MEDIU Autorităţile norvegiene vor achiziţiona exclusiv autovehicule electrice

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Mediu / 11 ianuarie 2021

Protejarea mediului se face cu măsuri concrete, nu cu planuri, proiecte şi promisiuni. Un exemplu vine din Nordul continentului nostru. Guvernul norvegian a prezentat un pachet de măsuri care include achiziţionarea în exclusivitate de automobile electrice pentru serviciile publice şi triplarea taxei de carbon, pentru a-şi atinge obiectivele de mediu. Cel mai mare producător de hidrocarburi din Europa Occidentală, Norvegia şi-a propus să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 50%-55% până în 2030, în cooperare cu Uniunea Europeană, cu care este strâns asociată, fără a fi însă o ţară membră. Până în 2050, emisiile de gaze cu efect de seră ar urma să fie reduse cu 90%-95%. "Schimbările climatice provocate au consecinţe grave pentru oameni, animale şi natură în întreaga lume. Norvegia vrea să îşi aducă aportul pentru a combate aceste modificări climatice", a declarat premierul norvegian Erna Solberg. Printre măsurile prezentate, Guvernul de la Oslo va impune, începând din 2022, un criteriu de "emisii zero" pentru achiziţiile publice de autoturisme şi camionete. La fel pentru procedurile de licitaţie pentru legăturile de feribot, începând din 2023, şi pentru autobuzele urbane, începând din 2025.

De asemenea, autorităţile de la Oslo vor să promoveze utilizarea de biocarburanţi şi să tripleze taxa de carbon până în 2030, pentru a o majora de la 590 de coroane (57 de euro) în prezent la 2.000 de coroane în 2030. O astfel de majorare ar trebui să contribuie la încurajarea captării şi stocării de CO2, o tehnologie în care Norvegia a făcut investiţii importante, în special pentru stocarea dioxidului de carbon. Automobilele electrice au reprezentat peste jumătate (54,3%) dintre autoturismele înmatriculate anul trecut în Norvegia, ţară care este un pionier în domeniul transportului "cu emisii zero", un sector care este alimentat aproape în totalitate cu energie electrică verde produsă în hidrocentrale.

Cu toate acestea, Guvernul norvegian este deseori acuzat de ipocrizie, deoarece continuă să atribuie licenţe de explorare petrolieră, în special în Marea Barents.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb