MAREA BRITANIE: Parteneriatele civile între persoanele heterosexuale, permise

I.T.
Internaţional / 2 octombrie 2018

Theresa May (sursa foto: Twitter)

Theresa May (sursa foto: Twitter)

Toate cuplurile din Marea Britanie vor putea să intre într-un parteneriat civil sau să se căsătorească, a anunţat prim-ministrul britanic, Theresa May, scrie Politico.

"Această schimbare a legii ajută la protejarea intereselor cuplurilor de sex opus care vor să îşi oficializeze relaţia, dar nu vor neapărat să se căsătorească. Prin faptul că am extins parteneriatele civile, ne asigurăm că toate cuplurile, fie de acelaşi sex sau de sex opus, au aceleaşi opţiuni în viaţă", a declarat May pentru London Evening Standard.

Cuplurile de acelaşi sex din Marea Britanie pot intra în parteneriate civile sau să se căsătorească, însă cuplurile heterosexuale nu aveau varianta parteneriatului civil până în prezent.

În iunie, Curtea Supremă din Marea Britanie a hotărât că acest sistem încalcă prevederile Convenţiei Europeane privind Drepturile Omului, potrivit News.ro.

Guvernul britanic a informat că există peste 3,3 milioane de cupluri necăsătorite în Marea Britanie care locuiesc împreună, dar nu beneficiază de aceleaşi protecţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb