Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, astăzi, că "cel mai jalnic Avocat al poporului trebuie să plece acasă după ce şi-a trădat concentăţenii refuzând să apere drepturile românilor şi s-a transformat în cea mai penibilă slugă a lui Dragnea, Tăriceanu şi a coaliţiei de guvernare", informează News.ro.
După şedinţa Biroului Executiv al PNL, el a solicitat conducerii Parlamentului demararea cât mai urgentă a procedurilor pentru desemnarea noului Avocat al poporului, scrie agenţia.
"Îndemnăm toate grupurile parlamentare să contribuie la desemnarea unui Avocat al poporului, şi nu a unei slugi a puterii", a mai spus liderul PNL.
Mandatul lui Victor Ciorbea expiră în 6 mai. Mandatul Avocatului Poporului este de 5 ani şi poate fi reînnoit o dată.