Niciun strop de politică

Viaţa ne este plină de politică, poate nu neapărat de acea activitate raţională, filosofică sau doar mafiotică, cât mai ales de discuţiile cu acest iz. O facem tot timpul, am rămas blocaţi într-o continuă campanie electorală, păcat că nu avem memorie prea lungă şi uităm cu cine eram când am plecat la drum şi ne schimbăm opiniile cele mai profunde clipă de clipă, după cum bat vânturile puterii. Să fugim de discuţiile politice care se insinuează peste tot şi să vedem cum mai este cu arta şi cu vânzările de artă, mai ales că s-au petrecut evenimente importante de vânzare de artă.

Ne gândim, în primul rând, la licitaţia de vară a Artmark, sau, alt-fel spus, licitaţia Bucureşti-Chişinău sau, după numele din buletin, de fapt catalogul-paşaport, "Licitaţia internaţională România-Moldova". Numele oficial este eronat, nu poate fi vorba, mai ales că este o licitaţie internaţională, de Moldova nemţenilor lui Pinalti, a vrâncenilor lui Oprişan dar şi Plăcintă, senatoarea-minune, sau a familiilor de primari, el primar la Frumuşiţa, ea primăriţă la Folteşti, reîntregirea familiei fiind posibilă după metoda din 1859, acum într-o formă modernă, familială. Nu despre acea Moldovă este vorba, ci despre Republica Moldova, statul de la răsărit de noi care a avut mereu parte de negura istoriei.

Licitaţia, oricum s-ar numi ea, este o idee superbă, mult mai expresivă decât ne închipuim, care aduce necesara undă de normalitate nu în politică, nici în cultura de masă, ci în zona înaltă a degustării şi vânzării de artă. Şi nu prin sterile şi costisitoare căsniri oficiale, ci direct, prin iniţiativa unor oameni care fac afaceri cu arta. Preocuparea pentru acest rezervor de votanţi pentru parlamentarii sau preşedintele de la Bucureşti este mai veche la Artmark, cu deja ceva timp în urmă această firmă de comerţ de artă a organizat expoziţia "Bessarabia maia", teribil de neinspirat nume şi acesta, care a adunat la un loc arta românilor basarabeni, de acolo, dar mai ales de aici. A fost, aceea ca şi aceasta, o iniţiativă singulară, nici un alt muzeu românesc, de aici sau de acolo, nemaiavând o astfel de iniţiativă. Astfel că pasul comercial de acum este o continuare a ideii şi o accentuare a firescului întâlnirii în zona minunată a comerţului cu obiecte de artă. Altfel spus, dacă în expoziţia din 2009 parola de acces era naşterea basarabeană, acum ideea a fost extinsă, nu numai pictori de la noi cu rădăcini acolo au fost propuşi la vânzare, ci şi artişti de excepţie care şi-au consumat clipa de prestigiu în Moldova de dincolo de Prut sau, deturnat, în spaţiul acum fost sovietic. Mă gândesc, desigur, la Mihai Grecu, artist de mare rezonanţă, pe care premierul din noiembrie 1992, Adrian Năs-tase, l-a vizitat la expoziţia sa de la galeria centrală a Chişinăului, urmat de toată coloana oficială a acestui prim contact parlamentar la nivel înalt.

La această primă confruntare cu piaţa ro-mânească, în rang de mare licitaţie, s-a vândut un pepene supercopt şi definitiv feliat cu 3 mii de euro, şi flori uscate, în pictură, nu natură, cu 4 mii de euro. Era să scape un Moise-Max Gamburd dar s-a dat după închidere, cu o mie. Nu este departe nici exoticul August Baillayre, tatăl angajatei de la noi, Tania, al cărui cerdac s-a dat cu 1,5 mii.

Un alt artist basarabean amplu necunoscut nouă este Leonid Grigoraşenco, produs al şcolii şi al spaţiilor estice. Începem, uşor, cu un platou de fructe de toamnă, sănătate curată, pastel bine ales, dat cu 2 mii de euro, preţ la care a plecat şi o scenă batailistă de mare învolburare, cum îi plăcea maestrului să facă. Ceilalţi Grigore sunt din România, mare sau actuală. După numărarea voturilor cu cartonaşul încifrat în sus şi după balotajul final încheiat de BEC, băiatul eficient şi chipeş, cu o lovitură de ciocănel în masă, rezultatele arată astfel: Vasile Grigore, 2.200 de euro pentru o colombină intensă dar dormind, şi un arlechin, treaz şi cu chitară, la 2 mii de euro, Lucian Grigorescu, 8 mii de euro pentru un cadrul bucureştean luat din atelier, pe geam, dar mai ales Nicolae Grigorescu, 16,5 mii de euro pentru "En plein soleil", o faţă nătângă cu umbreluţă şi alură de votant pe bani, care sigur şi-a înfipt ştampiluţa în palmă, ca gest suprem de autovotare sau pentru că aşa a auzit el că se face la discotecile din oraş. Desigur, preţul cel mare este tot al lui Grigorescu, Nicolae, pentru un ciobanelli, că dottore îi chinuie pe alţii, cu turmă şi, culmea, nici un car cu boi în peisaj. Superba piesă a primit 195 de mii de euro româ-no-moldavi, un scor rezonabil pentru prestigiul neelectoral de care se bucură artistul în rândul electoratului de acasă, din diasporă sau străin, fără drept de vot pentru organele de la Bucureşti sau Chişinău. Altfel, mult Tonitza, un nud cu spatele, desigur, la 110 mii, sau un portret cu basma, la 35 de mii, un peisaj cu 34 de mii, Petraşcu, cu 36 de mii, un interior, sau 29 de mii, Ressu la 30 de mii de euro, Pallady de 32 de mii, Dărăscu de 28 de mii, Petraşcu, 25 de mii, Ciucurencu cu 17,5 mii sau 16 mii, flori peste tot, Michailescu cu două piese, 17,5 şi 10 mii, Sion de 9 mii.

Oferta licitaţiei postelectorale din ziua de 12 iunie 2012 a fost generoasă, angajantă, cu intensităţi ideologice, promiţătoare, pe alocuri revelatoare, programatice, cu trei autoportrete, restul, puţine, portrete anonime, multă luptă, cel puţin două de la Lipnic, una din partea noastră, Stoica D., şi alta a lor, Grigoraşenco. Cu 1,1 şi 1,3 mii de euro s-au dat două nuduri translucide de tragicul Anatol Vulpe, artist născut în Bucureşti, în tragicul 1907, şi asasinat în acelaşi oraş, în dramaticul 1946, de soldaţi sovietici care când auzeau de artă le venea să scoată pistolul-mitralieră.

Moneda de schimb a relaţiilor comerciale de artă România-Republica Moldova nu a fost vreunul dintre leii care circulă în cele două state, teribilul RON, leul nostru nou din 2007, sau mai molcomul MOL, leul moldovenesc din Basarabia, ci euro, cel mult încercat acum, dar cu mari perspective de viitor şi încărcat de semnificaţii şi aşteptări de la început.