Minerii de la Complexul Energetic Oltenia au reluat activitatea, în urma negocierilor de joi de la sediul Prefecturii Gorj, informează un comunicat al Ministerului Energiei.
"Ca urmare a negocierilor de astăzi de la sediul Prefecturii Gorj între Ministerul Energiei, conducerea Complexului Energetic Oltenia şi sindicatele din cadrul CEO, minerii din cadrul Complexului au început să reia munca. Astfel, carierele în care activitatea se pregăteşte sa reînceapă sunt: Roşia, Rovinari, Tismana, Jilţ Nord, Jilţ Sud, Lupoaia şi Husnicioara", se precizează în comunicat.
Anterior, tot într-un comunicat, ministerul a anunţat că minerii de la Complexul Energetic Oltenia vor primi un spor de producţie în valoare netă de 585 lei, dacă vor relua imediat activitatea în carierele de lignit.
Ca urmare a discuţiilor din data de joi, dintre conducerea Ministerului Energiei, conducerea Societăţii Complexului Energetic Oltenia şi reprezentanţii legali ai sindicatelor, în condiţiile reluării imediate a activităţii, s-a stabilit că, în limita în limita prevederilor bugetare, se va acorda un spor de producţie pentru personalul muncitor din activitatea de producţie, mentenanţă şi transport cărbune în sumă de 1.000 lei brut, respectiv 585 lei net.
Pentru conducători formaţie lucru din activitatea de producţie, mentenanţa şi transport cărbune va fi acordată o sumă de 700 lei brut, respectiv 409 lei net.
Totodată, pentru personalul de conducere din activitatea de producţie, mentenanţă şi transport cărbune va fi acordat o sumă de 500 lei brut, respectiv 292 lei net.
Pentru alte categorii de personal din activitatea tehnică, exploatare, mentenanţă, transport cărbune, sumele vor fi convenite în cadrul comisiei de negociere.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.01.2019, 19:52)
I-au päcälit si de data asta pe mineri! Le dä 100€ pt munca f. grea pe care o fac,iar ei furä milioane de euro! Dacä minerii cereau 500€ sunt sigur cä-i primeau,PSD ESTE LA ANANGHIE! PROFITATI ACUM,BUGETARILOR!