Micii fermieri, ajutaţi să obţină lapte conform, cu condiţia asocierii

Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 8 noiembrie 2011

Micii fermieri, ajutaţi să obţină lapte conform, cu condiţia asocierii

Peste 40% din piaţa actuală de lapte nu este lapte conform cu regulile Uniunii Europene, aceasta urmând să dispară în doi ani

Micii fermieri au la dispoziţie un concept de sală de muls, care poate fi locată în diferite zone din ţară, pentru a-i ajuta să se adapteze la regulile Uniunii Europene în privinţa conformităţii laptelui.

Directorul general al DN Agrar Group, Sorin Anderco, a precizat: "Peste 40% din piaţa actuală de lapte nu este lapte conform, aceasta urmând să dispară în doi ani. De aceea, am conceput un program, care presupune un pachet de finanţare şi un concept de sală de muls, pentru a-i ajuta pe fermierii mici să treacă la conformitatea laptelui. Am venit în parteneriat cu finanţatorul şi cu procesatorul". Este vorba despre o sală de muls mobilă, care poate fi amplasată în diferite regiuni, de care să beneficieze micii fermieri care au între una şi cinci vaci. Potrivit acestuia, proiectul este rentabil numai în cazul în care micii fermieri se asociază, pentru că este vorba despre o investiţie de 35.000 de euro pentru o instalaţie de muls 12 vaci simultan şi de 75.000 de euro pentru mulsul a 24 de animale simultan. "La 50 de animale investiţia devine rentabilă. Dacă există reticenţă la asociere, îmi pare rău de oameni, pentru că o investiţie de peste 40.000 de euro nu va putea fi făcută de un mic fermier", a subliniat şeful DN Agrar Group, citat de Agerpres. Părţile care contribuie la program sunt: DN Agrar Group, compania Danone şi finanţatorul. Practic, micii fermieri, constituiţi în asociaţie, achiziţionează echipamentul, iar compania Danone va colecta laptele devenit conform. Rata se va reţine din laptele colectat de la micul fermier, care va plăti eşalonat timp de cinci ani. Mai exact, procesatorul, adică Danone, va reţine la sursă rata şi o va vira către finanţator.

Anderco a spus: "În felul ăsta, toată lumea câştigă. Noi câştigăm prin vânzarea echipamentului, Danone prin faptul că va avea lapte conform, iar micii fermieri prin faptul că nu vor fi scoşi de pe piaţă peste un an sau doi, când derogarea de la conformitatea laptelui va retrasă de către Uniunea Europeană. Dacă noi nu luăm atitudine, acest segment, al micilor fermieri, nu va avea nicio şansă de supravieţuire în viitor". El a explicat că echipamentul de muls este importat şi distribuit prin DN Agrar Group, iar finanţatorul este un organism financiar de talie mondială, prezent şi în România. În plus, acesta a atras atenţia asupra problemelor sociale pe care le va genera peste un an trecerea la conformitatea laptelui.

"Când am conceput acest program ne-am gândit şi la aspectul social. Am fost de acord că un an ar mai oferi posibilitatea unora dintre fermierii mici să modernizeze măcar mulsul. Restul vor fi scoşi din joc", a adăugat Sorin Anderco.

Un alt beneficiu al acestui program îl va constitui şi crearea acestor asociaţii de mici fermieri. "Încercăm să creăm o mişcare reală de asociere a micilor producători şi posibilitatea înfiinţării de microferme. De altfel, prin apelarea la această instalaţie, se va obţine mai mult lapte. Ajutând ţăranii, mă ajut şi pe mine, căci loc pe piaţă este pentru toată lumea, iar procesatorii vor să se dezvolte, întrucât aceştia se axează acum pe cele 170.000 de vaci care se procesează modern", a subliniat acesta.

La rândul său, George Petrişor, prim vicepreşedinte al APRIL, a explicat că, în 2005, România producea circa cinci milioane de tone de lapte. Prin negociere cu Uniunea Europeană, la aderare, România a obţinut o cotă de lapte de 3,2 milioane de tone, din care două treimi, respectiv două milioane de tone, pentru vânzări directe şi 1,2 milioane de tone de lapte destinat procesatorilor. Domnia sa a spus: "Această cantitate de lapte livrată procesatorilor a scăzut continuu cu circa 80% anual, după părerea mea din cauza suportului acordat sectorului de către autorităţi. Fiecare guvern a avut programul lui, dar suportul a fost de fiecare dată mai mic decât trebuia. De altfel, agenţii economici din UE au putut accesa această piaţă de 22 milioane de consumatori aproape instantaneu, fără taxe. În schimb, fermierii din România au nivele de suport/hectar incomparabil mai mici decât ce se obţine în Occident. Practic, fermierii români nu pot ţine pasul cu concurenţa". Potrivit acestuia, în prezent, anual, se procesează între 800 şi 900 de mii de tone de lapte din cele 1,2 milioane de tone destinate procesatorilor.

Investiţie de 8 milioane de euro la Gârbova

DN Agrar Group a ajuns cel mai mare producător de lapte

Peste opt milioane de euro au fost investiţi, până acum, într-o fermă modernă cu 1.150 de vaci, la Gârbova de Sebeş, în judeţul Alba, însă investiţia va depăşi 12 milioane de euro până în 2013, când numărul de vaci va ajunge la 2.000. Sorin Anderco, directorul general al DN Agrar Group, a declarat că ferma a fost înfiinţată prin Fondul European pentru Dezvoltare Agricolă şi Rurală (FEADR). Domnia sa a precizat: "Investiţia s-a finalizat în aprilie 2011, iar popularea fermei s-a realizat în august cu vaci Holstein aduse din Olanda. 90% din investiţia de aici este făcută din banii investitorilor din Olanda. 38 de persoane fizice au investit aici. Profitul pe care îl estimăm este de 1-1,5 milioane de euro". Din peste opt milioane de euro, trei milioane de euro sunt parte eligibilă cu o cotă de 40% grant.

Anul viitor, efectivul de vaci va creşte la 1.700 de capete, iar în 2013 va ajunge la 2.000, ceea ce va presupune construcţia a încă două adăposturi. Acum ferma are două grajduri, de tip H, cu un coridor de trecere, care face legătura pentru vacile din toate zonele grajdului către sala de muls. Totodată, pe acelaşi coridor, se află o zonă de tratament pentru vacile bolnave. La capetele grajdurilor s-au montat adăpătoare cu nivel, alimentate din tancul de 30.000 de litri de apă colectată din mai multe puţuri de mare adâncime, iar pe mijloc este aleea de furajare.

Furajul care se dă la animale este produs în proporţie de 90% tot la ferma DN Agrar Gârbova, situată la câteva zeci de kilometri de Sibiu. 2.500 de hectare din jurul fermei sunt exploatate în acest sens. Furajul este un mix de şrot de soia, şrot de rapiţă, tăiţei de sfeclă, minerale şi melasă.

Vacile, în afară de crotalii, au cipuri electronice (respondere), care oferă toate datele despre animalul respectiv: genetică, tratamente la care a fost supus, cantitatea de lapte pe care îl dă etc. În cazul în care un animal se află sub tratament cu antibiotic, numărul de identificare al acestuia este introdus în calculator. Dacă vaca respectivă ajunge, dintr-o eroare, în sala de muls, nu porneşte instalaţia de vacuum.

Ca număr de salariaţi, doar două persoane lucrează la sala de muls, care are 60 de locuri. În total, la fermă lucrează 45 de oameni.

Ferma DN Agrar Gârbova furnizează laptele companiei Danone. Dacă în prezent cantitatea de lapte livrată este de 23 de tone pe zi, până la sfârşitul anului va ajunge la 30 de tone zilnic. În 2013, producătorul de lapte îşi propune să livreze o cantitate minimă de 50 de tone de lapte pe zi.

Unul dintre investitorii de la fermă, decis să nu mai apeleze la subvenţii, din cauza birocraţiei

Jan De Boer Gijsbertus, unul dintre investitorii de la fermă, a afirmat că proiectul a început în 2007, dar a pierdut un an pentru că a apelat la subvenţii prin FEADR. El spune că face agricultură pentru vaci şi crede că România se va dezvolta mai mult decât alte ţări din regiune. În ceea ce priveşte zona pe care a ales-o pentru dezvoltarea proiectului, satul Gârbova de Sebeş, judeţul Alba - Jan De Boer Gijsbertus a explicat că motivul principal a fost cantitatea mai mare de precipitaţii care cade aici.

"Opt milioane de euro am investit, 1,2 milioane de euro fiind de la FEADR. Restul a fost capital propriu şi de la alţi investitori olandezi. Investiţia cred că o voi recupera în opt ani", a spus Jan De Boer Gijsbertus, care a adăugat că data viitoare nu va mai apela la subvenţii, din cauza birocraţiei. În opinia acestuia, este mai uşor să lucrezi cu vacile decât cu oamenii.

Sorin Anderco a anunţat că, anul viitor, vor să demareze un nou proiect care va consta în construirea a două ferme de 2.500 de capete sau patru de 1.250. "Decizia o vom lua în funcţie de locaţia pe care o vom găsi şi de dispunerea terenurilor. Acestea sunt fărâmiţate, au mai mulţi proprietari şi este greu să găsim o suprafaţă mare. Pentru noua investiţie avem nevoie de circa 30 de hectare pentru o fermă", a explicat el.

În ceea ce priveşte banii pentru investiţii, o parte dintre aceştia vor fi generaţi din profitul companiei, iar o parte de la investitori şi, eventual, bănci. De asemenea, managementul Grupului se gândeşte şi la cultivarea de legume, în viitor.

"Avem în proiect să cultivăm legume, orice se poate cultiva. Intenţionăm, apoi, să facem o centrală pe biogaz. Acum suntem în discuţii. Pentru centrală avem nevoie de 3,5 milioane de euro", a adăugat Anderco.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb