Piaţa de concerte a înregistrat din 2010 până în prezent o creştere anuală între 7% şi 10% (atât ca număr de bilete vândute, cât şi ca valoare medie a acestora), vânzări totale de 10 milioane euro şi o diversificare a ofertei culturale, potrivit unei analize efectuate de MyTicket.ro.
Potrivit unui comunicat de presă, dacă în 2006, 25% din volumul vânzărilor de bilete pentru diferite evenimente muzicale se realiza exclusiv online, anul acesta, procentul a crescut la 70.
"Estimăm că piaţa se va consolida şi se va menţine la aproximativ 10 milioane de euro anual, mai ales că preţurile de vânzare ale biletelor s-au situat în jurul unor valorii medii, din cauza situaţiei economice în care ne-am confruntat precum şi scăderea resurselor financiare ale cumpărătorilor. Cu toate acestea, apreciem că mediul online va depăşi chiar 75% din vânzările de bilete ale evenimentelor mari", a declarat Bogdan Tudor, Director General MyTicket.ro.
Conform sursei citate, MyTicket.ro deţine 40% din piaţa vânzărilor de bilete online din România.