Preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal (PNL), care îl va înlocui pe Klaus Iohannis, după instalarea la Cotroceni, va fi ales din rândul vicepreşedinţilor PNL, de către forul de conducere al partidului, Biroul Politic Naţional (BPN), ne-a declarat Marian Petrache, Secretarul General al PNL şi Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov.
Marian Petrache, lider PNL al cărui nume a fost vehiculat pentru şefia interimară a partidului ne-a declarat: "Nu vreau să vorbesc despre un subiect delicat. Aştept o discuţie cu preşedinţii de organizaţii. Pentru PNL este un moment special, este pentru prima dată când partidul dă preşedintele ţării. Părerea mea este că va trebui să avem o conducere colectivă, numirea preşedintelui PNL va trebui să fie o decizie general acceptată la nivelul partidului. Cred că va trebui să discutăm în partid varianta care va fi asumată de Biroul Politic al PNL".
Domnia sa ne-a mai precizat că, în Statutul noului PNL, scrie că înlocuirea unei persoane într-o funcţie de conducere va fi făcută de factorii de decizie ai partidului al cărui post a fost eliberat. "Deşi statutul noului PNL nu a fost validat de Tribunal, el ne este opozabil pentru că a fost votat în Congres. În statut scrie că preşedintele ales, în cazul de faţă, preşedintele interimar va fi ales dintre vicepreşedinţii partidului (n.r. - vicepreşedinţii vechiului PNL)".
Şi purtătorul de cuvânt PNL, deputatul Alina Gorghiu, ne-a precizat că preşedintele interimar se va alege în BPN. Întrebat când vor demara discuţiile în partid pentru alegerea preşedintelui interimar, Marian Petrache a afirmat: "Ar trebui să luăm această decizie înainte de plecarea actualui preşedinte al partidului, Klaus Iohannis, la Cotroceni. Ne vom reuni şi vom stabili împreună cine va prelua preşedinţia interimară, până la organizarea Congresului".
Din Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL fac parte, în prezent 31 de vicepreşedinţi, care, potrivit statutului, deşi nu au atribuţii executive, sunt responsabili de coordonarea activităţii filialelor PNL, în conformitate cu deciziile BPN.
Până în prezent, pentru preşedinţia interimară a partidului au fost vehiculate nume precum: Marian Petrache (Secretar General al PNL şi preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov), deputatul Dan Motreanu (vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor), deputatul Ludovic Orban, dar şi deputatul Alina Gheorghiu (purtător de cuvânt al partidului).
Favoritul lui Klaus Iohannis ar fi, potrivit surselor, Vicepreşedinte al PNL, Dan Motreanu, însă acesta din urmă ar ezita să îşi asume conducerea interimară.
Klaus Iohannis a declarat, la două zile după alegerile prezidenţiale pe care le-a câştigat: "Mai multe colege şi colegi sunt calificaţi ca să fie copreşedinţi PNL (n.r. - noului PNL). [...] Vom clarifica chestiunea până când va fi nevoie".
Potrivit presei centrale, preşedintele interimar fie va fi indicat de Klaus Iohannis, în urma unor negocieri pe care actualul preşedinte de partid le va purta cu liderii liberali, urmând ca în şedinţa Biroului Permanent Naţional să fie votată propunerea făcută de Klaus Iohannis, fie acesta din urmă nu se va implica şi va lăsa PNL să îşi aleagă preşedintele interimar, în urma unor lupte interne.
Voci din cadrul partidului au afirmat că cel care îl va înlocui pe Klaus Iohannis până la organizarea Congresului PNL va fi ales în perioada 17-18 decembrie.