NATO şi UE reacţionează rezervat la propunerea chineză de încetare a focului în Ucraina

G.D.
Internaţional / 24 februarie 2023

NATO şi UE reacţionează rezervat la propunerea chineză de încetare a focului în Ucraina

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a reacţionat rezervat astăzi la o propunere chineză de încetare a focului în Ucraina, spunând că Beijingul nu are prea multă credibilitate ca mediator, notează Reuters, conform Agerpres.

"China nu are prea multă credibilitate pentru că ei nu au fost în stare să condamne invazia ilegală a Ucrainei", a declarat el reporterilor la Tallinn (Estonia), adăugând că Beijingul a semnat un acord cu preşedintele rus Vladimir Putin cu doar câteva zile înainte de invazie.

La rândul ei, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a considerat că China nu a venit cu un plan de pace, ci cu nişte principii.

"Trebuie să le vedem într-un anumit context şi acesta este contextul pe care China şi l-a asumat deja, alegând de partea cui este, prin semnarea, de exemplu, a unei prietenii nelimitate (cu Rusia) chiar înainte de invazie", a notat ea.

"Aşa că ne vom uita la principii, desigur, dar o vom face în contextul în care China s-a poziţionat deja de o parte", a adăugat ea.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca nu este propus de americani,

    pacea nu va veni. 

    Argumentul asta privind impartialitatea nu tine ,pentru ca exact asa nu sunt impartiali nici membrii coalitiei care sprijina Ucraina . Important e sa inceapa ceva care sa semene a dialog ,spre un armnistitiu macar . Nu inteleg aceste suprareactii din partea coalitiei ,doar nu se asteapta nimeni ca ajung in aceeasi zi la un acord si semneaza pacea ! La gradul de neincredere si ostilitate dintre cele 2 parti ,tratativele vor dura foarte mult ,cu acuze reciproce etc . Dar macar sa inceapa acest proces de dialog !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb