Networkingul profesionist generează afaceri de milioane de dolari

A consemnat RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Companii #IT / 14 mai 2019

Manuela Voicilă: "BNI este o organizaţie de business networking la nivel mondial, aşadar, atunci când vorbim despre business în BNI, ne referim în primul rând la afacerile încheiate pe care membrii noştri le raportează în urma schimbului de referinţe calificate pe care le realizează în cadrul comunităţii BNI".

Manuela Voicilă: "BNI este o organizaţie de business networking la nivel mondial, aşadar, atunci când vorbim despre business în BNI, ne referim în primul rând la afacerile încheiate pe care membrii noştri le raportează în urma schimbului de referinţe calificate pe care le realizează în cadrul comunităţii BNI".

Interviu cu doamna Manuela Voicilă, director BNI România

Membrii BNI România au schimbat, în 2018, recomandări care au generat afaceri de peste 8,1 milioane de euro

Mediul antreprenorial din ţara noastră are nevoie de comunităţi care să îi ajute pe antreprenori să îşi crească afacerile

Afacerile BNI România au urcat, anul trecut, la 8,1 milioane de euro, iar la nivel global acestea au însumat 15,5 miliarde de dolari, ne-a spus Manuela Voicilă, directorul organizaţiei care activează în domeniul networkingului. Domnia sa a precizat că mizează pe aceeaşi tendinţă ascendentă şi pentru anul în curs.

În ceea ce priveşte cadrul legislativ şi fiscal din România, directorul BNI România este de părere că lipsa de predictibilitate are un impact important asupra afacerilor, aceasta fiind una dintre explicaţiile pentru care multe eşuează în primii doi ani de existenţă. Doamna Voicilă ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre rolul BNI în activitatea IMM-urilor, precum şi despre potenţialul pe care ţara noastră îl are în domeniul antreprenorial.

Reporter: La ce sumă s-a ridicat, anul trecut, business-ul BNI România şi, respectiv, business-ul BNI la nivel global? Ce estimări aveţi pentru anul în curs?

Manuela Voicilă: La nivelul BNI România s-au schimbat, anul trecut, recomandări care au generat afaceri de peste 8,1 milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de anul precedent. La nivel global, cei peste 250.000 de membri BNI au generat afaceri de peste 15,5 miliarde de dolari.

Mizăm pe aceeaşi tendinţă de creştere şi pentru anul acesta, mai ales că strategia noastră este să ne extindem dincolo de cele două regiuni unde suntem deja prezenţi în România, res-pectiv Bucureşti şi Cluj. Intenţionăm să deschidem noi regiuni, primele două vizate fiind Braşov şi Prahova, dar şi zona limitrofă Bucureştiului, care are mult potenţial din punct de vedere al prezenţei întreprinderilor mici şi mijlocii.

Reporter: Consideraţi că actualul cadru legislativ şi fiscal poate afecta afacerile BNI România?

Manuela Voicilă: Este adevărat că România trece printr-o perioadă de transformări legislative şi fiscale care pot imprima unele incertitudini antreprenorilor de la noi, mai ales celor aflaţi la început de drum. Lipsa de predictibilitate are un impact important asupra afacerilor care sunt greu încercate în primii ani şi aceasta este şi una dintre explicaţiile pentru care multe dintre ele eşuează în primii doi ani de existenţă.

În BNI încercăm să întoarcem aces-te provocări în beneficiul membrilor noştri şi ne concentrăm pe două dimensiuni cheie: educarea unei generaţii de antreprenori maturi care să ştie cum să facă faţă tuturor dificultăţilor unui mediu economic cu o dinamică permanentă, aşa cum se întâmplă în România (în acest sens le punem la dis-poziţie atât instrumente şi traininguri foarte bune, precum şi mentorat între membri, împărtăşirea de experienţe între antreprenori devine cu atât mai valoroasă cu cât mediul în care eşti te provoacă permanent şi poţi învăţa din lecţiile altora); crearea unei comunităţi de oameni de afaceri care să se coaguleze în jurul filosofiei BNI - "Dăruind vei dobândi". Aşa cum ne place nouă să spunem, le oferim membrilor noştri o "bulă" unde întâlnesc oameni ca ei, însufleţiţi de aceleaşi valori, motivaţi de aceleaşi obiective de creştere pe principii sănătoase şi sustenabile şi care cred în mod autentic în această valoare a reciprocităţii: oferind vei primi întotdeauna ceva înapoi, atunci când ai mai mare nevoie.

De altfel, sloganul BNI este "Schimbăm modul în care lumea face afaceri" şi, prin urmare, pot spune că ne asumăm acest rol de catalizator al antreprenoriatului românesc şi că ne dorim să contribuim la educaţia unei generaţii de antreprenori care să inves-tească în România, sau chiar să revină în ţară pentru a investi.

Reporter: Oamenii de afaceri româ-ni au posibilitatea de a stabili contacte şi de a încheia afaceri şi cu antreprenori străini? Cum văd membrii organizaţiei de la nivel internaţional climatul economic din România?

Manuela Voicilă: Dimensiunea internaţională a organizaţiei (BNI a depăşit anul acesta un sfert de million de membri pe tot globul) reprezintă un atu important pentru membrii noştri care au porţile deschise către o lume plină de oportunităţi de business. Membrii comunităţii noastre pot avea acces direct la alţi oameni de afaceri din lumea întreagă, iar structura BNI le facilitează o colaborare extrem de eficientă. Dispunem de instrumente de ultimă generaţie care să faciliteze acest contact direct, schimbul de know how, dar şi de referinţe de afaceri. Avem membri care au fost contactaţi de antreprenori din alte entităţi BNI din Europa şi nu numai şi care au încheiat contracte cu un impact semnificativ pentru dezvoltarea respectivelor business-uri.

Reciproca este de asemenea valabilă. România are încă un potenţial enorm care aşteaptă să fie exploatat, oameni foarte bine pregătiţi, ambiţioşi şi curajoşi, cu un mare apetit antreprenorial. Iar toate aceste atribute se regăsesc în portretul membrului BNI de pretutindeni. Dincolo de o organizaţie de networking, suntem o comunitate de oameni de afaceri care se susţin reciproc oriunde ne-am afla în lume, iar în epoca globalizării acesta este un avantaj foarte important pe care îl oferim membrilor noştri.

Reporter: Ce a determinat înfiinţarea unei filiale BNI în România şi când a început activitatea organizaţiei pe teritoriul ţării noastre?

Manuela Voicilă: BNI funcţionează în România în sistem de franciză, iar eu am preluat această afacere în 2012. Tocmai acest apetit antreprenorial de care vorbeam mai înainte m-a determinat să investesc în acest business şi să cred în potenţialul lui. Mediul antreprenorial din România are nevoie de comunităţi care să ofere suport membrilor, care să le furnizeze traininguri de înaltă calitate, să le dea ocazia să facă networking profesionist care să îi ajute în mod real să îşi creas-că afacerile. Avem, încă, multe de învăţat în zona aceasta (networking, antreprenoriat), iar BNI aduce pe piaţa din România o expertiză de peste 34 ani în domeniul networkingului profesionist, acces la resurse de cea mai bună calitate în zona de training pentru antreprenori, şi un suport necondiţionat şi necomisionat din partea unor antrepreori maturi şi experimentaţi care au înţeles ce înseamnă puterea comunităţii şi a suportului reciproc. Atunci când am intrat în acest business m-a atras în primul rând ideea de a contribui la educaţia şi profesionalizarea mediului de IMM-uri din România pentru că sunt convinsă că putem face multe afaceri profitabile în ţara noastră.

Reporter: Ce beneficii le aduce antreprenorilor calitatea de membru al BNI România şi ce proiecte desfăşoară organizaţia, atât pe plan naţional, cât şi internaţional? Cum îi poate ajuta BNI România pe antreprenorii aflaţi la început de drum? Ce obligaţii are un antreprenor care alege să se înscrie?

Manuela Voicilă: Să fii membru în BNI înseamnă, înainte de orice, să faci parte dintr-o comunitate de antreprenori care se ghidează după aceleaşi valori (reciprocitate, construirea de relaţii, tradiţie şi inovaţie, învăţare continuă, atitudine pozitivă, recunoaştere). Ca membru într-un grup BNI eşti unicul reprezentant al domeniului în care activezi (practic nu concurezi cu altcineva pentru a obţine referinţe pe zona ta de activitate) şi ai la dispoziţie o echipă întreagă de marketing pe care nu trebuie să o plăteşti sau să o angajezi. Oamenii intră în BNI pentru afaceri, referinţe şi contracte, dar rămân pentru comunitate şi mediul pe care îl găsesc aici şi care le permite să identifice cei mai buni parteneri alături de care să se dezvolte.

Un alt beneficiu esenţial este accesul la o serie întreagă de instrumente şi traininguri care, mai nou, sunt accesibile şi pe platforma noastră online, BNI University, un adevărat centru de resurse, validate internaţional, pentru educaţia antreprenorială.

În calitate de membru BNI nu ai atât obligaţii, cât că este nevoie să îţi iei nişte angajamente, iar cel mai important, în lumea grăbită în care trăim astăzi, este cel legat de disponibilitatea de timp: este necesar să participi la fiecare întâlnire săptămânală de grup pentru a suda relaţiile cu ceilalţi membri, pentru a ajunge să le cunoşti afacerile pentru ca apoi să îi poţi recomanda mai departe. Iar pe lângă această prezenţă fizică alături de grupul din care faci parte şi care înseamnă câteva ore pe săptămână, mai trebuie să ai şi atitudinea potrivită, să fii deschis, să fii gata să oferi înainte de a cere. În BNI ne place să spunem că nu venim să colecţionăm cărţi de vizită, ci să construim relaţii pe termen lung.

Reporter: În câte state, de la nivel global, este prezentă organizaţia? Câţi membri are BNI la nivel mondial şi câţi antreprenori sunt înscrişi în cadrul BNI România?

Manuela Voicilă: BNI a pornit în 1985 din SUA şi este, în momentul acesta, prezentă în peste 70 de ţări de pe toate continentele, iar numărul membrilor este în creştere. Anul aces-ta n-am depăşit 250.000 de membri la nivel global. În România suntem aproa-pe 300 de membri reuniţi în zece grupuri, în prezent, dintre care opt în Bucureşti şi două în Cluj, iar în perioada următoare ne concentrăm să ne extindem şi în alte regiuni din ţară pentru că vedem potenţial de dezvoltare pentru antreprenorii români.

Reporter: Care sunt oraşele sau regiunile ţării de unde provin cei mai mulţi membri BNI România?

Manuela Voicilă: Bucureştiul continuă să conducă şi să dea tonul, din acest punct de vedere, iar explicaţia este, pe de o parte, statistică - aici avem cele mai multe IMM-uri -, dar şi culturală - oamenii de afaceri sunt des-chişi la aceste formule de networking, simt nevoia să facă parte dintr-o comunitate şi atunci investesc timp şi energie în astfel de activităţi. Sperăm ca acest apetit să crească şi în restul oraşelor României, pe măsură ce mediul antreprenorial se dezvoltă, pentru că, repet, există un potenţial enorm de dezvoltare, iar noi ne propunem să jucăm un rol activ în educaţia antreprenorilor români.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb