Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, s-a întâlnit astăzi, la sediul instituţiei, cu Excelenţa Sa Natsuo Amemiya, ambasadorul Japoniei în România, arată un comunicat remis redacţiei.
Cei doi oficiali au discutat despre proiectele de investiţii aflate în derulare în cadrul colaborării româno-japoneze precum şi aspecte referitoare la schimbările climatice, utilizarea fondurilor Fast Start, prevederile actualului protocol de la Kyoto şi viitoarea întâlnire de la Cancun.
În cadrul întâlnirii, ambasadorul Japoniei, Natsuo Amemiya, a ţinut să asigure Ministerul Mediului şi Pădurilor de faptul că "poziţia Japoniei este de a oferi în continuare sprijin financiar ţărilor în curs de dezvoltare care sunt implicate în procesul de dezvoltare a utilizării energiilor verzi".
Minsitrul László Borbély şi-a exprimat preocuparea pentru domeniul schimbărilor climatice spunând că "reuniunea de la Luxembourg a avut raţiuni de ordin tactic şi de ordin strategic, iar uşa pentru viitoarele negocieri este deschisă. Dorinţa mea este de a accelera negocierile internaţionale în ceea ce priveşte implicarea României în cadrul proiectelor de utilizare a energiei verzi, precum şi promovarea relaţiilor cu Japonia în acest domeniu".