NAZARE: Prognoza Comisiei Europene confirmă faptul că România se află pe drumul cel bun

G.B
Macroeconomie / 7 iulie 2021

Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor

Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor

Prognoza de vară a Comisiei Europene confirmă faptul că România se află pe drumul cel bun, dar materializarea estimărilor de creştere depinde de menţinerea echilibrului şi prudenţei în privinţa cheltuielilor publice şi de valorificarea fondurilor europene, afirmă ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, potrivit Agerpres.

"A fost publicată prognoza de vară a Comisiei Europene şi aduce noi veşti bune pentru ţara noastră. Comisia Europeană a revizuit semnificativ prognoza de creştere economică pentru România în 2021, la 7,4%. Această estimare este cu 2,3 puncte procentuale mai mare faţă de prognoza din primăvară, de 5,1% şi plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană, urmată de Irlanda, cu 7,2%. Totodată, estimările Comisiei Europene indică o creştere economică de 4,9% pentru ţara noastră în anul 2022. Aceste prognoze confirmă faptul că România se află pe drumul cel bun, însă materializarea acestora depinde de menţinerea unei atitudini de echilibru şi prudenţă în privinţa cheltuielilor publice, dar şi de valorificarea fondurilor europene aflate la dispoziţie. Aşadar, ajustarea fiscal bugetară asumată de România presupune în continuare eforturi susţinute de consolidare fiscală", a scris Nazare, astăzi, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a reiterat solicitările adresate ordonatorilor în cadrul şedinţelor de Guvern să folosească cu maximă eficienţă fondurile europene şi să identifice oportunităţi de a face economii.

"Ajustarea pozitivă a estimărilor de creştere economică nu justifică solicitări de cheltuieli suplimentare", a punctat ministrul.

Economia României va creşte cu 7,4% în 2021 şi cu 4,9% în 2022, după ce în mai se estima un avans de 5,1% anul acesta şi de 4,9% anul viitor, conform previziunilor interimare din vara anului 2021, publicate astăzi de Comisia Europeană (CE).

Performanţa economiei româneşti a fost solidă în primul trimestru din 2021. PIB-ul a crescut în ritm trimestrial cu 2,8%, sprijinit în principal de consumul privat şi de investiţii. În contrast, exporturile nete au fost semnificativ negative, reflectând cererea externă slabă şi întreruperile din lanţul de aprovizionare, apreciază Executivul comunitar.

Economia României ar urma să crească cu 7,4% în 2021 şi cu 4,9% în 2022, un nivel mai ridicat decât se estima în primăvară, datorită performanţei mai solide decât se previziona a PIB-ului în primul trimestru din 2021, a semnalat Comisia Europeană.

Încrederea consumatorilor şi a oamenilor de afaceri a rămas solidă până acum. Consumul privat este aşteptat să rămână extrem de robust, sprijinit de ridicarea restricţiilor, în special în sectoarele afectate sever de pandemie, cum ar fi domeniul artelor spectacolului, divertisment, restaurante şi hoteluri, precum şi de creşterea relativ solidă a salariilor în primele luni ale anului, previzionează Executivul comunitar.

Investiţiile vor rămâne solide în perioada 2021-2022, sprijinite atât de sectorul public cât şi de cel privat. Continua creştere a comenzilor sugerează că activitatea industrială se va extinde în următoarele luni. Exporturile ar urma să se îmbunătăţească în linie cu redresarea principalilor parteneri comerciali ai României, dar contribuţia exporturilor nete la creştere ar urma să rămână negativă în perioada 2021-2022, avertizează CE. Avansul economiei româneşti va continua în 2022, deşi într-un ritm mai lent.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb