Mii de migranţi la frontiera americană

D.D.
Internaţional / 17 noiembrie 2018

Mii de migranţi la frontiera americană

Migranţii din caravană continuă să se grupeze la Tijuana, la frontiera americană, în nord-vestul Mexicului, unde frustrarea le creşte din cauza posibilităţii reduse de a intre în Statele Unite şi după ce primarul localităţii a cerut să fie expulzaţi, relatează AFP.

După ce au parcurs 4.300 de kilometri pe jos, cu autobuzul sau camionul, migranţii din această caravană au început să descopere cât de greu le este să-şi atingă visul american.

Cozi s-au format la postul de frontieră de la El Chaparral, vineri după-amiaza (ora locală), în vederea înscrierii pe o listă de solicitanţi de azil, pe care se aflau deja 1.400 de nume, majoritatea înscrise înainte de sosirea caravanei.

Saturate de solicitări, autorităţile americane au putut să examineze vineri doar vreo 30 de cazuri.

În general, ele primesc între "30 şi 90 de migranţi pe zi", a declarat pentru AFP un voluntar de la Institutul Naţional al Migraţiei, care înregistra identitatea migranţilor. Examinarea tuturor dosarelor celor din caravană "va lua luni de zile", declară el, resemnat.

Osman Bueso, un hondurian în vârstă de 28 de ani, unul dintre primii din caravană care au ajuns în acest oraş, îşi exprima frustrarea.

"Eu n-am făcut toate astea în zadar. Sunt pe drum de 35 de zile, pentru ca să ajung la frontieră", a declarat el pentru AFP.

"Nouă nu ne e frică. Suntem pregătiţi să murim, dacă trebuie. Atunci când trăieşti în sărăcie şi violenţă, mai bine mori decât să trăieşti (...). Eu nu cred că Trump va putea să blocheze mii de persoane", a dat el asigurări, evocând măsuri dispuse de preşedintele american Donald Trump cu scopul de a-i împiedica pe migranţi să intre ilegal pe teritoriul american.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Problema este ca unii imigranti importa violenta, agresivitatea, infractionalitatea etc, in general, stilul lor de viata, in jurisdictia primitoare. Desigur nu toti fac aceste lucruri- sunt imigranti dispusi sa munceasca sa se scoleasca, sa faca progrese.

    Totusi nu putem ignora unele riscuri :a se vedea enclavele extremistilor musulmani din marile orase europene unde autoritatile nu mai pot intra sa restabileasca ordinea- functioneaza SHARIA.

    Daca imigrantii ar fi dispusi sa se integreze in jurisdictiile primitoare si sa urmeze normele si standardele care le guverneaza, presupun ca nimeni nu s-ar mai impotrivi. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb