MINISTRUL FINANŢELOR PUBLICE:  "Misiunea FMI vine la Bucureşti la jumătatea lunii iulie"

A.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 iunie 2015

Reprezentanţii Comisiei Europene sosesc astăzi în ţara noastră

Reprezentanţii Comisiei Europene (CE) şi cei ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) urmează să vină separat în ţara noastră, după cum a anunţat, ieri, Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor publice.

Potrivit oficialului MFP, citat de Agerpres, misiunea FMI ar sosi la Bucureşti în data de 15 iulie, în funcţie de rezultatul discuţiilor dintre autorităţile române şi Comisia Europeană, ai căror reprezentanţi sunt programaţi să ajungă astăzi în ţara noastră.

"Acum vin separat - mai întâi Comisa Europeană, până la finalul lunii, iar din 15 iulie vine Fondul Monetar Internaţional. Dar este foarte important pentru că acea misiune depinde de aceasta a Comisiei Europene", a subliniat ministrul finanţelor.

Oficialul a menţionat că parlamentarii ar putea finaliza dezbaterea proiectului de Cod Fiscal până la finalul acestei luni, dar că nu va fi aprobat fără acordul reprezentanţilor Comisiei Europene, ai Fondului Monetar Internaţional şi ai Băncii Mondiale.

"România are şansa să aibă un Cod Fiscal cu foarte multe măsuri de relaxare fiscală, un acord cu FMI şi un buget care respectă limitele asumate la nivel european. România are o şansă să demonstreze în Europa că este o forţă economică", a mai spus ministrul finanţelor publice.

La începutul acestei luni, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional în România, Guillermo Tolosa, a arătat că proiectul de Cod Fiscal aflat în prezent în dezbatere parlamentară va trebui revizuit semnificativ pentru că, altfel, Guvernul nu va reuşi să se încadreze în ţintele de deficit stabilite cu instituţiile financiare internaţionale pentru 2016.

Potrivit proiectului de Cod Fiscal, cota standard de TVA va scădea de la 24% la 20%, din întâi ianuarie 2016 şi la 18% începând cu întâi ianuarie 2018. De asemenea, impozitul pe construcţii speciale urmează să fie eliminat, iar cota unică de impozitare ar putea scădea de la 16% la 14%, de la 1 ianuarie 2019.

Printre altele, contribuţiile de asigurări sociale la angajat ar urma să fie reduse de la 10,5% la 7,5%, de la 1 ianuarie 2017, iar cele datorate de angajator - de la 15,8% la 13,5%.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930