MApN contestă în instanţă prelungirea mandatului lui Nicolae Ciucă

I.M.
Politică / 18 ianuarie 2019

Nicolae Ciucă (Sursă foto: Twitter)

Nicolae Ciucă (Sursă foto: Twitter)

MApN a cerut în instanţă anularea decretului prin care mandatul lui Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării a fost prelungit, primul termen fiind stabilit în data de 29 ianuarie.

MApN a înregistrat în 11 ianuarie, la Curtea de Apel Bucureşti, acţiunea având ca obiect "anulare act administrativ +suspendare dec. nr. 1331/28.12.2018", pârâţi fiind preşedintele Klaus Iohannis şi Administraţia Prezidenţială.

Primul termen a fost stabilit în data de 29 ianuarie.

Ministerul Apărării Naţionale a depus marţi, 8 ianuarie, în temeiul articolului 7 din Legea nr. 554/ 2004, privind contenciosul administrativ, o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicita revocarea Decretului nr. 1331 emis în data de 28 decembrie 2018, privind prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărări.

În motivaţia documentului, M.Ap.N. susţinea faptul că decretul încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346 / 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, articolul 32, alineatul 5, conform căruia "Şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an".

"Concret, în document se arată că pentru prelungirea mandatului şefului SMAp ar fi trebuit să fie parcursă aceeaşi procedură ca şi în cazul numirii, mai exact la propunerea ministrului apărării naţionale şi cu avizul Prim-Ministrului. În acest caz, nu există nici propunerea ministerului, nici avizul premierului", explică ministerul.

În document, a fost evidenţiat precedentul juridic, prin faptul că Preşedintele României a prelungit mandatul Şefului Statului Major General în anul 2010, prin Decretul nr. 882, având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale şi avizul prim-ministrului, conform News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat luni acţiunea ministrului Apărării, Gabriel Leş, de a ataca decretul de prelungire a mandatului şefului Statului Major al Armatei. "Ce va gândi un înalt responsabil din armata unei ţări aliate, dacă află că ministrul Apărării merge în contencios să-şi conteste propriul şef al Armatei? Nişte acţiuni prost gândite, de tip pesedist", a spus preşedintele.

Iohannis a anunţat în 28 decembrie că CSAT nu a aprobat propunerea ministrului Apărării pentru şeful Armatei, situaţie care a fost generată de incompetenţa PSD. Preşedintele a anunţat că a semnat decretul de prelungire a mandatului de şef al Statului Major General al Armatei pentru generalul Nicolae Ciucă. Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat apoi că preşedintele Klaus Iohannis i-a spus că propunerea pentru postul de şef al Statului Major al Armatei este nelegală, însă nu şi de ce. Leş a mai declarat că nu ştie care a fost argumentul legal pentru prelungirea mandatului generalului Ciucă, atât timp cât legea spune că aceasta se face la propunerea ministrului Apărării, cu avizul premierului. De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a declarat în aceeaşi zi, la începutul şedinţei de Guvern, că decretul semnat de către preşedintele Klaus Iohannis pentru prelungirea mandatului şefului Statului Major al Armatei este nelegal şi creează premisele unui conflict juridic de natură constituţională.

Decretul a fost publicat o zi mai târziu în Monitorul Oficial. Decretul nu este contrasemnat de către premierul Viorica Dăncilă.

Potrivit decretului, se prelungeşte cu un an mandatul şefului Statului Major General al Armatei, generalul Nicolae Ciucă.

În decret se menţionează că prelungirea mandatului s-a făcut "luând act de lipsa unei propuneri de numire, potrivit legii, în funcţia de şef al Statului Major al Apărării, reţinând necesitatea asigurării continuităţii conducerii Armatei, în condiţiile în care mediul regional şi internaţional de securitate se află în continuă schimbare, având în vedere rezultatul dezbaterilor din cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 28 decembrie 2018".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb