"Metroul" SA Bucureşti intră pe piaţa imobiliară

Alina Toma
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 3 august 2004

Compania vrea să valorifice un teren de trei milioane de euro în zona Ciurel

Societatea "Metroul" SA este în plin proces de diversificare a activităţii şi intenţionează să intre pe piaţa imobiliară bucureşteană prin valorificarea unui teren de 20.000 metri pătraţi în zona Ciurel.

George Rozorea, directorul general al companiei, ne-a declarat că terenul este unul dintre cele mai valoroase active ale "Metroul" şi că a fost evaluat la circa trei milioane de euro. Domnia sa ne-a explicat: "Am dat în lucru un studiu de piaţă ca să vedem ce putem dezvolta pe acest teren şi cum este mai bine să-l valorificăm. Probabil că vom înfiinţa o firmă separată în acest sens. Membrii Consiliului de Administraţie au expus mai multe variante, precum vînzarea lui în stadiul actual sau viabilizarea lui, realizarea unor construcţii şi, ulterior, vinderea sau închirierea acestora. Există posibilitatea să ne asociem şi cu un constructor. Studiul economic va arăta care variantă este cea optimă".

Alte active pe care le deţine "Metroul" SA sînt sediul firmei din strada Gutenberg, în imediata apropiere a Primăriei Capitalei, o clădire cu şapte etaje, teren şi depozit în cartierul Militari. La acestea se adaugă alte cîteva spaţii în zona Buzeşti.

George Rozorea ne-a spus că cifra medie anuală de afaceri din ultimii trei ani a "Metroul" este de 2,5 milioane de euro. Domnia sa a adăugat: "Rezultatele financiare ale «Metroul» au înregistrat creşteri anuale constante de 7-10%, care se vor menţine şi în acest an. Cifra de afaceri a companiei a fost, anul trecut, de 3,2 milioane de euro, cu un profit net de 21 miliarde de lei. Rata de rentabilitate netă în perioada 2002-2004 este de peste 15%".

Activitatea de bază a societăţii constă în servicii de inginerie, în principal, în cadrul lucrărilor la transportul public subteran cu metroul. Firma "Metroul" are departamente separate de proiectare şi consultanţă.

Începînd cu 1996, compania a început să intre şi pe alte pieţe. Astfel, în urma unor licitaţii publice, "Metroul" a cîştigat lucrări mari de proiectare. Domnul Rozorea ne-a menţionat transformarea fostului magazin "Junior" în Tribunal şi Curte de apel şi realizarea sediului regional ANOFM din Călăraşi.

Totodată, compania a participat la licitaţii internaţionale şi a cîştigat furnizarea de servicii de inginerie şi consultanţă în cadrul unor lucrări mari derulate de administraţia locală bucureşteană.

Societatea derulează şi două proiecte cu finanţare SAPARD, în cadrul cărora a asigurat proiectarea şi asistenţa tehnică. Valoarea totală a proiectelor este de circa două milioane de euro. Este vorba de modernizarea drumurilor comunale din Butimanu şi Crevedia, ambele finalizate în proporţie de 80%.

George Rozorea ne-a declarat că, în continuare, majoritatea lucrărilor contractate au ca beneficiar "Metrorex" SA. Domnia sa ne-a explicat: "Am realizat o strategie de dezvoltare a reţelei de metrou în Bucureşti şi luptăm să demonstrăm necesitatea acesteia pentru dezvoltarea urbană a oraşului. Am participat la definitivarea proiectelor şi detaliilor de execuţie pentru punerea în funcţiune a racordurilor Policolor-linia de centură şi 1 Mai-staţia Bazilescu. Pentru aceste lucrări «Metrorex» a obţinut o cofinanţare de la Banca Europeană de Investiţii de peste 200 milioane de euro. Valoarea totală a lucrărilor depăşeşte 400 milioane de euro".

Societatea "Metroul" SA oferă tot sprijinul tehnico-profesional societăţii "Metrorex", în obţinerea finanţării pentru realizarea magistralei de metrou Drumul Taberei-Pantelimon. Studiul de fezabilitate elaborat de companie pentru tronsonul Drumul Taberei-Universitate a fost aprobat prin Hotărîre de Guvern. Investiţia a fost evaluată la circa 400 milioane de euro. Domnul Rozorea ne-a precizat: "Realizarea acestei magistrale este extrem de necesară unui cartier cu 300.000 de locuitori. Transportul de suprafaţă este sugrumat în zona Academiei. Importanţa ei a fost demonstrată şi în studul JICA efectuat de japonezi".

"Metroul" SA este o societate pe acţiuni înfiinţată în 1991, în urma restructurării fostei întreprinderi cu acelaşi nume în cinci societăţi comerciale. După doi ani, "Metroul" s-a privatizat prin metoda MEBO, iar în următorii patru ani a reuşit să-şi achite datoriile. Din 1995 compania este integral privată. Ea are acum 155 de acţionari, foşti şi actuali salariaţi. Statutul societăţii nu permite o concentrare de acţiuni mai mare de 12%, tocmai pentru a-şi putea păstra obiectul specific de activitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb