Modificarea tarifelor de referinţă pentru RCA anunţată recent de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, majorare ce poate duce la creşterea cu 40% a poliţelor pentru tinerii conducători auto, poate preconiza un nou faliment în piaţă, după precedentul City Insurance, a declarat, ieri, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele PSD.
"Ştiţi foarte bine că este posibil să fie un faliment anunţat. Sunt ferm convins că Guvernul va interveni cum a mai făcut acest lucru o dată. Vicepreşedintele ASF a solicitat o întâlnire cu mine şi am înţeles că preşedintele ASF doreşte o întâlnire cu premierul Ciucă. Repet: a mai existat o dată această tendinţă şi eu cred că Guvernul a reacţionat în timp real. Există semnale în piaţă că ar exista posibilitatea unui faliment. Avem deja un precedent cu City Insurance, când statul a intervenit. Sunt convins că, de această dată, cei de la ASF împreună cu Guvernul vor lua decizia cea mai bună. Dacă este o decizie ce necesită o ordonanţă de urgenţă, ea va ajunge în Parlament şi o vom analiza în comisiile de specialitate. Sunt ferm convins că statul va lua măsuri pentru stabilizarea preţurilor RCA", a spus Marcel Ciolacu.
Tot ieri, Adrian Câciu, ministrul Finanţelor a spus că preţul poliţelor RCA este prea mare şi că acesta poate fi reglat doar prin apariţia în piaţă a mai multor companii de asigurare.
În replică, deputatul Cătălin Drulă, preşedintele USR, susţine că de vină pentru majorarea tarifelor RCA sunt membrii coaliţiei de guvernare.
"Guvernarea lui Ciolacu şi Ciucă duce la explozia tuturor preţurilor, inclusiv a poliţelor RCA. Şefii ASF şi cei care i-au pus în funcţii să explice românilor de ce se întâmplă acest lucru şi ce au făcut pentru a preîntâmpina situaţia. Au privit impasibili la problemele de pe piaţa asigurărilor, au fost complici la prăbuşirea City Insurance, iar acum suferă toată piaţa şi românii. USR i-a cerut preşedintelui ASF, Nicu Marcu, să dea explicaţii în Parlament de mai bine de o lună, dar acesta se ascunde. La fel ca cei care l-au pus acolo, şeful ASF manifestă un dispreţ total faţă de români şi problemele lor reale", a declarat Cătălin Drulă.
Într-un comunicat de presă, reprezentanţii USR arată că deputaţii Pollyanna Hangan şi Mihai Botez au solicitat, la începutul lunii februarie, chemarea la Comisia de politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor a preşedintelui ASF, Nicu Marcu.
"Autoritatea pe care acesta o conduce putea previziona, dacă nu preîntâmpina în totalitate, dezastrul produs în 2022 pe piaţa asigurărilor din România. Totodată, prin intermediul senatoarei Silvia Dinică, USR a solicitat ASF răspunsuri la mai multe întrebări, printre care unele legate de controalele efectuate la companiile City Insurance şi Euroins, în condiţiile în care falimentul City Insurance a condus la creşterea preţului poliţelor RCA cu 71% în 2022", se menţionează în documentul citat.
Parlamentarii USR anunţă că vor un proiect de lege pentru restructurarea ASF, "astfel încât această instituţie cheie să devină funcţională şi să poarte răspunderea" pentru domeniul pe care trebuie să-l reglementeze.
1. Vânzare de neam
(mesaj trimis de Specialistul în data de 09.03.2023, 08:31)
Politicienii nu au făcut decât să ne vândă tara!!! Acest "faliment" este comandat de PSD pentru a mai prinde PNL un mandat la ASF! Cine este deștept se prinde....cine nu....
2. Nu-i un faliment anuntat
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 11:50)
Nu-i un faliment anuntat, e o specula anuntata public. Ce s-a petrecut cu preturile la gaze, se petrece acum la RCA. Niste baieti urca preturile la cer pentru ca pot.
Daca pana acum nivelul RCA a mai fost cat de cat suportabil, incepand din acest an chiar si oamenii cu ceva stare materiala se vor simti deranjati la buzunar de noul nivel. La acest nivel se adauga, locul de parcare, ITP si toate celelalte. Plus noua taxa de poluare sau rovinieta de mediu. Sume importante zboara din buzunar
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 12:36)
Daca apare alt faliment la societati de asigurare rca toti cei implicati in aceste tipuri de asigurari sa fie condamnati si sa li se impute retributia pe toata perioada din urma in care nu sia facut datoria fiinca au retributi regesti in Romania
4. Titlu
(mesaj trimis de Protaru în data de 09.03.2023, 13:25)
Asta se crede Gabriel Garcia Marquez cand vorbeste despre "un faliment anuntat"?
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 16:08)
Ciolacu este supărat că s-a micșorat șpaga de la Pandele - Grupul de Service URI AUTOCAR.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 16:19)
Politicile GLOBARE de INVERSARE TAXARE a dus la "inflatie" costuri!
Politicile de taxare arata clar "pro" umflare preturi si pro "deflare" preturi.
La noi a cazut manusa exactu cu expansiune datorie gov ca procent din pib!
Foarte foarte interesant... sa vedem cat rezisa piata reala cu elevarea costurilor; eu zic ca rezista caci banca nationala are anticipatie de prabusire dobanzi la minime in fata si deci banii si mai ieftini lei sunt asteptati in fata... asta daca nu ne paseaza parsiveste pe dobanda euro si circulare euro in economie... atunci teapa e mutata.
S c cret
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 22:21)
RCA ul sa devina facultativ… De ce RCA ul este obligatoriu?? Daca devine facultativ pretul scade….