Mario Draghi l-a uitat pe Mario Draghi?

În perioada mandatului lui Mario Draghi în fruntea Băncii Centrale Europene au fost extrem de rare cazurile în care acesta nu a subliniat, în declaraţiile sale publice, necesitatea reformelor structurale.

Bineînţeles că reformele nu au reprezentat deloc o prioritate pentru politicienii din zona euro, în special pentru cei din flancul sudic, deoarece politica monetară ultrarelaxată şi pornirea tiparniţei au subminat grav orice motivaţie în acest sens, mai ales că era vorba şi despre costuri politice majore.

Chiar dacă nu a fost ales, ci numit, fiind recomandat de "vocea şi talentul său", premierul Mario Draghi îşi dovedeşte deja "calificarea" politică prin împrumuturi succesive de zeci de miliarde de euro, desigur în numele depăşirii pandemiei, în timp ce italienilor le sunt promise minuni şi de la suma alocată în cadrul Planului european de redresare, de circa 210 miliarde de euro.

Dar mai sunt posibile astfel de minuni, în condiţiile în care de mai multe decenii datoria guvernamentală a crescut mult mai rapid decât capacitatea de rambursare?

Conform datelor de la Banca Italiei, în ultimii 41 de ani datoria guvernamentală a crescut de 22 de ori, pe fondul unei creşteri de 7,9 ori a Produsului Intern Brut nominal (vezi graficul 1).

De la intrarea ţării în zona euro, datoria aproape s-a dublat, în timp ce PIB-ul nominal a crescut de 1,4 ori. Diferenţa dintre PIB-ul nominal din 2020 şi cel din 2010 a fost de 39,9 miliarde de euro, pe fondul unei creşteri a datoriei guvernamentale de 648,6 miliarde în aceeaşi perioadă.

Tot datele de la banca centrală arată că 1981 a fost ultimul an în care datoria publică a Italiei a fost sub 60% din PIB. În 1999, anul intrării Italiei în zona euro, datoria publică a fost de 113,3% din PIB, iar anul trecut a ajuns la 155,6%, după o relativă stabilitate, la circa 134,5%, din 2016 (vezi graficul 2).

La numirea fostului preşedinte al BCE în fruntea guvernului de la Roma, Financial Times scria că Europa are nevoie de succesul reformelor lui Draghi.

Printre problemele majore ale Italiei, FT a amintit "lipsa cronică a creşterii economice, productivitatea scăzută şi concurenţa internă insuficientă", iar publicaţia financiară subliniază că "aceste probleme sunt determinate de instinctul statului de a proteja companii neperformante, dar care beneficiază de protecţie politică".

Toate măsurile luate de Mario Draghi la BCE au contribuit decisiv la menţinerea unui status-quo pe care premierul Draghi declară că încearcă să-l "destructureze".

În cadrul programului său de guvernare este acordată prioritate procesului de vaccinare, iar noul premier a promis că va îmbunătăţi administraţia publică, sistemul de justiţie, educaţia şi va accelera procesul de digitalizare al economiei, pe fondul extinderii utilizării energiei verzi.

Se vor ridica aceste promisiuni la un nivel compatibil cu reformele structurale dure, care erau cerute mereu de Draghi din calitatea sa de preşedinte al BCE?

Puţin probabil. Inclusiv încrederea conducerii editoriale de la Financial Times este foarte scăzută. În finalul articolului se subliniază că "este imperativ ca politicienii să-l sprijine pe Draghi, nu să-l paralizeze prin manevre care să le asigure avantaj la următoarele alegeri parlamentare".

Acestea s-ar putea dovedi extrem de "interesante" în 2023. Publicaţia EUobserver consideră că este necesar să se tragă semnalul de alarmă în ceea ce priveşte partidele de extremă dreaptă.

Un sondaj recent arată că partidele La Lega şi Fratelli d'Italia au 24%, respectiv 18%, dintre opţiunile de vot. Partidul Democrat ar primi 19% dintre voturi, iar Mişcarea Cinci Stele 17%, în scădere de la 32% în 2018.

Pe când era preşedintele BCE, Mario Draghi declara că "în contextul european taxele sunt mari, iar cheltuielile guvernamentale sunt concentrate pe cheltuielile curente". Dar oare cum ar putea fi altfel când noţiunea de "stat al bunăstării" a fost împinsă dincolo de orice limită raţională?

În aceste condiţii, o consolidare "bună", după definiţia lui Draghi, ar fi aceea în care "taxele sunt mai reduse, iar cheltuielile guvernamentale mai reduse se vor îndrepta către infrastructură şi alte investiţii".

Din păcate, nici Mario Draghi nu pare să facă diferenţa între diferitele categorii de investiţii şi consideră că investiţiile în infrastructură vor aduce doar beneficii.

Dacă nu ar exista aceste diferenţe fundamentale între investiţii şi "investiţii", cum se explică tendinţa negativă a productivităţii din zona euro în ultimele decenii, în condiţiile în care analizele de la BCE recunosc fenomenul şi afirmă că "o productivitate ridicată este un factor cheie al creşterii standardului de viaţă în economiile avansate"?

Mario Draghi ştie, în schimb, să facă împrumuturi. Bloomberg a scris recent că "licitaţiile de obligaţiuni ale Italiei şi Portugaliei, două dintre cele mai îndatorate ţări europene, au fost inundate cu ordine de cumpărare".

Cererea pentru obligaţiuni cu maturitatea la 50 de ani a fost de 64,73 miliarde de euro, conform datelor de la Trezoreria italiană, iar suma atrasă a fost de 5 miliarde de euro, la un randament de 2,179%, în condiţiile în care cuponul este de 2,15%.

"BCE majorează programul de relaxare cantitativă în trimestrul al doilea şi ce fac emitenţii? Încep să tipărească precum nebunii", a declarat Jens Peter Sorensen, analist-şef Danske Bank, pentru Bloomberg.

Agenţia de ştiri americană mai scrie că autorităţile de la Roma iau în considerare lansarea unor emisiuni de obligaţiuni cu maturitatea la 100 de ani, sumele fiind necesare, printre altele, pentru acoperirea necesarului de finanţare a celor mai noi programe de susţinere a economiei, de 32 de miliarde, respectiv 40 de miliarde.

Oare cum poate Mario Draghi să-i convingă pe italieni şi pe investitori că are curajul să treacă la aplicarea unor reforme structurale dure când nu face decât să îndatoreze şi mai mult ţara?

Deocamdată presa europeană a lăudat doar "curajul" lui Draghi pentru criticile lansate la adresa preşedintelui turc Erdogan, care nu a arătat respectul cuvenit delegaţiei europene aflată în vizită la Ankara cu scopul declarat al "resetării" relaţiilor dintre UE şi Turcia.

Dar oare nu merită mai mult fostul preşedinte al BCE? Nu ar trebui ca menestrelii să-i cânte eroismul pentru că l-a numit "dictator" pe Recep Tayyip Erdogan?

Acum premierul Italiei Mario Draghi trebuie să arate că nu l-a uitat pe preşedintele BCE Mario Draghi şi are cu adevărat curajul de a trece la reforme structurale, dureroase şi dure, astfel încât să fie oferit un exemplu întregii Europe, a cărei "unitate" este tot mai şubredă.

Fără un astfel de curaj, Mario Draghi va rămâne în istorie doar ca un alt politruc nesemnificativ.