MINISTRUL SĂNĂTĂŢII: "Nu vaccinăm cu forţa, nu vor fi poliţişti care îi vor încătuşa pe cei care refuză"

Andrei Stan
Politică #Sănătate / 2 mai 2017

Florian Bodog (Sursa foto: Facebook)

Florian Bodog (Sursa foto: Facebook)

  • document ataşat Proiectul Legii vaccinării
    apasă aici pentru a descărca.

    Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, într-un interviu pentru News.ro, că imunizarea nu se va face cu forţa, că nu vor fi adunaţi părinţii "cu arcanul" să vină cu copiii la vaccinare şi nici nu vor fi poliţişti care îi vor încătuşa pe cei care refuză vaccinarea, precizând că trebuie asumată responsabilitatea deciziei.

    Ministrul susţine că nu poţi interzice unui copil să intre în şcoală pentru că nu este vaccinat, pentru că educaţia este un drept care trebuie respectat. Bodog mai spune că are două fete şi amândouă sunt vaccinate, iar opinia lui este că fiecare părinte responsabil ar trebui să-şi vaccineze copiii.

    Florian Bodog a afirmat: "Nu facem vaccinare cu forţa, nu adunăm copiii cu arcanul sau părinţii cu arcanul ca să-şi aducă copiii la vaccinare. Copiii, când vin la vaccinare, sunt consultaţi de către medicul de familie. Medicul de familie cunoaşte istoricul copilului, în anumite situaţii poate contraindica sau amâna vaccinarea. Procesul de vaccinare nu este un proces de a constrânge pe cineva. Copilul vine, este investigat, este consultat, se recomandă vaccinul, părintele copilului poate să refuze, poate să pună întrebări".

    Ministrul a subliniat că un copil nu poate fi privat de vaccinare şi că respectă decizia părinţilor care nu doresc să-şi vaccineze copiii, însă aceştia trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru consecinţele acestei decizii.

    El a precizat: "Cred, cu toată tăria, că nu putem să privăm un copil de vaccinare. Joi, doamna director regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Zsuzsanna Jakab, a spus că cel mai de preţ cadou pe care îl putem fac copilului nostru este imunitatea, şi o facem prin mai multe procedee: alăptându-l la sân, vaccinându-l. Eu vreau să vorbesc ca şi părinte: am două fete, amândouă sunt vaccinate, au fost amândouă la conferinţă joi şi au stat de la început până la sfârşit. Şi cred că fiecare părinte responsabil ar trebui să-şi vaccineze copiii. Asta cred eu. Respect decizia părinţilor care nu doresc să-şi vaccineze copiii, dar cred că trebuie să-şi asume această responsabilitate".

    Florian Bodog a adăugat că nu poate să afirme că este interzis unui copil care nu este vaccinat să intre în instituţiile de învăţământ, pentru că educaţia este un drept care trebuie respectat: "În România, există un drept la educaţie şi cred că nu putem să privăm un copil de educaţie".

    El a mai spus că sunt însă şi copii care au anumite probleme, sensibilităţi sau afecţiuni care contraindică vaccinarea: "Sunt judeţe în care mai mult de 30% dintre copii nu au fost vaccinaţi din cauza stării clinice. Asta înseamnă că, la momentul respectiv, nu s-a putut face vaccinarea".

    Ministrul Sănătăţii spus că proiectul Legii vaccinării, care a produs multe controverse, a fost pus în dezbatere publică pentru a da posibilitatea să fie perfecţionat: "Mie mi-ar plăcea să fie unanim acceptată. Dacă majoritatea populaţiei României acceptă forma de lege care va ieşi, şi eu cred că va ieşi o lege bună, atunci vom avea grupuri tehnice de lucru la fiecare judeţ, care vor putea informa părinţii, care vor discuta cu părinţii. Nu vom avea poliţişti care vor încătuşa părinţii, aşa cum a apărut în media. Ştiu, aceste lucruri se vând, sunt ştiri, dar cred cu tărie că mass-media trebuie să fie alături de Ministerul Sănătăţii. Nu alături de mine, nu contează cine este ministrul Sănătăţii. Eu mi-am asumat acest lucru, de a scoate legea în dezbatere publică, mi-am asumat tot ceea ce primesc prin mesaje şi pe Facebook şi pe toate canalele posibile. Mi-am asumat şi îmi asum acest lucru, pentru că eu cred cu tărie că singura metodă de a preveni aceste boli grave este vaccinarea. Şi cred că este important ca toţi copiii României să aibă acces la vaccin".

    Directorul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Zsuzsanna Jakab, a declarat, joi, că problema imunizării copiilor poate fi rezolvată prin instituirea prin lege a obligativităţii vaccinării pentru a putea intra la şcoală, arătând că există studii exhaustive care infirmă orice legătură între vaccinare şi autism.

    "Cred că dacă Legea sănătăţii publice va stabili ca obligatoriu pentru copii să fie vaccinaţi înainte de a intra la şcoală, se va rezolva această problemă", a spus Zsuzsanna Jakab, la o dezbatere pe tema imunizării, organizată la Bucureşti.

    Premierul Sorin Grindeanu a declarat că şi-a vaccinat ambii copii, deşi a avut "probleme" în a găsi vaccinul de care avea nevoie, şi a precizat că susţine ideea că părinţii pot alege ce consideră că este mai bine pentru copiii lor, dar nu şi în cazul în care aceste alegeri îi afectează pe cei din jur, aşa cum se întâmplă în absenţa imunizării.

    Înscrierea copiilor într-o colectivitate se va face numai după prezentarea documentelor care atestă că au fost făcute vaccinurile obligatorii, iar părinţii îşi asumă în scris refuzul vaccinării, potrivit proiectului Legii vaccinării, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

    Proiectul prevede, de asemenea, că în cazul în care părinţii refuză vaccinarea copilului, pot fi sesizate instituţiile abilitate "privind constatarea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârsta de 3 ani şi nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei".

    Iniţiatorii legii spun că scopul acesteia nu este acela de a-i sancţiona pe părinţii sau pe reprezentanţii legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora şi asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare. Astfel, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinţilor.

    Opinia Cititorului ( 1 )

    1. Ce ar fi daca Guvernul Romaniei in loc sa dea bani nerambursabili din taxele si impozitele noastre pentru scoli gradinite si micobuze aferente in Rep.Moldova ar face ca scolile si gradinitele din Romania sa scoata oameni culti, care sa cunosca avantajele si dezavantajele / contrindicatiile, dupa caz, ale vaccinurilor? Ce ar fi daca guvernul Romaniei nu ar mai acorda imprumuturi nerambursabile Rep.Moldova ci ar face investitii in sistemul de sanatate national? Ce ar fi daca guvernul Romaniei si politicienii romani s-ar gindi in primul rind la poporul din acesta tara si apoi, daca da cu surplus pe toate planurile, sa se gindesca la altii, chiar si frati de peste Prut? Mai intai vine familia proprie apoi rudele, ca si acolo au fost alegeri si acolo sunt oameni pregatiti si popor ce munceste si o banca nationala ce emite moneda nationala.

    Comanda carte
    Gala BURSA 2024
    veolia.ro
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    25 Noi. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9767
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
    Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    petreceriperfecte.ro
    thediplomat.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb