Anul curent ar putea fi cel care marchează schimbarea către o creştere incluzivă şi sustenabilă, tranziţia către o economie verde, digitalizarea şi inovaţia fiind în centrul redresării economice, a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul conferinţei organizată de Banca Naţională a Moldovei, cu tema "Recuperarea economică în post-pandemie: realităţi şi perspective", informează news.ro.
Acesta afirmă că provocările provocate de pandemie rămân fără precedent, iar economiile din întreaga lume s-au confruntat cu o criză fără precedent generată de pandemie. Conform guvernatorului BNR, în timp ce economia globală pare să se redreseze, provocările viitoare sunt iminente, una dintre cele mai importante fiind identificarea momentului oportun pentru eliminarea treptată a setului actual de măsuri de sprijin.
"În contextul ultimului an şi al manifestării pandemiei de COVID-19, nevoia de adaptare rapidă şi continuă a fost mult mai accentuată. În acest sens, anul curent ar putea fi cel care marchează schimbarea către o creştere incluzivă şi sustenabilă, tranziţia către o economie verde, digitalizarea şi inovaţia fiind în centrul redresării economice. De menţionat este faptul că atât la nivel european, cât şi global, băncile centrale şi autorităţile de supraveghere din întreaga lume cooperează pentru adresarea provocărilor pe termen lung, printre cele mai actuale teme fiind integrarea riscurilor climatice în activităţile lor, în concordanţă cu mandatele lor", a afirmat acesta.
Rolul băncilor centrale rămâne şi în contextul actual evidenţiat prin conduita politicii monetare care trebuie flexibilizată şi calibrată, fără a pierde din vedere perspectiva îndeplinirii obiectivului fundamental de asigurare şi menţinere a stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră de natură să susţină redresarea activităţii economice, consideră guvernatorul BNR.
"În timp ce economia globală pare să se redreseze, provocările viitoare sunt iminente, una dintre cele mai importante fiind identificarea momentului oportun pentru eliminarea treptată a setului actual de măsuri de sprijin, luând în considerare nevoia de recuperare a spaţiului fiscal şi monetar, nivelul ridicat de incertitudine în ceea ce priveşte ritmul asimetric al redresării, posibilele cicatrici economice, nivelurile ridicate ale datoriei publice şi private sau dimensiunea bilanţurilor băncilor centrale. Privind în perspectivă, în cazul României, procesul de consolidare bugetară rămâne deosebit de relevant pentru conduita politicii monetare. Se aşteaptă ca acesta să aibă implicaţii favorabile pentru stabilitatea macroeconomică - şi în contextul deficitului mare al contului curent -, pentru prima de risc suveran şi, implicit, pentru comportamentul cursului de schimb al leului, pentru evoluţia inflaţiei şi, în cele din urmă, pentru costurile de finanţare şi creşterea economică", a adăugat el.
Isărescu spune că, în timp ce provocările provocate de pandemie rămân fără precedent, criza a dovedit că politicile monetare şi fiscale pot conlucra şi pot oferi un răspuns eficient la şocurile adverse, reducând severitatea episoadelor de criză.
"Mix-ul echilibrat de politici monetare şi fiscale este o abordare eficientă, o soluţie pentru sprijinirea redresării economice", declară acesta.
În opinia sa, tema acestei prime sesiuni de lucru "Rolul băncilor centrale în susţinerea economiei după pandemie" este una de actualitate în contextul în care "economiile din întreaga lume s-au confruntat cu o criză fără precedent generată de pandemie. Atât guvernele, cât şi băncile centrale au fost nevoite să intervină cu promptitudine pentru a adresa impactul negativ, prin politici de sprijin complexe, care au presupus mobilizarea şi coordonarea autorităţilor - în special a celor monetare şi fiscale. Aceste acţiuni cu impact semnificativ asupra economiilor naţionale au reliefat mai bine, începând cu anul trecut, necesitatea flexibilizării strategiilor, importanţa capacităţii de adaptare la imperativele momentului", a mai spus guvernatorul BNR.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2021, 17:20)
Mareste dobanzile, Isarescule.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.06.2021, 00:15)
... mai asteapta cateva luni ... mergi pe trendul global ... joaca volatilitatea euro ... dolarul are evolutie "constanta" devalorizandu-se (nu te uita la fluctuatii) ...
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.06.2021, 15:18)
sa-i mareasca salalriul si sa-l dea AFARA parlamentul rusinii nationale
2. Acum
(mesaj trimis de sabin în data de 04.06.2021, 19:06)
imi explic angajarea Veoricai la BNR: provocarile viitoare...Extraordinar ce fler are Isarescu...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2021, 19:39)
Securist trădător (dacă nu cumva e pleonasm).