Lui Klaus Iohannis i-a mai crescut puţin nasul

Dacă până ieri au mai existat români care nu au observat acest fenomen, ei bine, începând de marţi, orele 17.00, treaba a devenit evidentă. Lui Klaus Iohannis i-a crescut nasul. Un nas de Pinocchio. Sau, dacă doreşte să fie astfel alintat, un nas de tip Munchhausen. Klaus Iohannis nu numai că vrea la NATO, chiar la vârf, dar a şi declarat ritos acest lucru. Este oficial cel mai important proiect al său politic. Acum, asumat.

Nu pot decât să-mi imaginez că Jens Stoltenberg nu va mai fi secretar general NATO începând cu 1 octombrie. Această importantă poziţie devine vacantă. Şi, iată, hop-ţop, Iohannis a formulat o cerere publică, spune el, în numele României, pentru ca această importantă poziţie să fie preluată de el însuşi. Asta după ce în cercurile bine informate se ştia că preferatul celor mai importanţi contribuitori NATO este Mark Rutte, fostul premier al Olandei, care a avut un comportament cel puţin inamical faţă de România şi alte ţări din Europa Centrală şi de Est. Lucrurile au fost din această perspectivă, a preluării ştafetei de către Mark Rutte, atât de avansate, încât Viktor Orban, premierul Ungariei, a sărit ca ars şi a declarat că-şi va utiliza dreptul de veto împotriva respectivei candidaturi, plătindu-i astfel cu vârf şi îndesat lui Rutte afronturile pe care acesta le-a adus Budapestei. Fără unanimitate, nu se poate. Pentru Klaus Iohannis, breşa creată reprezintă o veritabilă oportunitate. Sau cel puţin aşa crede.

Încă din primăvara acestui an, având informaţii pe surse, am informat opinia publică asupra intenţiei lui Klaus Iohannis de a prelua ştafeta NATO după plecarea lui Stoltenberg, accesând astfel ceea ce-şi doreşte de mult, o importantă poziţie la nivel internaţional, după încheierea mandatului său prezidenţial. Nu ştiu câţi m-au auzit, pentru că m-am referit la această prestidigitaţie şi în câteva dezbateri televizate, nu ştiu câţi m-au crezut, dar ceea ce este cert e că până ieri după-amiază la ora 17.00, în ciuda indiciilor din ce în ce mai evidente, Klaus Iohannis a făcut-o pe niznaiul. La fel cum se comportă şi vizavi de scandalul declanşat de investiţia de peste şapte milioane de euro din bani publici, pe care RA-APPS-ul o face în prezent pentru viitoarea sa vilă de lux.

Acum, începând de ieri, nu-mi rămâne decât să-mi imaginez că NATO, cea mai importantă alianţă politică şi militară din istorie, are undeva în interiorul sediului central un ghişeu, unde pot fi lăsate şi înregistrate solicitări de tot felul. Şi că la acest ghişeu, prin delegare, Klaus Iohannis s-a prezentat sau urmează să se prezinte, după ce vineri a aruncat buzduganul, pentru a-şi înregistra oferta de angajare în cea mai importantă poziţie NATO. Oricât ar părea de curios, este pentru prima dată în istoria organizaţiei, care în curând se va aniversa, când am auzit cum un pretendent, preşedinte al unuia dintre statele membre, îşi oferă public serviciile. Trăgând de clopoţelul unui canal public de televiziune.

Tot eu mă număr printre primii jurnalişti care au anunţat o altă dorinţă a unui alt om politic. Intenţia lui Mircea Geoană, fost şef al diplomaţiei de la Bucureşti, fost consul general al României în Statele Unite, fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României la Washington şi fost preşedinte PSD, de a candida la alegerile pentru Cotroceni din acest an. În mod oficial, Mircea Geoană şi nici nu a confirmat, nici nu a infirmat acest scenariu. Nu se poate înscrie în cursa pentru prezidenţiale atâta timp cât este secretar adjunct NATO. Dar un indiciu ne-a oferit totuşi. Într-un recent interviu acordat unui post public de televiziune, Mircea Geoană a precizat că nu va putea pleca din poziţia de secretar adjunct NATO simultan cu Stoltenberg. Că va pleca fie înainte, fie după acesta. Dacă ar fi să plece înainte, ar putea să-şi anunţe candidatura la prezidenţialele din România şi ar avea timpul necesar să negocieze, astfel încât să fie asumat de un partid sau mai degrabă de o coaliţie de partide, momentan în pană de jucători majori. Dacă însă Mircea Geoană pleacă la un anumit interval după data de 1 octombrie, timpul e care-l mai are la dispoziţie pentru a se înscrie cu şanse de succes în cursa pentru Cotroceni este insuficient. Să punem pentru moment aceste considerente de o parte şi să ne întoarcem la preşedintele Klaus Iohannis.

Ieri, într-una dintre rarele declaraţii de presă pe care le-a făcut în cariera sa de preşedinte - conferinţele de presă sunt şi mai rare, putându-le număra pe degete - a afirmat neîntrebat, pentru că nu a avut cine să-l întrebe, că nu intenţionează să-şi încheie înainte de termen mandatul de la Cotroceni. Un mandat care se termină în decembrie. Îşi poate imagina cineva o vacanţă lungă de atâtea luni la nivelul conducerii NATO? Undeva există o neconcordanţă. Dacă nu care cumva o minciună grosolană.

Să încercăm să peticim găurile din acest scenariu care ne-a fost prezentat. Stoltenberg pleacă la 1 octombrie. În mod normal, va exista un scurt interimat asigurat de secretarul general adjunct Mircea Geoană. Dar acest interimat nu se poate lungi ca un elastic până în decembrie, când constituţional expiră mandatul lui Klaus Iohannis. Pentru a înţelege ce se întâmplă, e bine să ne reamintim că, după ce primele comasate se pare că sunt ratate, mai urmează un rând de comasate, inspirate tot de la Cotroceni, comasarea alegerilor parlamentare cu, atenţie, alegeri prezidenţiale anticipate. Ar urma deci, conform acestui plan, ca viitorul preşedinte al României să fie ales anticipat, dar să nu-şi poată prelua funcţia decât în momentul în care actualul preşedinte renunţă constituţional la poziţia sa de la Cotroceni. Apare prin urmare o nouă fractură logică care trebuie peticită. Iar petecul este generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Klaus Iohannis ar urma să nu se ţină de cuvânt, să nu-şi ducă mandatul până la capăt, să demisioneze de îndată ce ar primi investitura de secretar general NATO, generalul cu patru stele urmând să-i preia locul la Cotroceni ca preşedinte interimar. Dacă mai e necesar să o spun, unul dintre rezultatele întregii combinaţii este că Mircea Geoană ar urma să fie blocat în tentativa sa de a candida. Pentru că, atenţie, Geoană e greu de presupus, dacă nu cumva chiar imposibil, că va putea pleca de la conducerea NATO înaintea datei de 1 octombrie.

În aceste condiţii, putem afla cu relativă precizie ceea e urmăreşte Klaus Iohannis. Ceea ce ascunde dincolo de perdeaua de minciuni. Propulsându-l pe generalul cu patru stele Nicolae Ciucă în poziţia de preşedinte interimar al României, el încearcă din răsputeri, pe de-o parte, să elimine orice concurenţă la prezidenţiale din direcţia PSD şi, pe de altă parte, să înlăture posibilitatea ca Mircea Geoană să poată să candideze ca independent, dar susţinut de electoratele struţo-cămilei PSD-PNL.

Este un aranjament destul de sofisticat şi poate prea sofisticat pentru a fi înghiţit cu cârlig şi undiţă de către partenerii noştri NATO. Dar totuşi, începând de ieri, de la ora 17.00, acest scenariu, în care un Pinocchio sau un Munchhausen încearcă să acceseze poziţia de secretar general NATO şi concomitent să aranjeze cum doreşte campania prezidenţială, a fost declanşat şi urmează să îl vedem în toată desfăşurarea sa în perioada următoare. În ritmul în care avansează lucrările costisitoarei vile din inima Capitalei, pe care Iohannis încă nu a solicitat-o oficial. Şi care încă nu i-a fost oferită oficial.