LUDOVIC ORBAN: ''Decizia PNL de a continua negocierile cu PSD reprezintă o sinucidere politică, o gravă trădare a alegătorilor''

G.U.
Politică / 9 noiembrie 2021

''Decizia PNL de a continua negocierile cu PSD reprezintă o sinucidere politică, o gravă trădare a alegătorilor''

Fostul preşedinte al liberalilor Ludovic Orban a criticat, luni seara, decizia PNL de a continua negocierile cu PSD în vederea formării Guvernului, afirmând că, din punctul său de vedere, reprezintă "sinucidere politică" şi o "gravă trădare a alegătorilor", relatează Agerpres.

"Au fost 22 de colegi care au votat împotrivă. Îi felicit că au votat împotrivă. Celelalte voturi e greu de spus câte au fost pentru că nu s-au numărat voturile, pentru că (...) mâna nu au ridicat mai mult de 30 şi ceva de oameni la votul pentru. Am fost 22 de colegi, printre care m-am numărat şi eu, care am votat împotriva negocierilor cu PSD, pentru că asta a cerut Florin Cîţu, să negocieze cu PSD, ca şi cum nu ar fi avut mandat din fostul BPN să negocieze şi cu PSD şi cu USR. (...) Este, din punctul meu de vedere, sinucidere politică. Este o gravă trădare a alegătorilor care au votat cu PNL simplul fapt că se stă la masă cu PSD să se negocieze un Guvern. Eu nu mă las indus în eroare de aparenţe. Astăzi, PSD a votat mandat de negociere cu PNL şi UDMR, UDMR a anunţat prin vocea lui Kelemen Hunor că a votat mandat de negociere pentru formarea unui Guvern cu PNL şi PSD şi astăzi Cîţu a supus la vot mandat de negociere pentru PSD. Este clar că şi Florin Cîţu şi prim-vicepreşedinţii asta au vrut, să negocieze cu PSD pentru formarea unei majorităţi parlamentare care să ducă la un Guvern PNL-PSD, nici măcar nu s-a stabilit persoana candidatului la funcţia de prim-ministru", a declarat Orban, după ce a participat la şedinţa BPN al PNL care a avut loc la Vila Lac.

Acesta a susţinut că mulţi dintre cei 22 de lideri PNL care au votat împotriva negocierilor cu PSD sunt din echipa lui Florin Cîţu.

Orban a criticat şi faptul că nu s-a decis niciun termen de cristalizare a viitorului Guvern.

"Se mai poate discuta cu PSD încă doi ani de zile, după mintea unora. (...) A fost pomenit un termen de două săptămâni, aşa, într-o doară, să vedem exact ce se discută cu ei. Dacă e să se dea un mandat, trebuie să se dea un mandat serios", a afirmat deputatul PNL.

În opinia sa, afirmaţiile potrivit cărora nu ar exista o majoritate parlamentară stabilă pentru o guvernare cu USR şi ar depinde de cei care s-au dezafiliat şi de minorităţi reprezintă un "motiv penibil".

"Nu există nicio explicaţie raţională. Nu ştiu din ce motive preşedintele Iohannis îşi doreşte această coaliţie care să dea majoritate parlamentară absolut confortabilă", a mai spus Ludovic Orban.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ORBAN,a devenit o BASINA URAT MIROSITOARE trasa inaintea unui CACAT. Desi nu a produs in viata lui ceva folositor pentru Tara si Romani,un PROFITOR care in afara de MIROSURI PESTILENTIALE pe care le scoate pe gura,dupa ce a fost EXMATRICULAT din PNL,pentru NENOROCIRILE aduse pe capul Romanilor,ORGAN,se crede un fel de GREUCEANU,cand el nu este decat un NIMENI.ORGANE,iate de mana cu HASTAGISTII de la USR si luati calea TARGOVISTEI de buna voie ca altfel daca mai stateati la PUTERE va prindeau Romanii si tot aceeasi soarta o aveati.!

    1. iar mataluta clampanesti din gura pe banii sarmani romani, specialule... diversionistule....

    Au ajuns acolo pe niste promisiuni de care nu se mai zice nimic.

    Cine se cred ? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb