Ministrul Mediului şi Pădurilor, la întâlnire pe tema gestionării deşeurilor

C.P.
Companii #Mediu / 26 iulie 2010

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László BORBÉLY a participat astăzi la discuţiile finale privind proiectul "Obligaţii ale autorităţilor locale în gestionarea deşeurilor generate de populaţie: provocări, bariere, soluţii", arată un comunicat remis redacţiei.

" În ceea ce priveşte managementul deşeurilor pot spune că am observat că nu a existat până acum o concepţie coerentă în special la nivelul autorităţilor locale care ştiau încă din 2005-2006 că trebuie să închidă gropile de gunoi neconforme. Chiar săptămâna viitoare voi convoa o sedinţă cu reprezentanţii autorităţilor locale din judeţele care nu mai au gropi de gunoi, repectiv din Timiş, Vaslui, Bacău, Satu Mare, Mureş şi Teleorman. La unii dintre aceştia există încercări de rezolvare a situaţiei, cum ar fi în Satu Mare unde, prin intermediul POS Mediu, se va realize o groapă de gunoi până la sfârşitul acestui an, dar restul judeţelor sunt într-o situaţie destul de dificilă. Acest lucru putea fi evitat din start dacă autorităţile conştientizau problema şi amenajau platforme temporare de depozitare a deşeurilor" a declarat ministrul László BORBÉLY.

Printre subiectele prezentate în cadrul acestei întâlniri au fost parteneriatul şi performanţa: soluţii în atingerea obiectivelor naţionale, co-procesarea deşeurilor în industria cimentului, aspecte privind reciclarea deşeurilor de ambalaje în România dar şi principalele rezultate în urma întâlnirilor pe euroregiuni. De asemenea, reprezentanţii MMP au vorbit despre obligaţiile din domeniul gestiunii deşeurilor, oportunităţile de finanţare prin POS Mediu dar şi activitatea de control în domeniul gestiunii deşeurilor.

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4950
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9032
Gram de aur (XAU)Gram de aur361.1841

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb