Microsoft România: Piaţa software din România - 380 milioane de euro

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 30 septembrie 2009

Piaţa românească a programelor software este evaluată, în 2009, la circa 380 milioane de euro şi se află pe un trend ascendent în ultimii ani", a declarat, marţi, Călin Tatomir, director general al Microsoft România. Potrivit domniei sale, compania pe care o reprezintă a demarat un program-pilot menit să contracareze pirateria de programe software pe plan local.

"Divizia românească a Microsoft a demarat proiectul-pilot privind includerea sistemului de operare Windows în pachetele de achiziţie a computerelor, laptopurilor sau notebook-urilor. Deja, anumite lanţuri de magazine au intrat în acest proiect şi sperăm să reducem, astfel, fenomenul de piratare al acestor tipuri de softuri", a explicat şeful Microsoft România.

Conform unui raport privind pirateria software, dat publicităţii marţi de către compania Business Software Alliance /BSA/, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), în colaborare cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în ultimele şase luni ale anului 2009, prejudiciul rezultat din utilizarea de programe software fără licenţă s-a ridicat la peste 3,2 milioane de euro.

În acelaşi timp, un studiu independent realizat de IDC, companie mondială lider în cercetare şi prognoză pentru piaţa tehnologiei informaţiei, dat publicităţii în luna mai a.c., arată că pirateria software pentru PC-uri în România era, în 2008, în scădere cu două procente, de la 68% la 66%, comparativ cu anul precedent. Totodată, 50% dintre cele 110 ţări analizate au înregistrat scăderi ale ratei pirateriei şi în doar 15% s-au semnalat creşteri.

În 2008, în România, pierderile cauzate industriei de pirateria software au crescut la 249 milioane de dolari, relevă studiul citat de BSA.

Din punct de vedere al competitivităţii IT, o cercetare realizată de The Economist Intelligence Unite la iniţiativa BSA, România se situează pe locul 36 la nivel mondial în clasamentul din 2009, cu un scor de 39,6 puncte din 100 posibile, şi pe locul 9 în Europa de Est.

Conform raportului, ţara noastră are anumite performanţe bune în ceea ce priveşte mediul de afaceri, mediul juridic şi legal, dar şi în ceea ce priveşte sprijinul acordat pentru dezvoltarea industriei IT.

La acest capitol, primele cinci state din Europa de Est sunt Estonia (scor: 55,6 din 100 puncte), Cehia (47,0), Ungaria (46,1), Slovenia (45,3) şi Lituania (scor 43,3).

Cercetarea, realizată pentru al treilea an consecutiv, evaluează şi compară nivelul IT (tehnologia informaţiei) şi mediul de afaceri din 66 de state, inclusiv România, pentru a stabili în ce măsură acestea stimulează competitivitatea sectorului IT.

Datele statistice existente la nivel european şi mondial relevă faptul că, în timp ce în zona Uniunii Europene rata pirateriei software a rămas, anul trecut, la 35% (nivel înregistrat în anul 2007), la scară globală acest tip de infracţionalitate a crescut cu trei procente, de la 38% (în 2007) la 41%, în 2008.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb