Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, a semnat 8 noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", în valoare totală de 72.546.213,75 de lei, anunţă Ministerul, conform News.ro.
Contractele semnate vizează: construire reţea de canalizare şi racorduri în satul Muşeteşti (jud. Gorj) - 2.153.032,50 lei; modernizarea Străzii Herţa din municipiul Dorohoi - 1.722.347,57 lei; modernizarea drumurilor de interes local din comuna Drăgoeşti (jud. Ialomiţa) - 11.115.322,29 lei; reabilitarea şi modernizarea drumurilor comunale din comuna Bascov (jud. Argeş) - 13.999.319,28 lei; modernizarea drumurilor de interes local din comuna Bahna (jud. Neamţ) - 13.300.000 lei extinderea reţelei de canalizare a apelor uzate şi extindere reţelei de alimentare cu apă din comuna Stroieşti (jud. Suceava) - 16.500.000 lei; amenajare trotuare şi pistă de biciclete în comuna Colibaşi (jud. Giurgiu) - 4.756.192,11 lei, modernizarea drumurilor locale din comuna Mirosloveşti (jud. Iaşi) - 9.000.000 lei.
"Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", se ridică la 305, în valoare totală de 3.057.821.551,51 de lei", a precizat ministrul dezvoltării.