Lukoil vrea să vândă traderul elveţian Litasco

Ziarul BURSA #Companii / 31 august 2017

Compania petrolieră rusească Lukoil analizează posibilitatea vânzării diviziei sale elveţiene Litasco, din cauză că noile sancţiuni impuse Rusiei de SUA vor îngreuna capacitatea acestui trader de energie cu sediul la Geneva de a strânge noi fonduri, au declarat pentru Reuters mai multe surse din industria de trading.

Potrivit unei surse, citată de Agerpres, Litasco ar putea fi vândută undeva la finele acestui an, acesta putând să fie primul pas spre vânzarea altor active de peste hotare ale Lukoil, proces care ar permite celui de al doilea mare producător de petrol din Rusia să se concentreze pe zăcămintele din Siberia.

"Unul dintre motivele care stau la baza acestei idei sunt sancţiunile. În plus, vânzarea va ajuta şi la redirecţionarea unei părţi importante din capitalul de lucru dinspre activităţile de trading spre proiectele upstream din Rusia", a declarat sursa sub protecţia anonimatului.

Lukoil, companie care deţine mai multe rafinării în România, Bulgaria, Italia şi Olanda, nu a dorit să comenteze aceste informaţii.

Sursele citate de Reuters nu au precizat cât ar putea primi Lukoil pentru Litasco, unul din cele mai mari traderi de energie din lume. Majoritatea firmelor de trading nu sunt listate la bursă, iar valoarea contabilă a rivalilor variază între două şi şase miliarde de dolari.

Dacă vânzarea Litasco se va confirma, aceasta ar fi o nouă dovadă a modului în care ultimele sancţiuni adoptate de Washington au complicat activitatea de creditare a companiilor ruseşti, atât a celor de stat cât şi a celor private, precum şi a efectelor resimţite de entităţile de peste hotare care au doar legături indirecte cu Rusia, potrivit presei internaţionale.

Aceste sancţiuni, adoptate la începutul acestei luni, sunt cel mai puternic răspuns al Washingtonului la decizia Moscovei de a anexa peninsula Crimeea. Lukoil, o companie privată la care statul rus nu are acţiuni, se află pe lista firmelor vizate de sancţiunile internaţionale încă din 2014, însă acestea nu interzic companiei să vândă active.

Înfiinţat în anul 2000, Litasco a fost unul dintre cei mai de succes traderi cu petrol rusesc în ultimul deceniu. Firma elveţiană se concentrează pe vânzarea de ţiţei şi produse petroliere Lukoil la nivel global, deservind rafinăriile din Europa ale grupului şi creând valoare adăugată prin trading. În ultimii ani contractele cu terţe părţi au crescut semnificativ, astfel că activitatea Litasco s-a extins în SUA, Asia şi Africa.

La începutul acestui an, directorul general de la Litasco a declarat că în 2016 compania a vândut zilnic 3,2 milioane barili de ţiţei şi produse petroliere, ceea ce o pune pe picior de egalitate cu rivali precum Mercuria sau Gunvor, fiind devansată doar de primele trei mari firme de trading din lume, Vitol, Glencore şi Trafigura.

"Treptat, Litasco va deveni o firmă de trading independentă la fel cum sunt Vitol sau Trafigura", a declarat a doua sursă din industria de trading, care a confirmat că există planuri privind vânzarea acestei divizii.

Activitatea de trading cu produse petroliere, domeniu în care o navă standard încărcată cu ţiţei costă peste 50 de milioane de dolari, este o afacere cu un consum intens de capital care cere companiilor de trading să aibă la dispoziţie linii de credit de zeci de miliarde de dolari de la mai multe zeci de bănci globale. Sancţiunile internaţionale impuse Rusiei după 2014 au complicat eforturile companiilor ruseşti de strângere de capital, iar cele mai noi sancţiuni adoptate de Washington i-au făcut pe avocaţii companiilor occidentale să se întrebe ce mai este permis conform ultimelor sancţiuni.

Lukoil este al doilea mare producător de ţiţei din Rusia, cu rezerve dovedite de hidrocarburi care se ridică la aproximativ 1,3% din rezervele globale. Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb