MAP: Noi reglementări privind paza pădurilor şi modalitatea de a obţine lemn de foc

Andrei Stan
Politică #Mediu / 23 iulie 2017

MAP: Noi reglementări privind paza pădurilor şi modalitatea de a obţine lemn de foc

Toate suprafeţele de pădure din ţara noastră rămase nepăzite la acest moment, indiferent de forma de proprietate, vor fi preluate în pază pentru împiedicarea furturilor de lemne, măsura fiind prevăzută în noul Cod Silvic (Legea 175/2017), care a intrat vineri în vigoare, a anunţat Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP), într-un comunicat de presă trimis Redacţiei.

Suprafaţă totală de pădure care va beneficia de pază depăşeşte 450.000 de hectare. "Motivele pentru care această suprafaţă a fost nepăzită până acum sunt multiple: litigii sau necunoaşterea proprietarului, iar atunci ocolul silvic nu a avut cu cine să încheie contractul de servicii, dimensiunea redusă a suprafeţelor, care nu generează profit şi astfel proprietarii nu şi-au permis plata serviciilor de pază", argumentează ministerul.

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a declarat: "S-a dovedit că aceste suprafeţe, fiind nepăzite, sunt ţintele preferate ale hoţilor şi surse predilecte pentru tăierile ilegale. Ca parlamentar, anul acesta am modificat Codul Silvic şi am introdus noi prevederi importante, printre care şi aceasta. Odată cu intrarea în vigoare a legii, ca ministru, am şansa să o pun în aplicare. Şi vă garantez că vom mobiliza toate resursele din teritoriu, astfel încât niciun metru pătrat de pădure din România să nu mai rămână nepăzit".

Pentru pădurile cu o suprafaţă mai mică de 30 de hectare, costurile pentru pază sunt suportate de la bugetul de stat şi vor fi plătite direct ocolului silvic care prestează serviciile, precizează sursa citată.

Ministerul adaugă: "Această prevedere se regăsea şi în vechea formă a Codului Silvic, însă era aplicabilă doar pentru pădurile cu proprietar cunoscut. Noua formă a Codului permite asigurarea serviciilor de pază şi pentru pădurile cu proprietar necunoscut sau pentru care nu s-a stabilit încă succesiunea. În plus, devine obligatorie preluarea în pază şi a suprafeţelor mai mari de 30 de hectare, care nu au contracte de servicii silvice încheiate. Aceste suprafeţe vor fi preluate în pază automat de către ocoalele silvice, iar contravaloarea serviciilor va fi facturată către proprietar/succesorul în drepturi".

Instituţia a mai informat că, tot de vineri a intrat în vigoare o serie de prevederi prin care se va asigura cu prioritate lemn de foc pentru populaţie. Este vorba despre lemnul de foc (sau lemnul de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm) rezultat din lucrări de îngrijire, tăieri de igienă sau din produse accidentale dispersate sau realizate pe suprafeţe compacte de maximum trei hectare, provenit din păduri proprietate publică a statului.

Ministrul de resort a precizat: "Evitarea unei crize a lemnului de foc, precum cea de iarna trecută, prin asigurarea cu prioritate pentru populaţie reprezintă un alt obiectiv asumat de acest Guvern. Până acum, lemnul de foc se comercializa pe picior către agenţi economici, care îl revindeau populaţiei la preţuri exorbitante, cu marje importante de profit. De acum, lemnul de foc va fi vândut direct populaţiei, la preţuri decente, accesibile, în baza solicitărilor înregistrate la primării. Reparăm, astfel, actul de guvernare iresponsabil de anul trecut din domeniul pădurilor, care a pus în dificultate mii de familii de români, pe timp de iarnă".

Persoanele interesate vor depune solicitările la unităţile administrativ-teritoriale pe suprafaţa cărora este amplasat fondul forestier administrat de ocolul silvic de stat, menţionează instituţia. Lemnul de foc se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acestuia nu are dreptul de a-l revinde, în caz contrar se confiscă, fiind considerat de provenienţă ilegală, subliniază sursa citată.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb