MIPE:  Fondurile europene 2021-2027 intră în linie dreaptă

G.B
Fonduri Europene / 10 august 2021

Cristian Ghinea

Cristian Ghinea

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a organizat o nouă reuniune cu societatea civilă, pentru definitivarea Programului Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 (POIDS). Acesta va fi, în următorii ani, nucleul măsurilor integrate care contribuie direct la reducerea sărăciei şi principalul sprijin al grupurilor vulnerabile pentru a depăşi riscul excluziunii sociale, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Ne propunem ca acest program să aibă impact real pentru oamenii cărora le este adresat, cei mai vulnerabili. Pentru aceasta, trebuie să evităm greşelile din vechiul program POSDRU, să evităm absorbţia de fonduri europene fără impact real. Programul pe care îl finalizăm în perioada următoare are această abordare integrată, care permite finanţarea din mai multe fonduri, pentru ca intervenţiile să ajungă exact la cei care au nevoie", a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

Ministrul Cristian Ghinea a condus dezbaterea cu intervenţii ale participanţilor. "Vreau să folosim costurile simplificate. Vreau să dăm banii pe rezultate, nu pe hârtii", a subliniat el. De asemenea, a menţionat că în acest moment, POIDS este în stadiu avansat de elaborare, fiind consultate în mai multe rânduri atât ministerele şi agenţiile cu atribuţii în domeniu, cât şi organizaţiile non-guvernamentale, mediul academic.

Reprezentanţii societăţii civile au supus dezbaterii măsurile privind combaterea sărăciei copiilor, modul de finanţare a Grupurilor de Acţiune Locală (urbane şi rurale), măsurile privind finanţare a tineretului şi sportului. A fost apreciată deschiderea reprezentanţilor MIPE în preluarea punctelor de vedere pentru definitivarea măsurilor propuse spre finanţare. Versiunea revizuită urmare acestor dezbateri va fi înaintată Comisiei Europene în luna septembrie.

Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 are o alocare de 3,6 miliarde euro.

Din partea MIPE au participat la dezbatere Corina Atanasiu, secretar de stat, Marius Vasiliu, secretar de stat, Teodora Preoteasa, director general Direcţia Programare şi Coordonare Sistem, precum şi reprezentanţi ai Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, se arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ... în ,, LINIE DREAPTĂ ". S - A PUS VORTEXUL ÎN FUNCȚIUNE.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb