MINISTERUL TRANSPORTURILOR: 2022, anul cu plăţi record din fonduri UE, 2,27 miliarde de euro

M.C.
Fonduri Europene / 1 ianuarie 2023

2022, anul cu plăţi record din fonduri UE, 2,27 miliarde de euro

2022 este anul cu plăţi record din fonduri europene în sectorul transporturilor, anunţă Ministerul Transporturilor, care precizează că 2,27 miliarde de euro au fost plătiţi din fonduri europene, iar în cazul proiectelor de infrastructură rutieră se înregistrează cea mai mare creştere a sumelor plătite, care au ajuns la 1,75 miliarde de euro. Tot in anul 2022, au fost semnate contracte în domeniul transporturilor în valoare de 9,74 miliarde de euro, informează News.ro.

"2022 este anul cu plăţi record din fonduri europene în sectorul transporturilor şi, astfel, a fost atins principalul obiectiv al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Creşterea capacităţii administrative, care a fost iniţiată la nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în decembrie 2021, a determinat creşterea gradului de contractare precum şi scurtarea termenelor de avizare şi adoptare în cazul finanţării obiectivelor de infrastructură", transmite astăzi Ministerul Transporturilor.

Conform sursei citate, toate măsurile întreprinse la nivelul MTI s-au concretizat în cazul contractelor privind infrastructura României, în creşterea sumelor plătite din fonduri europene: 2022 - 2,27 mld. euro, 2021 - 1,41 mld euro, 2020 - 1,22 mld euro, 2019 - 0,850 mld euro, 2018 - 0,51 mld euro.

În cazul proiectelor de infrastructură rutieră se înregistrează cea mai mare creştere a sumelor plătite, după cum urmează: 2022 - 1,75 mld euro, 2021 - 0,98 mld euro, 2020 - 0,73 mld euro, 2019 - 0,40 mld euro, 2018 - 0,26 mld euro.

"Tot in anul 2022, au fost semnate contracte în domeniul transporturilor în valoare de 9,74 mld euro. În curs de semnare sunt contracte in valoare de 409 mil euro, rezultând o valoare totală de 10,2 mld euro", anunţă ministerul.

În anii precedenţi, s-au înregistrat următoarele valori ale contractelor semnate: 2021- 966 mil. euro, 2020- 2.9 mld euro, 2019 - 892 mil. euro, 2018- 877 mil. euro.

În cazul infrastructurii rutiere, contractele de lucrări semnate sunt in valoare de 5,36 mld euro si însumează peste 220 km de autostradă dintre care principalele proiecte sunt A1: Sibiu-Piteşti şi A7: Ploieşti-Paşcani.

În cazul sectorului feroviar, contractele de lucrări semnate sunt în valoare de 3,53 mld euro si însumează peste 240 km de cale ferată de mare viteză dintre care principalele proiecte sunt Arad-Timişoara-Caransebeş şi Cluj-Episcopia Bihor.

Totodată, contractul ce vizează primele trenuri noi luate în România în ultimii 20 de ani are o valoare de 603 mil. Euro.

În cazul sectorului aerian, contractele de lucrări semnate sunt in valoare de 249 mil. euro si vizează construcţii de terminale şi reabilitări de piste pentru majoritatea aeroporturilor din România.

În sectorul naval, valoarea totală a contractelor este de 110 mil. euro, iar în cazul metroului avem o valoare de 288 mil. euro.

Tot în 2022 au fost semnate 98 de contracte de finanţare cu o valoare totală de 14.053 mil. euro.

"Astăzi, când tragem linie şi facem bilanţul, putem afirma că suntem în situaţia fericită de a constata că ceea ce ne-am propus am realizat. Deciziile corecte au determinat creşterea numărului de proiecte mature. Avem contracte mai bine scrise şi, astfel, putem să atragem mai mulţi bani europeni. Am spus de atâtea ori că dezvoltarea României stă şi în capacitatea celor implicaţi în absorbţia fondurilor europene de a şti să scrie, implementa şi monitoriza un proiect astfel încât tot ce ne propunem să fie finalizat la termen. Pe cei care au înţeles mesajul meu îi felicit pentru munca depusă şi sunt sigur că în 2023 vom realiza împreună, din nou, un an al recordurilor în absorbţia fondurilor europene în transporturi" a subliniat viceprim-ministrul, ministrul transporturilor şi infrastructurii Sorin Grindeanu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. 100km

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb