Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 25 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare eligibilă totală de 105.019.956,74 lei, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis, astăzi, de minister, din cele 25 de contracte, şase vizează modernizarea infrastructurii educaţionale, sociale şi de transport, astfel :
- municipiul Timişoara va beneficia de 3.797.162,07 lei pentru construirea unui corp P+1E la Şcoala Gimnazială nr. 13;
- municipiul Turnu Măgurele (judeţul Teleorman), pentru asfaltarea străzilor în zona urbană marginalizată 1 şi 2, va beneficia de 3.493.087,50 lei;
- municipiul Huşi (judeţul Vaslui) va beneficia de 1.900.599,70 lei pentru reabilitarea Casei Moruzi şi înfiinţarea unui centru cultural-educaţional;
- municipiul Piatra Neamţ, pentru investiţii la Şcoala Gimnazială nr. 5, va beneficia de 13.122.366,72 lei;
- comuna Săliştea (judeţul Alba) va beneficia de 478.000,39 lei pentru înfiinţarea unui centru comunitar;
- comuna Pârjol (judeţul Bacău), pentru construirea unei grădiniţe cu trei grupe cu program normal va beneficia de 2.142.266,08 lei.
Alte 19 proiecte au ca obiectiv susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, prin dezvoltarea capacităţii de producţie, achiziţia de utilaje şi diversificarea activităţilor.