LUCIAN BODE: "Eu mă feresc să mai fac anunţuri pe seama magistralei de metrou Drumul Taberei"

S.B.
Politică / 26 august 2020

"Eu mă feresc să mai fac anunţuri pe seama magistralei de metrou Drumul Taberei"

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, spune că se fereşte să mai avanseze o dată pentru darea în circulaţie a metroului pe Magistrala M5, spunând că a primit "tot felul de explicaţii" pentru întârziere de la companiile implicate, două fiind plauzibile. El menţionează totuşi că specialiştii sunt de părere că în septembrie se va putea circula cu metroul pe cele 10 staţii dintre Drumul Taberei şi Eroilor, informează news.ro.

"Eu mă feresc să mai fac anunţuri pe seama Magistralei M5, Drumul Taberei, cu cele zece staţii, pentru că, în momentul când am preluat mandatul, am considerat unul dintre cele mai importante obiective de investiţii pe care noi le derulăm, prin compania Metrorex. Şi astăzi spun că e unul din cele mai importante obiective de investiţii din Bucureşti, nu doar ca valoare, ci ca şi importanţă pentru cetăţeni. Şi atunci, preocupat fiind ca acest obiectiv să fie finalizat cât mai repede, după câteva săptămâni de analiză cu toate companiile implicate în cele trei contracte - de structură, respectiv finisaje, semnalizări - am ajuns la concluzia, au ajuns la concluzia că 30 iunie este termenul pe care şi-l pot asuma împreună cu managementul companiei Metrorex. Şi l-au asumat şi nu l-au respectat", a declarat Lucian Bode, marţi seară, la Digi 24.

Potrivit sursei citate, acesta a adăugat că, ulterior, companiile au venit "cu tot felul de explicaţii, două dintre ele plauzibile".

Bode a afirmat că în 22 iunie, când a fost la metrou cu premierul Ludovic Orban, a parcurs tot traseul, arătându-i-se că lucrările sunt finalizate.

"Dar, cum spuneam şi atunci, promitacii din noiembrie 2019 s-au transformat în explitaci... Nu-l găsim în DEx, nici un termen, nici altul... Explicau cum nu se poate, atunci au spus două lucruri, încă o dată spun, plauzibile: 1 - la centrala de ventilaţie din zona Pieţii Moghioroş - noi pe acest traseu avem şase centrale de ventilaţie, cu dublu rol, ventilaţie şi captarea apelor de infiltraţie - una din cele şase centrale, când au început lucrările, au apărut probleme, cu apele din infiltraţii. Şi atunci mi-au explicat că, dacă măresc ritmul, riscă să compromită şi mai mult termenul de finalizare. Mai mult, am avut neşansa ca doi angajaţi ai companiei care lucra la respectiva centrală să fie depistaţi pozitiv cu noul coronavirus şi 64-65 de angajaţi au fost trimişi în izolare două săptămâni", a detaliat ministrul.

Bode a menţionat că o altă explicaţie s-a referit la faptul că nu se poate da în trafic cu călători metroul până când nu se finalizează toate testele: electroenergetice, dinamice, cu tonaj, cu tren cu viteză mare, cu viteză mică, cu tren gabaritic.

"Şi atunci am acceptat, nu aveam ce să fac, această explicaţie, şi astăzi suntem în următoarea situaţie: lucrările la centrala de ventilaţie din zona Pieţii Moghioroş s-au finalizat, din 17 au început testele dinamice şi cele pentru instalaţiile electroenergetice, care sunt în regulă", a precizat el.

El a detaliat că, din 17 august, sunt opt trenuri care circulă, între orele 12.00 şi 17.00, pe acest tronson pentru efectuarea testelor dinamice, iar în paralel se face recepţia pe secţiuni.

Bode a spus că luni a fost prima şedinţă a comisiei de recepţie, din care fac parte 20-25 de membri.

"Am avut neplăcuta surpriză - şi aici chiar nu vreau să politizez absolut deloc această investiţie - reprezentantul Primăriei nu s-a prezentat. Bineînţeles că putem (face recepţia - n.r.), n-o să aşteptăm noi după reprezentantul Primăriei, dar eu am tratat această investiţie ca o investiţie pentru toţi bucureştenii, nu ca pentru un partid politic sau altul. (...) Vom finaliza toate aceste proceduri de recepţie şi, aşa cum spunea şi domnul prim-ministru, specialiştii spun că, în luna septembrie, noi putem să finalizăm toate aceste teste dinamice, toate recepţiile, pe secţiuni, respectiv la terminarea lucrărilor, respectiv recepţia la punerea instalaţiei în funcţiune, şi în luna septembrie să avem posibilitatea să circulăm cu trenul pe cele 10 staţii - Magistrala M5 Drumul Taberei - Eroilor", a susţinut Lucian Bode.

Întrebat dacă elevii vor putea merge cu metroul pe 14 septembrie, când începe şcoala, Bode a răspuns: "Ar fi cea mai bună veste pe care am putea să o dăm copiilor şi bucureştenilor ca pe data de 14 să plece cu metroul. Nu depinde de minister, nu depinde de Guvern, depinde strict de modul în care se desfăşoară aceste operaţiuni necesare".

El a mai explicat că, pentru finalizarea lucrărilor de la suprafaţă în zona liniei de tramvai 41, este nevoie ca Societatea de Transport Bucureşti (STB) să suspende circulaţia, iar iniţial reprezentanţii STB au spus că sunt de acord, însă ulterior au afirmat că pot face lucru în octombrie, întrucât nu au suficiente autobuze pentru a înlocui tramvaiul 41. Bode a punctat că în octombrie sistemul de termoficare va fi deja pus în funcţiune şi nu se va putea lucra, pentru că trebuie deviată o conductă, ceea ce înseamnă că lucrările de la suprafaţă se vor finaliza în primăvară, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb