de benzi desenate. Pentru noi este istorie, este o pagină de istorie, mică, nu mare, pentru partid. Acest domn nu mai are nevoie de comentarii pentru că strici farmecul dacă mai faci comentarii", a mai afirmat astăzi Dragnea.