Ministerul şi ministrul... care este, dar ar trebui să ne cam lase!

De la Octavian Goga, la Dimitrie Gusti şi de la Spiru Haret, la Constantin C. Giurescu mari nume ale culturii României au împrumutat valoarea lor intrinsecă şi prestigiul de creatori, activităţii politice şi birocratice de tip ministerial. Uneori, cu mai mult folos pentru mersul treburilor publice, alteori, cu prea puţin.

Instrucţiunea, cultele şi artele au fost vinele înmănunchiate ale trunchiului ministerial în formulele guvernamentale interbelice. "Ministerul Culturii" este, la noi, o "invenţie" care, nici istoric, nici doctrinar, nu poate fi disociată de obiectivul dominant-obsesiv al erei bolşevic-staliniste, cel al creării "omului nou". Cultura "veche" trebuia demolată pentru a lăsa locul gol, pe care să se înstăpînească elementele culturii "de tip nou", iar acest proces nu putea fi lăsat la voia întîmplării. Era controlat, în cele mai mici detalii, de către noii deţinători ai puterii şi maşinăria lor de resclavagizare a societăţii - de la instituţii de stat, la cele de partid şi de la Securitate şi Justiţie, ca instrumente ale opresiunii şi reprimării, la tehnologiile moderne de manipulare a comunicării mediatice - radio, film, televiziune. Deficitul de prestigiu social al noilor înstăpîniţi asupra României a fost suplinit, la început, prin "atragerea" unor personalităţi ale culturii care au fost "recuperate" şi "utilizate" fără scrupule, de la Ralea, la Athanase Joja. Linia odată trasată, doar de două decenii a fost nevoie ca să se ajungă la modelul absolut de "Nou ministru al Culturii Noi, Suzana Gâdea". După 1989, tiparul nu a fost schimbat. La început, fotoliul ministerial de la cultură a fost ocupat de autentici creatori, cu un solid prestigiu: A. Pleşu, M. Sorescu, Ludovic Spies. În două decenii, am ajuns însă la Puiu Haşoti şi Ioan Vulpescu. Chiar dacă uitase toată lumea de marea aventură a "creării omului nou", ministerul culturii a rezistat intemperiilor reformatoare din două motive: era o maşinărie care avea ceva patrimoniu şi resurse bugetare de împrăştiat privilegiaţilor puterii şi găştilor lor "culturale" şi, în plus, era o platformă unde puteau fi parcaţi diverşi veleitari dornici să facă saltul de la creaţie, aspiraţie ori doar ifose culturale, la putere şi beneficiile ei materiale. De aceea, actualul ministru al culturii şi performanţele sale de exprimare publică nu sunt deloc o excepţie, ci un semn al noilor timpuri de înflorire şi propăşire politică a sfertodocţilor.

Tiparul nu este necunoscut istoriei recente a societăţii româneşti. A fost tras în marmura nemuritoare a talentului său de către Toma Caragiu, într-o miniatură umoristică din 1969, scrisă de Alexandru Andy, intitulată "Snobul"; youtube încă o mai păstrează, dar nu cred că pentru mult timp; prea e realistă!!!

Noul "om nou", al epocii post-comuniste, noul om nou de cultură, vreau să zic, este aşadar un intelectual format la temperatura înaltă a comunicării orale, directe, de chat, mail, tweeter şi blog. "De altminteri tot din conversaţie mi-am însumat şi cultura. De la unul un bonjour, de la altul un tannenbaum, uite-aşa ajungînd să posed vreo 4-5 limbi materne." Chiar dacă n-au chiar toţi vreo doi-trei ani de medicină, sunt cum necum, oarecum semi-doctori, cu diplomă de doctori, întregi. În ceva, nu contează ce: politică, comunicare, marketing, strategie, geo-ceva, calitatea apei, filozofie, doctrină şi teologie, ori apicultură, tot aia! Mari iubitori de cărţi! "Eu mai am şi alte cărţi, de pildă Mama lui Gorki..Mama lui Gorki...păcat că nu-mi amintesc numele autorului...da cine-a scris-o frate..c-am un lipsus acuma..Tolstoievski.. sau aşa ceva. Mai am şi un Larousse, dar nu l-am citit încă pe tot că nu ştiu aşa de bine ruseşte". Desigur, sunt mari iubitori de muzică! "Vă place muzica? Şi eu să ştiţi că sunt şi eu un foarte mare megaloman. La toate concertele am abonament. Un vals al lui Schopenhauer, foarte frumos. Mie îmi place mai ales partea asta de la urmă... alegro Manon Lescaut! Aţi auzit de fuga lui Bach... A fugit săracu de frica Inchiziţiei fiind acuzat de calviţie. Asta s-a întîmplat cînd cu Papa de la Roma... i-au mutat scaunul la Avignon şi a murit de durere, că nu mai avea scaun."

Soluţia simplă a problemei ar fi, desigur, să-i recomandăm domnului ministru remediul din sceneta lui Caragiu: "Stiţi, creerul are o mulţime de unde electromagnetice pe care le omite în toate direcţiile. De aceea, noi care muncim mai mult cu psihicul, cu subconştientul, avem nevoie de un relaxativ. Odihnă sau o carte mai uşoară...poliţistă. Cîinele din basketball..este o bună epopee."

Soluţia complexă ar fi să dăm vina pe tineretul ăsta: "Ah, cîtă debandare la tineretul ăsta...n-au nici un weltanschauung...eu am unul da nu găsesc baterii...!!"

În sfîrşit, soluţia utilă ar fi să ne descotorosim de instituţia caducă, retrogradă şi profund anti-culturală a "ministerului culturii" şi să-i salvăm de ridicol, astfel, măcar pe urmaşii urmaşilor domnului Ionuţ Vulpescu, căci a lor va fi România de mîine!!!