• "Obiectivul fundamental este creşterea volumului de investiţii, anul acesta fiind dublu faţă de 2018"
• "Adrian Volintiru a fost numit CEO al Romgaz, pe patru luni, timp în care se va derula selecţia pentru numirea directorului general pe patru ani"
Compania Romgaz este foarte stabilă din punct de vedere al funcţionării, iar obiectivul fundamental este creşterea volumului de investiţii, a declarat, ieri, preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii, Liviu Nistoran, citat de Agerpres.
Potrivit domniei sale, pentru anul 2018, volumul de investiţii este de 1,6 miliarde de lei, dublu faţă de anul trecut. Liviu Nistoran a afirmat: "Compania este foarte stabilă din punct de vedere al funcţionării ei. Obiectivele noastre cele mai importante sunt continuarea programului de investiţii pe explorare-exploatare, o dată. Al doilea este creşterea capacităţii de înmagazinare, în aşa fel încât să fim capabili să devenim complet independenţi de importuri în perioada de iarnă într-un orizont de câţiva ani. Al treilea obiectiv este întărirea rolului de furnizor de energie electrică pe piaţa din România - şi avem investiţia de la Iernut, dar şi alte obiective. Al patrulea este prospectarea zonei de gaz natural comprimat şi crearea unor parteneriate pentru exploatarea acestei pieţe. Obiectivul fundamental al nostru este creşterea volumului de investiţii. Şi anul acesta avem un volum prognozat de investiţii de 1,6 miliarde de lei, dublu faţă de anul trecut".
Conform reprezentantului Romgaz, compania nu este afectată, în acest an, de distribuirea unor dividende mai mari, banii de investiţii urmând a fi luaţi din rezervele companiei şi din cash-flow, explicând: "Banii de investiţii îi luăm din rezervele pe care le avem şi din cash-flow. Avem un cash-flow de aproximativ un miliard de euro. Acestea sunt veniturile noastre anuale, iar investiţiile se derulează, în general, pe o perioadă multianuală. Faptul că am dat acest dividend (mai mare) chiar nu ne afectează investiţiile, aşa cum sunt ele puse acum în programul de investiţii".
Preşedintele CA Romgaz a adăugat, de asemenea, că a fost numit un nou director general al companiei, Adrian Volintiru, pentru o perioadă de patru luni, urmând ca ulterior să se organizeze selecţia pentru numirea unui CEO pentru o perioadă de patru ani, adăugând, totodată, că sediul Romgaz va rămâne la Mediaş.
Domnia sa precizat: "L-am numit pe domnul Adrian Volintiru pe patru luni, timp în care se va derula selecţia pentru numirea directorului general pe patru ani, în conformitate cu OUG 109 (n.r. privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice). Selecţia va fi deschisă, participă orice persoană interesată şi care se califică, şi din afara societăţii. Adrian Volintiru are o experienţă de peste 18 ani în domeniul energie, petrol, gaze, în poziţii de top management în companii de prestigiu din această industrie şi sunt convins că va fi un factor catalizator în îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale societăţii. Sediul Romgaz va rămâne la Mediaş şi nu se va muta la Bucureşti pentru că nu există o raţiune funcţională sau economică în acest sens - şi fac această precizare pentru a înlătura orice speculaţii care s-au făcut pe acest subiect".