MCSI anunţă lansarea apelului de proiecte pentru e-educaţie

F. A.
Macroeconomie / 15 aprilie 2010

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) anunţă lansarea apelului de proiecte pentru operaţiunea 3.2.3 "Susţinerea implementării de aplicaţii de E-Educaţie şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar" din cadrul Domeniului Major de Intervenţie 2 - "Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice", Axa III "Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public". Scopul principal al acestei operaţiuni constă în dezvoltarea sau extinderea unei platforme care să permită furnizarea unor soluţii de învăţământ prin mijloace electronice, disponibile on-line, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Suma totală alocată acestui apel de proiecte este de 82 milioane lei, din care aproximativ 66.9 mil. lei FEDR şi 15.1 mil. lei de la bugetul de stat. Valorea maximă cu care poate fi finanţat un proiect ajunge la 15 milioane lei la nivel naţional şi respectiv 5 milioane lei la nivel local.

Înregistrarea proiectelor se va realiza on-line în mod continuu, începând cu de azi. Termenul-limită de înregistrare a proiectelor este 15 iunie 2010, ora 16.30.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9016
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.8761

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb