MARCEL CIOLACU: "Vom face demersuri ca personalul medical angajat pe perioada pandemiei să rămână în sistem"

G.B
Miscellanea / 12 februarie 2022

Alexandru Rafila

Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că personalul medical, inclusiv cel din direcţiile de sănătate publică, care a fost angajat suplimentar pe perioada pandemiei, ar putea rămâne să lucreze în sistem, apreciind că este nevoie de specialişti în acest domeniu, potrivit Agerpres.

"Ne preocupă foarte mult acest aspect, atât la nivelul unităţilor medicale, cât şi la nivelul direcţiilor de sănătate publică. Mie mi se pare normal şi noi vom face, ca minister al Sănătăţii, toate demersurile necesare către Guvernul României şi către Parlamentul României încât să găsim o soluţie de continuitate pentru aceşti oameni, care au ajutat în mod efectiv, care au demonstrat că sunt profesionişti şi mi se pare o nedreptate ca raporturile lor de muncă să înceteze odată cu încetarea acestei pandemii. Cred că avem nevoie de profesionişti în sănătate şi, cu atât mai mult, de cei care au dovedit prin ceea ce au făcut, timp de doi ani de zile, că pot să-şi facă cu foarte multă dedicaţie şi profesionalism meseria", a declarat Rafila, sâmbătă, cu ocazia recepţionării lucrărilor de reabilitare şi modernizare ale unor secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.

Ministrul speră ca, odată cu încheierea pandemiei, autorităţile să se implice mai mult în asigurarea de servicii medicale care să fie cât mai apropiate de cetăţeni, menţionând că la reuniunea miniştrilor Sănătăţii din Uniunea Europeană s-a discutat despre cum vor fi integrate activităţile medicale în toate tipurile de activităţi economice şi sociale.

"Sper ca în curând să lăsăm în spate pandemia, să revenim la o viaţă normală, şi atunci atât noi, de la nivelul Ministerului Sănătăţii, cât şi autorităţile locale - sau poate mai ales autorităţile locale - ar trebui să dezvolte acest concept de asigurare a accesului la servicii de sănătate, fie că discutăm de asistenţa medicală primară, de asistenţa medicală ambulatorie sau de serviciile spitaliceşti. Şi acestea trebuie să fie cât mai aproape de cetăţeni, să fie de bună calitate, să existe o politică de resurse umane (...). Integrarea activităţilor medicale în toate tipurile de activităţi economice şi sociale este extrem de importantă, o să fie viitorul în Uniunea Europeană", a precizat Alexandru Rafila.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. si sa ramana cei care sunt buni , sa dati posibilitatea aducerii de pile ?

    Greu de crezut! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb