Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) anunţă că liceeni din comunităţile dezavantajate din punct de vedere tehnologic vor primi tablete, iar primele 500 de tablete vor fi livrate săptămâna viitoare.
Acestea vor avea abonament de internet inclus, acesta urmând a fi susţinut, pentru 24 de luni, de Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV).
MEC anunţă că Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV), prin Fundaţia USAMV, se alătură campaniei "ÎmiPASĂ #ŞcoaladeACASĂ" un proiect prin care se vor dona elevilor liceelor din comunităţi dezavantajate, tablete conectate la internet, cu abonament inclus şi susţinut de către USAMV pentru 24 de luni.
"În cadrul acestui parteneriat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va identifica împreuna cu USAMV Bucureşti liceele în care susţinerea învăţării la distanţă este necesară. Astfel, un prim lot de 500 de tablete va fi livrat săptămâna viitoare. Luând in considerare discrepantele din perspectiva predării online între mediul urban şi mediul rural, între comunităţi cu acces la tehnologie şi comunităţi dezavantajate din acest punct de vedere, tabletele şi abonamentele cu acces nelimitat la internet pentru o perioada de 24 luni sunt achiziţionate de USAMV Bucureşti, din venituri proprii, prin Fundaţia USAMV, pentru a se asigura o pregătire eficientă online a elevilor pentru examenul naţional de Bacalaureat şi, ulterior, pentru pregătirea admiterii în universităţile româneşti", a transmis MEC.