Muzeul "Mihail Sadoveanu" ar putea fi restaurat din fonduri europene

• Investiţia ajunge la circa 1,3 milioane de euro

Muzeul "Mihail Sadoveanu" de la Iaşi aşteaptă, sub greutatea celor 170 de ani pe care-i poartă cu mândrie pe umeri, să fie restaurat. Şi autorităţile judeţene, în grija cărora se află muzeul, doresc acest lucru şi chiar au făcut demersuri pentru repararea edificiului, doar că lipsa fondurilor înfrânează demararea lucrărilor. Liviu Apetroaie, muzeograful şef, ne-a spus, în cadrul unui interviu, că a fost realizat un proiect de restaurare completă a Muzeului "Mihail Sadoveanu" şi că, pe parcursul anilor trecuţi, au avut loc încercări de reparaţii graduale, care s-au oprit, însă, odată cu terminarea banilor: "Casa a fost reparată capital după cutremurul din "77 când, încă, nu era muzeu. Acum există un proiect pentru o restaurare completă, realizat de Consiliul Judeţean. Este o lucrare care depăşeşte 1,3 milioane euro, dar nu există fonduri de la buget. De aceea, intenţionăm să accesăm şi fonduri europene". Autorităţile au demarat procedurile pentru obţinerea de bani de la Uniunea Europeană şi aşteaptă aprobarea proiectului. "Structura de rezistenţă a muzeului este impresionantă şi, încă, rezistă, dar necesită reparaţii. Patina este foarte vizibilă şi i-ar sta bine într-o cămaşă nouă. După ce vom obţine bani, într-un an şi jumătate am putea realiza lucrările. Oricum, nu voi pleca de aici până nu văd această casă restaurată", ne-a destăinuit domnul Apetroaie, povestindu-ne cât de complexă este personalitatea lui Sadoveanu: "Academicianul Constantin Ciopraga spunea: < De peste 60 de ani mă ocup cu Sadoveanu şi tot nu i-am dat de cap >, iar eu sunt de acord cu el".

• Povestea casei de la Iaşi

În perioada 1897-1900, anii de liceu ai lui Mihail Sadoveanu, scriitorul a avut "o primă legătură importantă cu marea literatură, atunci având loc debuturile sale", ne-a povestit muzeograful Apetroaie: "În 1910 a fost numit de Spiru Haret directorul Teatrului Naţional din Iaşi, dar stătea la Fălticeni, împreună cu prima sa soţie şi cei 11 copii pe care i-a avut cu aceasta. Ulterior, s-a mutat la Iaşi şi, împreună cu fratele său, Vasile, a cumpărat această casă, care a fost construită în anul 1842 de Mihail Kogălniceanu".

Şeful muzeului din Iaşi ne-a menţionat că, după studiile făcute în Occident, Kogălniceanu a ridicat acest edificiu pe un teren de zece hectare ce fusese cumpărat de tatăl său: "Casa era ciudată, în vremea ei, ca arhitectură. Turnul din dreapta casei era o ciudăţenie pe care nu o cunoşteau moldovenii la acea vreme. Sadoveanu a cumpărat-o în 1919, dar în 1916 venise în refugiu şi se mutase aici, cu soţia Maruca, George Enescu. În cei trei ani şi jumătate în care a stat aici, Enescu a fost un reformator al Conservatorului şi Filarmonicii ieşene. Pe pianul din salon el a compus arii memorabile din opera sa".

Mihail Sadoveanu a locuit în casa de la Iaşi timp de 18 ani - cei mai importanţi în opera sa. "Toate operele mari ale lui au fost scrise fie sus, în turnul unde îşi bea cafeaua, fie sub brazii lui Kogălniceanu, fie sub teiul plantat de el... Cele 35 de mari capodopere sunt scrise în această casă. După 1936, ajuns la Bucureşti, Sadoveanu a intrat în malaxorul politic şi nu avea să mai dea tiparului mari pagini de literatură", ne-a mai spus domnul Apetroaie.

Potrivit domniei sale, muzeul, care s-a deschis în urmă cu mai bine de 30 de ani, conţine piese originale ale lui Mihail Sadoveanu - de la cele de mobilier, până la instrumentele de scris şi la cele de vânat şi pescuit, de la obiectele de vestimentaţie la cele personale: "Toate au fost atinse de mâna celui care a fost Sadoveanu - genial ca scriitor, controversat ca om politic - care ne-a lăsat opera sa şi întrebările".

Curtea muzeului este considerată monument botanic, datorită plantelor rare care se află pe terenul din jurul edificiului, liliacului ce înconjoa-ră casa şi care este opera lui Mihail Sadoveanu, cei doi brazi plantaţi de Kogălniceanu, în anul 1942, precum şi teiul plantat de Sadoveanu.

Potrivit lui Liviu Apetroaie, muzeul este destul de vizitat, persoanele care vin să-l vadă fiind din toate categoriile. "Am observat un aflux al grupurilor organizate, mai ales la elevi. Anul trecut, muzeul a fost vizitat de minim 3.500-4.000 de persoane. Vizitatorii vin în special în perioada martie-noiembrie.

Istoricul Dan Bădărău, despre casa în care a trăit şi a scris Mihail Sadoveanu: "La 1834 nu se afla încă pe acest loc decât o vie a agăi Kogălniceanu în mijlocul vechilor podgorii ale Iaşilor (...). Mihail Kogălniceanu avea în oraş o casă spaţioasă, care mai există şi astăzi; dar el a hotărât să dea curs fanteziei sale şi să-şi clădească o vilă în mijlocul podgoriei, aproape la porţile Iaşilor. Şi tot el este acela care a avut ideea să ridice turnul în patru muchii din care cuprinzi cu vederea Moldova cu tot latul ei, din valea Prutului şi până la Ceahlău.

(...) la 1856 vila era înfiinţată de mai mulţi ani. Lovit de una din acele jene financiare strigătoare care erau lucru curent la el, fostul adjutant domnesc o dăduse cu chirie. (...) Când Mihail Sadoveanu a dobândit proprietatea la 1919, împreună cu fratele său Vasile, vila nu se afla în special în interior, în înfăţişarea exactă în care fusese clădită. Mihail Kogălniceanu o vânduse în cele din urmă bancherului milionar şi baron austriac Neuschotz, care a înfrumuseţat-o, introducând parchete înstelate, precum şi ferestre şi uşi aduse de la Viena. Pe acestea din urmă, Neuschotz n-a uitat că se cuvenea să le orneze cu câte o coroană de baron; iar aceste embleme, Sadoveanu s-a grăbit să le înlăture, la rândul său. Şi tot din timpul lui Neuschotz este şi sala de baie de patrician roman, în plăci de faianţă, cu mica ei piscină îngropată în planşeu.

(...) Întâmplarea a voit ca Mihail Sadoveanu să păşească în noua sa casă de la Copou, în 1919, într-un moment în care George Enescu era pe punctul de a se dezlipi de o reşedinţă care îi devenise dragă şi în care compusese şi cântase timp de trei ani, când se stabilise momentan în Iaşi de pe urma celui dintâi război mondial. (...) În 1947, Mihail Sadoveanu a donat domeniul Institutului de Agronomie din Iaşi. Castelul cu turn cunoaşte acum o nouă etapă a istoriei sale. Dar nimeni şi nimic nu ar izbuti vreodată să alunge din aceste locuri umbrele luminoase chemate la viaţă de uriaşul maestru al literaturii româneşti şi născute nemuritoare".

La 6 noiembrie 1980, casa de la Copou cunoaşte momentul sărbătoresc al inaugurării sale ca Muzeu Memorial "Mihail Sadoveanu". Sunt prezenţi la festivitate: fiica scriitorului, Profira Sadoveanu, soţia sa, Valeria Sadoveanu, I.P.S. Teoctist, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, scriitori şi oameni de cultură, oficialităţi din Iaşi, un numeros public. Gazde sunt muzeografii Muzeului Literaturii Române din Iaşi, cei care, cu efort şi stăruinţă, au dat clădirii destinaţia şi înfăţişarea de astăzi. Alături de ei, domnul Constantin Mitru, cumnatul şi secretarul marelui scriitor, fără iniţiativa şi contribuţia căruia acest lăcaş al memoriei noastre culturale poate că n-ar fi existat. Ansamblul sculptural (autor Dan Covătaru) din grădina muzeului păstrează cu pioşenie urna funerară cu rămăşiţele pământeşti ale Valeriei Sadoveanu. Dorinţa scriitorului de a-şi afla odihna veşnică în acest loc nu s-a înfăptuit încă. Reamintim cuvintele sale, rostite la 6 februarie 1938, cu prilejul conferirii de către Universitatea ieşeană a titlului de < Doctor honoris causa >: < Oriunde m-ar purta valurile vieţii, dumneavoastră ştiţi că mă întorc aici aşa cum albina, după ce explorează câmpia şi cerul, se întoarce la roiul său, fără de care nu poate trăi. Nădăjduiesc că şi popasul meu din urmă, cel definitiv, tot aici va fi. Doresc ca acest popas să fie cât mai întârziat, surprizele existenţei şi fragilitatea fiinţei noastre l-ar putea face, însă, şi foarte apropiat>".

• Repere din viaţa scriitorului

În urmă cu peste 130 de ani, în data de 5 noiembrie 1880, Mihail Sadoveanu s-a născut la Paşcani, în judeţul Iaşi. Scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician şi om politic român, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. Opera sa poate fi grupată în câteva etape, ce corespund unor direcţii sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă fază sămănătoristă, cea de început, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică şi o ultimă etapă care corespunde realismului socialist. Părinţii lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul Alexandru Sadoveanu din Oltenia şi Profira Ursache, fată de răzeşi. A urmat gimnaziul "Alecu Alecsandru Donici", la Fălticeni, a studiat cursurile Liceului Naţional din Iaşi, a urmat Dreptul, la Bucureşti. A debutat în revista bucureşeană Dracu, în 1897. În 1904 s-a stabilit la Bucureşti şi s-a căsătorit. În acelaşi an a avut loc şi debutul editorial, cu patru volume deodată - "Povestiri", "Dureri înăbuşite", "Crâşma lui Moş Precu", "Şoimii". Nicolae Iorga a numit anul 1904 "anul Sadoveanu". După ce a fost numit director al Teatrului Naţional din Iaşi, în 1910, a publicat o serie de volume şi broşuri şi a colaborat la diverse reviste. S-a mutat în casa de la Iaşi, a devenit membru al Academiei Române, a reprezentat Societatea Scriitorilor Români la Congresul de la Berlin. După publicarea mai multor romane şi povestiri, a fost ales preşedinte al Uniunii scriitorilor. În anul 1955, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste. Mihail Sadoveanu a primit Premiul Lenin pentru Pace, în 1961. Câteva dintre operele sale semnificative sunt "Baltagul", "Hanul Ancuţei", "Fraţii Jderi", "Dumbrava minunată"... Scriitorul s-a stins din viaţă la data de 19 octombrie 1961, fiind înmormântat alături de Mihai Eminescu, la cimitirul Bellu, din Bucureşti.