Preşedintele comisiei parlamentare de control al SRI, social-democratul Claudiu Manda, a declarat astăzi că fostul prim-adjunct al directorului SRI Florian Coldea este în prezent ofiţer în rezervă şi angajat cu contract civil la Academia Naţională de Informaţii, el precizând însă că nu este clar în acest moment dacă Florian Coldea a îndeplinit toate criteriile pentru a fi cadru didactic la respectiva instituţie de învăţământ.
"Domnul Coldea, în acest moment, din cât înţelegem din acel document (trimis de SRI comisiei - n. r.), este ofiţer în rezervă şi angajat cu contract civil la Academia Naţională de Informaţii < < Mihai Viteazul > >", a declarat Claudiu Manda.
Conform declaraţiilor lui Manda, în cadrul unei corespondenţe purtate de comisia parlamentară cu SRI, aleşilor le-au fost prezentate etapele care trebuie parcurse şi care au fost şi parcurse în ceea ce priveşte accederea pe o funcţie de cadru didactic la ANI.
Întrebat dacă Florian Coldea a îndeplinit toate rigorile academice pentru a ajunge să predea la Academia Naţională de Informaţii, Manda a precizat că în acest moment comisia parlamentară pe care o conduce nu are un răspuns.
Manda a mai precizat: "În acest moment am adus doar în atenţia comisiei răspunsul venit de la SRI. Răspunsul ne transmite toate etapele şi toţi paşii pe care trebuie să-i parcugă un cadidat care doreşte să acceadă la o funcţie de cadru didactic şi baza legală după care ne-a trasmis toate etapele pe care le-a parcurs candidatul Coldea pentru a accede la această calificare de cadru didactic. Că s-au respectat sau nu toate aceste etape şi care au fost, a fost o lectură azi în cadrul comisiei, ea va fi ataşată la toată partea de corespondenţă şi sigur că vom avea o concluzie după ce toţi colegii vor parcurge şi vor formula un răspuns".