MONICA ANISIE: "În lupta internă din PNL nu există învingători şi învinşi"

J.P.
Politică / 11 iulie 2021

"În lupta internă din PNL nu există învingători şi învinşi"

Preşedintele PNL Sector 2, Monica Anisie, fost ministru al Educaţiei, a transmis, sâmbătă, un mesaj colegilor de partid în care le cere să încteze luptele interne. "În lupta internă din PNL nu există învingători şi învinşi", afirmă Anisie, conform Hotnews.

"În lupta internă din PNL nu există învingători şi învinşi! Competiţia internă are ca scop final bunăstarea românilor, nu privilegiile şi sinecurile de partid! Este jenant şi obositor ca zi de zi să nu faci altceva decât să acuzi şi să arăţi cu degetul colegii care ţi-au fost alături şi care au obţinut rezultatele PNL-ului de azi, pentru că aceste rezultate reprezintă o muncă de echipă, nu sunt succesul sau înfrângerea unui singur om", a scris, sâmbătă seară, pe Facebook, Monica Anisie.

Aceasta le-a adresatun mesaj colegilor de partid.

"Dragi colegi, ajunge! Faceţi un mare deserviciu partidului, guvernării, românilor! În loc să ne batem în rezultate şi proiecte, am ajuns să fim acuzaţi, unii dintre noi, şi puşi la stâlpul infamiei nedrept şi nejustificat. Românii ne-au ales pentru proiectele noastre, nu pentru şicane, jigniri şi fapte inventate", a mai scris Anisie.

Aceasta a dăugat că "victimizarea şi abordarea emoţională nu sunt compatibile cu statutul unui lider adevărat şi demn de respect".

Alegerile interne din PNL au generat numeroase tensiuni şi acuze între cele două tabere - cea a premierului Florin Cîţu şi cea a liderului formaţiunii, Ludovic Orban.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. În lupta internă din PNL nu există învingători şi învinşi sicel mai mult casti ga poporul. Votam pepsiglas!

    1. Tanti ANISIE,nu se pricepe la Limba Romana,ea se pricepe la altfel de limbi adica LGTBQ.!

    Dna, am votat vreme de 30 de ani cu dreapta, de regulă ,cu PNL! Și de acum încolo o să votez cu dreapta de regulă cu USR !

    Dreapta nu are învingători și învinși!Nu-i așa? 

    1. Sa votezi cu marele carmaci barna care haleste gratar cu laba, bea bere din sticla si ragaie corect politic.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb