MMSSF: Primele licitaţii pentru banii din Fondul Social European, în mai

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 14 martie 2007

Ministerul Muncii ar putea organiza primele licitaţii pentru contractarea banilor din Fondul Social European (FSE) pentru dezvoltarea resurselor umane începând din luna mai, iar rata de absorbţie în primul an ar putea fi de 50%, a declarat, ieri, ministrul Muncii, Gheorghe Barbu.

Programul Operaţional Sectorial (POS) a fost depus, oficial, la Comisia Europeană la 1 februarie, urmând ca negocierile să dureze aproximativ patru luni. Potrivit ministrului Muncii, primele licitaţii pentru contractarea de fonduri ar putea fi organizate înainte de terminarea negocierilor, în special pentru instituţiile de stat care au proiecte pentru dezvoltarea resurselor umane. "Putem începe selecţia încă dinainte ca POS-ul să fie aprobat pentru că regulamentul Uniunii Europene ne permite acest lucru. Primele licitaţii vor fi organizate pentru axele prioritare 1 şi 2, în care este implicat şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, şi pentru axa prioritară 4, cea în care este implicată Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, deoarece proiectele se adresează în special instituţiilor publice", a explicat ministrul Muncii.

În acelaşi timp, ministrul a estimat că rata de absorbţie a fondurilor în primul an va fi de 50% pentru că deja există proiecte. Potrivit lui Barbu, prin programele Phare au fost finanţate o serie de proiecte, dar au rămas şi altele nefinanţate din cauza lipsei de bani. "Suntem pregătiţi cu o mie de proiecte care sunt eligibile, dar care au rămas nefinanţate. Odată cu accesarea Fondului Social European, România va avea destui bani, problema va fi ca proiectele să fie bine făcute şi elibigile", a adăugat Gheorghe Barbu, citat de NewsIn.

După aderarea la UE, România va primi din Fondul Social European aproape 3,5 miliarde euro ceea ce reprezintă 84% din valoarea totală a programului. Contribuţia naţională este estimată la 635 milioane euro. Pentru promovarea procesului de învăţare pe întreg parcursul vieţii şi a adaptabilităţii forţei de muncă la cerinţele pieţei (axele prioritare 2 şi 3) se vor aloca 40% din întreaga sumă, iar pentru promovarea măsurilor active de ocupare pentru populaţia inactivă (axele prioritare 4, 5 şi 6) alocarea financiară va fi 33%. Ministrul Barbu a spus că Fondul Social European "este crucial în dezvoltarea economică a României", iar grupurile ţintă sunt persoanele din mediul rural care trăiesc din agricultura de subzistenţă, tinerii şomeri şi şomerii de lungă durată. Totodată, vor fi vizate şi grupurile sociale vulnerabile, precum persoanele cu dizabilităţi, cele marginalizate social şi populaţia romă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb